Skip to main content

Simpozion inedit despre învățământul biologic, la Universitatea de Vest din Timișoara

XPilates & Spa

În cadrul Facultății de Chimie, Biologie, Geografie a Universității de Vest din Timișoara a avut loc Simpozionul „Învățământul biologic – trecut, prezent și perspective”, ediția I, dedicat împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, subintitulat „DESPRE BIOLOGIA ROMÂNEASCĂ ÎN ANUL CENTENARULUI”.

Simpozionul a rezultat în urma colaborării dintre Departamentul Biologie-Chimie și Inspectoratul Școlar Județean Timiș și a reunit cadre didactice din mediul universitar și preuniversitar, studenți, masteranzi și doctoranzi, reprezentanți ai partenerilor din mediul socio-economic.

Au fost susținute mai multe comunicări prin care s-a omagiat viața și contribuțiile științifice remarcabile ale unor mari biologi, personalități din secolul al XX-lea: Grigore Antipa, Emil Racoviță, Dimitrie Voinov, Alexandru Borza, Traian Săvulescu, Constantin Crăciun, Maya Simionescu.

CITEȘTE ȘI: Grupul Baraka, expoziție de artă, la R:EVOL:UTION Festival!

În partea a doua a simpozionului, s-a făcut o trecere în revistă a preocupărilor și provocărilor contemporane pentru biologi, de la munca de cercetare în teren și laborator academic, la activitatea din laboratoarele clinice și ale instituțiilor de stat și private, cu profil biologic. 

O parte importantă a simpozionului a fost dedicată dezbaterii referitoare la cariera didactică pentru biologi, în contextul schimbărilor succesive în politica educațională care are drept consecință diminuarea ponderii orelor de Biologie în școală. 

Simpozion 1

Invitatul special, eleva Silvia Alda de la Colegiul Național „C.D.Loga”, a susținut comunicarea „Despre viitorul Biologiei românești”. Silvia este câștigătoarea Sesiunii de comunicări științifice pentru elevi – etapa județeană, deținătoarea premiului I la Olimpiada Națională de Biologie și reprezentanta României la Olimpiada Internațională de Biologie din Iran.

CITEȘTE ȘI: Detalii cutremurătoare, în cazul celor două fete din Timişoara, care au murit înghiţite de ape

Simpozionul a prilejuit aducerea în același cadru a biologilor care activează în cele mai diverse domenii de activitate și consolidarea legăturilor instituționale și personale. A fost o primă reunire la inițiativa conf. dr. habil. Nicoleta Ianovici, care s-a încheiat pe un ton relativ optimist cu privire la viitor și perspectivele biologilor, în acord cu realitățile sociale și economice ale țării și cu nevoia imperioasă de creștere a performanțelor instituțiilor de învățământ.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Mădălina ROȘU See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Mădălina ROȘU See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Mădălina ROȘU See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Mădălina ROȘU See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Mădălina ROȘU See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Mădălina ROȘU See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Mădălina ROȘU See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Mădălina ROȘU See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Mădălina ROȘU See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Mădălina ROȘU See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Mădălina ROȘU See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Mădălina ROȘU See Full Bio

author avatar
Mădălina ROȘU