Skip to main content

Video: Palma dată de Fritz, sportului din Timişoara! A trimis buldozerele peste baza de canotaj unde se antrenau zeci de copii

XPilates & Spa

Aşa-zisa luptă pe care primarul Dominic Fritz a început-o împotriva “mafioţilor” şi “interlopilor” de pe malul Begăi face victime colaterale.

Este vorba despre canotorii de la CSM Timişoara, club care îşi desfăşura activitatea exact în zona pe care edilul vrea o transforme într-un culoar verde, iar pentru asta şi-a pus în gând să dărâme tot.

Fără să îi pese nici de tradiţia clubului, nici de performanţele sportivilor, edilul a trimis buldozerele, profitând de legislaţia deficitară din vremea în care au fost ridicate construcţiile care până acum găzduiau hangarul, o cantină, o sală de forţă şi câteva dormitoare pentru micii canotori.

CITEŞTE ŞI: Polițist în misiune, care făcea cercetări la un accident, lovit de o mașină! Șoferul a fugit de la fața locului

Demolarea acestor clădiri este cu atât mai controversată cu cât vorbim despre primul club de canotaj din România, înfiinţat în anul 1864.

Atunci s-au pus bazele „Societății de Luntrișoare”, înființată de câțiva studenți întorși de la studii din străinătate, unde întrecerile cu ambarcațiuni câştigau tot mai mult teren.

La scurt timp, s-a născut A.S. Regatta, a două structură de profil din oraş, iar în 1866, a fost înfiinţată Asociația de Canotaj din Timișoara.

După câteva decenii, a început construcţia clădirilor care până astăzi, i-au găzduit pe canotorii Clubului CSM Timişoara.

„Mi se rupe sufletul că s-au distrus toate clădirile noastre, că eu eram acolo de 50 de ani, dar toate erau în paragină. Numai eu știu cum stăteam cu ligheanul cu apă, cu tot felul… pe acolo, pe acolo… Problema e că așa cum erau sau nu erau, eu am avut niște sportivi acolo cazați, care mâncau, aveam un centru de juniori II, deci plecau la școală, veneau, am făcut o selecție prin țară, am promis părinților că vor sta cu masa cu școala cu totului tot. Eu i-am rezolvat acum, așa cum am putut, prin cămine”, spune antrenorul Zlatomir Balojin, care a tot sperat că buldozele vor ocoli Clubul de Canotaj.

Nici acum, după ce a început demolarea, nu şi-a pierdut optimismul. Şi asta în ciuda faptului că acţiunile lui Fritz au periclitat Campionatele Naţionale de Canotaj de seniori şi juniori.

Competiţia trebuia să se desfăşoare în aceste zile, pe Bega, însă a fost mutată, pe ultima sută de metri, pe Lacul Snagov.

„Urmează luni să mă întâlnesc cu domnul primar, sunt sigur că va rezolva problema și nu ne lasă pe noi așa. Zic eu. Astăzi am avut o discuție, și doamna Lipă a avut o discuție cu dânsul la care a spus că acum cunoaște situația și ne va ajuta până după demolări să vedem cum o să fie. Noi suntem trecuți în CF acolo, Club Sportiv – loc canotaj și se va rezolva problema noastră. Noi cerem să se contruiască din nou, deocamdată să vedem cum o să fie situația. Avem centrul acesta de juniori II, am vorbit și cu Ministerul Sporturilor și cu Federația Română de Canotaj, noi avem un centru care vreau să se mențină acolo, dar acum sunt și la Campionatul Național și am atâtea pe cap, copiii au rămas acolo, eu sunt aici, rezultatele sunt foarte bune și eu sunt sigur că trebuie să se rezolve problema. Nu cred că ne vor refuza autoritățile locale, nu vă de ce să ne refuze și ce interese au să ne lase așa”, a mai declarat Balojin, pentru Sursa de Vest.

Până la ora redactării articolului, administraţia Fritz nu a oferit niciun răspuns solicitării Sursa de Vest de a transmite un punct de vedere cu privire la acest subiect.

În cei aproape 160 de ani de canotaj, Timișoara a dat sportivi de prim rang României pentru concursurile internaționale.

Dintre participanții la Jocurile Olimpice, de-a lungul vremii, îi amintim pe Aurora Pleșca (argint în 1984, la Los Angeles, cu echipajul de opt rame cu cârmaci), Maria Macoviciuc (bronz în 1976, la Montreal, cu echipajul de patru rame cu cârmaci) sau Ladislau Lovrenschi, cârmaci în echipajele de 2+1 ale României la patru ediții ale Jocurilor Olimpice, totalizând un bronz, în 1972, la Munchen, și un argint, în 1988, la Seoul.

UPDATE:

În urmă cu puţin timp, Primăria Timişoara a transmis un punct de vedere cu privire la situaţia în care este Clubul de Canotaj.

„Acțiunea de demolare a construcțiilor ilegale de pe malul Begăi a început săptămâna trecută, și printre construcțiile care se demolează se numără și cele aparținând bazei de canotaj. Primăria Municipiului Timișoara s-a aflat în legătură cu reprezentanții clubului de canotaj și s-au discutat mai multe opțiuni pentru ca baza de canotaj să își găsească un alt spațiu în care să își depoziteze ambarcațiunile și accesoriile necesare pentru antrenamente. Această soluție a fost găsită și agreată de ambele părți în urmă cu câteva zile și constă în mutarea bazei de canotaj într-un spațiu al Municipiului Timișoara situat pe bdul Vasile Pârvan nr. 5. De altfel, primarul Dominic Fritz s-a aflat în contact direct în toată această perioadă cu Elisabeta Lipă, Președinta Agenției Naționale pentru Sport. Chiar astăzi, primarul Timișoarei a discutat cu doamna președintă despre soluția găsită. Apreciem în mod deosebit eforturile și rezultatele sportivilor noștri și respectăm munca antrenorilor. Vom face toate demersurile ca activitatea lor să beneficieze de condiții decente și corecte”, transmite Primăria Timişoara.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Petronela Axinte See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Petronela Axinte See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Petronela Axinte See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Petronela Axinte See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Petronela Axinte See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Petronela Axinte See Full Bio

Frame from security footage showing a person attempting to scale a tall decorative gate with chevron-pattern panels; red circles highlight the climber near the gate opening.

Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Petronela Axinte See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Petronela Axinte See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Petronela Axinte See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte