Skip to main content

Video: Tupeu de liberali! Şedinţa privind proiectele importante ale judeţului s-a ţinut doar cu membri de partid! Liderul CJT a dat însă buzna peste ei

Cu tolba plină de promisiuni şi însoţit de Marcel Vela, ministrul Transporturilor a venit astăzi la Timişoara, într-o scurtă vizită.

A anunţat investiţii de zeci de miliarde de lei în sute de kilometri de autostradă, în variante de ocolire a marilor oraşe şi în căi ferate de mare viteză.

“Noi v-am spus că înainte de a discuta despre cum realizăm cei 3000 de km de autostradă, obligatoriu trebuie să luăm câteva măsuri de creștere a capacității administrative a statului, pentru că altfel acest obiectiv nu poate fi atins”, a spus ministrul Transpoturilor, Lucian Bode.

CITEŞTE ŞI: Cinefilii timișoreni, invitați la film! Nu într-o sală de cinema, ci în aer liber, în Piața Libertății

Multe dintre promisiuni vizează şi judeţul Timiş, dar cu toate acestea, liderul administraţiei judeţene, nu a fost invitat la discuţii.

Au fost doar cei doi miniştri, prefectul de Timiş, primarul Timişoarei şi europarlamentarul, Gheorghe Falcă. Toţi, membri PNL.

Însă, preşedintele CJT i-a surprins pe toţi, intrând în sală peste ei.

„O să fiu foarte scurt, pentru că nu am fost invitat la această întâlnire, vreau doar să vă spun “Bine aţi venit în judeţul Timiş” şi am vrut să vin, chiar şi neinvitat, dat fiind că este vorba despre proiecte importante de dezvoltare, pentru judeţul Timiş, proiecte care pe parcurs vor veni la avizare şi la nivelul Consiliului Judeţean, la aritectul şef. Vă asigur de toată deschiderea şi sprjinul pentru dezvoltarea acestor proiecte, vă doresc success în implementare şi, încă do data, vă repet că nu am fost invitat la o astfel de întâlnire extrem de importantă. Legat de situaţia cu inundaţiile, o parte din documentaţii au fost deja semnate, altele au fost modificate, pentru că au fost întocmite greşit. Sunt la mine pe biru, nesemnate de doamna prefect, dar de mine vor fi semnate astăzi. Vă mulţumesc şi vă doresc o zi bună!”, a spus preşedintele CJT, Călin Dobra.

CITEŞTE ŞI: FOTO Prăpăd la Buziaș! Case și străzi inundate după o rupere de nori

{youtube}eL3Bfi1HHgo{/youtube}

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Forumul Internațional de Afaceri, premieră de succes a CCIAT!

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat unul din cele cele mai mari evenimente de business din sistemul cameral românesc și european, cu participarea a 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România.

Video: George Simion a făcut spectacol, în centrul Timişoarei, cu Vlad Ţepeş şi versuri din Eminescu

Membri şi simpatizanţi AUR şi-au dat întâlnire, în această după amianză, în centrul Timişoarei, pentru a-şi arăta sprijinul faţă de candidaţii la alegerile locale.

Lucrările de modernizare la Bulevardul Stan Vidrighin intră în ultima etapă! Când va fi complet gata această investiţie?

Proiectul de modernizare a carosabilului şi a liniilor de tramvai de pe bulevardul Stan Vidrighin sunt aproape de final, iar Primăria Timișoara anunţă că lucrările chiar înregistrează un avans.

Pasajul Solventul, cartoful fierbinte din mâna administraţiei Fritz! Consilierul local Roxana Iliescu prezintă situaţia la zi a lucrărilor care ar trebui să fie gata săptămâna viitoare

Şantierul de la Pasajul Solventul avansează greu. La mai bine de un an de la expirarea termenului inițial pentru finalizare, lucrările abia au ajuns la jumătate. O spune consilierul local Roxana Iliescu, după ce primarul a anunţat stadiul investiţiei, fără a pomeni nimic despre momentul în care va fi gata. “Sunt executate în proporție de […]