Pieton spulberat de o autoutilitară! Bărbatul a murit pe loc

Un accident cumplit s-a petrecut în această dimineaţă, când un şofer de 32 de ani a aboservat prea târziu un bărbat care traversa strada şi l-a lovit în plin.
Impactul a avut loc în zona stației de tramvai de la Universitatea Aurel Vlaicu din cartierul arădean Micălaca.
CITEŞTE ŞI: Perturbări în furnizarea apei reci! Vezi aici care sunt consumatorii afectaţi
La faţa locului a ajuns de urgenţă un echipaj medical, care, din păcate, nu a mai putut face nimic pentru pieton, decât să declare decesul
Conform presei locale, victima este un bărbat de 39 de ani, din judeţul Suceava.
„Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 32 de ani, din Arad, în timp ce conducea o autoutilitară pe Bulvevardul Nicolae Titulescu, ar fi acroșat un pieton, angajat în traversarea străzii. Din nefericire, în urma impactului, pietonul a decedat”, transmite IPJ Arad.
Şoferul a fost testat cu alcooltestul iar rezultatul a fost negativ.
Însă, cercetările în acest caz continuă, fiind deschis şi un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Video: Explozie, la etajul trei al unui bloc de locuinţe! 10 apartamente, afectate de suflul deflagraţiei

Circulația mijloacelor de transport în comun, restricționată de parada militară din 1 Decembrie!

Se oprește mâine apa, în două localități din Timiș! Aquatim lucrează la rețelele de distribuție

Fritz anunţă o nouă victorie în instanţă, împotriva “interlopilor” de pe malul Begăi! Urmează evacuarea chiriaşilor de la Ştrandul ZHH

Documentarul „Flavours of Banat and Crișana”, realizat de britanicul Charlie Ottley, proiectat la Consiliul Județean!

La Timişoara a început lupta contra poleiului! Primăria anunţă că a împrăştiat deja, peste 70 de tone material antiderapant

Două victime, în urma unui accident, pe o șosea din vestul țării! Una a rămas încarcerată. A fost solicitat și elicopterul SMURD

Deputatul PSD, Alfred Simonis, îi arată pisica vicepreşedintelui CJT, Alexandru Proteasa: Se adună nori negri deasupra Moşniţei şi Consiliului Judeţean

Apelul disperat al unei mame! Nu mai știe nimic de fiul ei, plecat la muncă în Germania! Femeia a cerut ajutorul Poliției

Little Main Stage aduce magia muzicii în inimile copiilor din centrele sociale din Timișoara

Bătrâni, în pericol! A fost nevoie de intervenţia pompierilor, pentru salvarea a doi pensionari de 74, respectiv 75 de ani

Tratament non-invaziv, pentru durerile articulare, la Spitalul CFR Timişoara! Infiltraţiile care le oferă pacienţilor, mobilitate maximă

Video: Circ în Consiliul Judeţean Timiş! „Bătaie” în bannere şi o înregistrare explozivă, în care fratele lui Alfred Simonis îi ameninţă pe Nica şi Proteasa

Un mort și doi răniți, lângă Timișoara, după ce o mașină s-a izbit violent de un copac

FOTO/VIDEO Atmosferă de sărbătoare la Timișoara! S-a deschis Târgul de Crăciun și a fost aprins iluminatul festiv. Piața Sf. Gheorghe a rămas în întuneric, după ce tirul care aducea decorațiunile s-a răsturnat

FOTO Timișoara îmbrăcată în alb! Au căzut primii fulgi de zăpadă din această iarnă

VIDEO Condiţii de iarnă pe şoselele din vestul țării! DRDP Timişoara a intervenit în ultimele 24 de ore cu peste 50 de utilaje

Lasă un răspuns