Un accident cumplit s-a petrecut în această dimineaţă, când un şofer de 32 de ani a aboservat prea târziu un bărbat care traversa strada şi l-a lovit în plin.
Impactul a avut loc în zona stației de tramvai de la Universitatea Aurel Vlaicu din cartierul arădean Micălaca.
CITEŞTE ŞI: Perturbări în furnizarea apei reci! Vezi aici care sunt consumatorii afectaţi
La faţa locului a ajuns de urgenţă un echipaj medical, care, din păcate, nu a mai putut face nimic pentru pieton, decât să declare decesul
Conform presei locale, victima este un bărbat de 39 de ani, din judeţul Suceava.
„Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 32 de ani, din Arad, în timp ce conducea o autoutilitară pe Bulvevardul Nicolae Titulescu, ar fi acroșat un pieton, angajat în traversarea străzii. Din nefericire, în urma impactului, pietonul a decedat”, transmite IPJ Arad.
Şoferul a fost testat cu alcooltestul iar rezultatul a fost negativ.
Însă, cercetările în acest caz continuă, fiind deschis şi un dosar penal pentru ucidere din culpă.
CITEŞTE ŞI: ACS Floreta Timișoara lansează primul curs de scrimă din România, destinat persoanelor cu dizabilități locomotorii!