Skip to main content

7.000 de pubele noi apar în Timișoara! Unde le vor distribui cei de la Retim?

Compania de salubrizare a Timișoarei vine în sprijinul cetățenilor cărora le va distribui în perioada următoare, 7.000 de pubele noi.

Este vorba despre cea mai amplă acțiune de îmbunătățire a procesului de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile.

În cadrul campaniei, pubelele inscripționate și destinate deșeurilor reciclabile vor fi înlocuite cu unele noi, de culoare galbenă.

De asemenea, vor fi retrase pubelele negre pentru deșeuri reziduale într-un număr aproximativ egal pubelelor înlocuite.

„Deși volumul total de deșeuri generate nu se modifică, prin suplimentarea pubelelor galbene și diminuarea numărului de pubele negre ne dorim să determinăm generatorii să colecteze selectiv, iar deșeurile reciclabile să ajungă acolo unde le este locul, în pubela galbenă, nu în cea neagră”, a explicat directorul general al Retim, Gheorghe Para.

Distribuirea noilor pubele va începe cu zona Take Ionescu, iar programul va fi anunțat în fiecare zi de vineri, pentru săptămâna următoare, în mass media locale și pe site-ul www.retim.ro.

Pe tot parcursul acțiunii fiecare administrator de asociație va fi contactat de reprezentanții Retim, pentru a facilia aceste suplimentări sau înlocuiri.

„Este necesar ca timișorenii să se implice activ, să conștientizeze importanța colectării selective a deșeurilor, și responsabilitatea pe care o au, alături de noi, în eficientizarea acestui proces. Doar printr-un efort comun vom putea preveni sancțiunile prevăzute pentru nerespectarea obligațiilor de colectare a deșeurilor și vom putea avea un oraș curat„, a mai spus Gheorghe Para.

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Președintele CCIA Timiș a deschis cea de-a VII-a ediție a FoodIntelForum!

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca.,

Vrei să faci parte din echipa pompierilor timișeni? ISU Timiș face recrutări!

Vești bune pentru cei care vor să poarte haina de pompier! ISU Timiș organizează un concurs cu recrutare din sursă externă, pentru ocuparea a 5 posturi vacante de subofițeri, pentru mai multe domenii.

Liceul Waldorf, aproape gata! Noul corp de clădire ar putea fi gata în această vară

După ce în urmă cu aproximativ doi ani au demarat lucrările de construcție a noii clădiri din cadrul Liceului Waldorf, din Timișoara, acum, Primăria anunță că șantierul s-ar putea finaliza în această vară.

Politehnica Timișoara intră în lupta pentru medalii la Campionatul Național de alergare montană!

Atleții Politehnicii Timișoara se vor lupta pentru locurile de pe podium la Campionatul Național de alergare montană, distanță scurtă și verticală,

Titi Stoica, la Sursa de vest fără Filtru

Ciprian Titi Stoica, deputat de Timiş din partea AUR, este acum, în direct, la Sursa de Vest fără Filtru – miercuri, 24 aprilie 2024.

Gabriela Szabo, campioană olimpică și mondială la atletism, ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024!

Universitatea de Vest din Timișoara anunță desemnarea ambasadoarei ediției 2024 a UVT Liberty Marathon, pe campioana olimpică și multipla campioană mondială la atletism Gabriela Szabo, declarată timp de zece ani la rând cea mai bună atletă a României.