Sandu Golcea, la Sursa de Vest fără Filtru
Sandu Golcea, doctor în fizică atomică şi nucleară, este acum în direct la Sursa de Vest fără Filtru, luni – 11 iulie 2022.
Sandu Golcea, doctor în fizică atomică şi nucleară, este acum în direct la Sursa de Vest fără Filtru, luni – 11 iulie 2022.
Miercuri, Pe 13 iulie, între orele 8-15, locuitorii din Tormac nu vor avea apă la robinete.
Aquatim întrerupe furnizarea, pentru a efectua lucrările de mentenanță la foraj.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim le recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă.
De asemenea, consumatorii sunt sfătuiţi să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.
CITEŞTE ŞI: CSU UVT câștigă finala Cupei României la volei pe plajă!
Invenții și magie, cea mai importantă expoziție retrospectivă dedicată artistului suprarealist de origine română, Victor Brauner, va fi organizată la Timișoara, la începutul anului viitor.
Vor fi expuse picturi, desene, sculpturi și obiecte reprezentative pentru întreg parcursul carierei artistului atât din perioada românească, cât și din perioada de la Paris, multe dintre acestea fiind expuse pentru prima dată în România.
Muzeul Național de Artă din Timișoara va beneficia de un împrumut excepțional de 40 de lucrări parte din prestigioasa colecție a Centrului Pompidou de aproape 150 de lucrări semnate de Brauner, alături de lucrări din colecțiile muzeelor: Saint-Étienne Métropole (MAMC+), Musée Cantini Marseilles, din alte muzee din România și colecții private din țară și străinătate.
CITEŞTE ŞI: Semnal de alarmă de la ABA Banat! Nu faceţi risipă de apă!
Prin extinderea parteneriatului creat între Fundația Art Encounters și Muzeul Național de Artă Modernă din Paris/Centre Pompidou și grație sprijinului Institutului Francez din Timișoara, evenimentul va reuni peste 80 de opere.
Expoziția va beneficia de un catalog conceput de Camille Morando și publicat grație domnului Christian Derveloy prin Arta Grafică în colaborare cu Fundația Art Encounters.
Demersul este susţinut de Consiliul Judeţean Timiş, principala autoritate finanţatoare, şi este organizat de Muzeul Naţional de Artă Timişoara şi Fundaţia Art Encounters, în parteneriat cu Institutul Francez din România prin filiala sa din Timișoara, cu sprijinul Comité Brauner și Fondation du Judaïsme Français.
Expertiza Fundaţiei Art Encounters în organizarea Bienalei de Artă şi relaţiile instituţionale dezvoltate cu principalele instituţii muzeale din Europa vor fi puse la dispoziţia acestei iniţiative unice în peisajul cultural românesc.
Institutul Francez din România va avea un rol esenţial în facilitarea împrumuturilor de lucrări de la Centrul Pompidou și din celelalte muzee din Franța, promovarea la nivel european a expoziţiei și dezvoltarea unor activități complementare de mediere destinate publicului tânăr.
Victor Brauner s-a născut la Piatra Neamț și s-a afirmat ca figură emblematică a avangardei bucureștene în anii 1920.
După două șederi în Franța (1925-1926 și 1930-1935), Brauner se alătură în 1933 mișcării suprarealiste inițiate de André Breton, și în 1938 se mută definitiv la Paris.
În același an, artistul pierde un ochi și devine, pentru mișcarea suprarealistă, „pictorul vizionar”, capabil de premoniții. Expoziția retrospectivă își propune să funcționeze ca un omagiu adus acestei figuri centrale, extrem de relevante pentru suprarealismul internațional.
Aducerea lui Brauner în țara sa de origine constituie o ocazie unică pentru vizitatori de a descoperi aceste „premoniții” pentru prima dată.
Din perspectiva curatoarei Camille Morando, Victor Brauner este unul din cei mai mari artiști suprarealiști: „El este un artist deosebit în istoria artei cu o operă originală, complexă, erudită, plină de umor și inventivitate, hrănită de originile sale românești, de ezoterisme din cele mai secrete, de arta parietală și de arta primitivă.”
Administrația Bazinală de Apă Banat anunţă că, în acest moment, nu se pune problema lipsei de apă pentru sistemele de alimentare centralizate, dar este nevoie ca şi populaţia să conştientize riscurile lipsei de ploaie.
Reprezenanţii ABA spun, de asemenea, că “Planul de restrictii si folosire a apelor în perioade deficitare” nu s-a pus în aplicare în Spațiul Hidrografic Banat până în prezent, deoarece se poate asigura cerințele de apă la toate categoriile de folosințe.
ABA Banat asigură resursa de apă brută din sursa de apă de suprafață, tuturor beneficiarilor ce utilizează apa în regim centralizat.
Specialiştii din Adminstraţia Bazinală Banat reamintesc faptul că apa este o resursă naturală limitată.
De aceea fac apel ca toți consumatorii ca, acolo unde există posibilitatea, să apeleze la alternative de stocare și recirculare a apei în activitățile casnice (grădinărit, spălat, îmbăiere) dar și în sectorul industrial sau agricol.
“Pe fondul regimului termic extrem de ridicat al perioadei și cel al regimului pluviometric scăzut, fenomenul de secetă poate afecta anumite zone rurale din Banat, unde nu există sisteme de alimentare cu apă în regim centralizat, iar alimentarea se face fie din fântâni, fie din sisteme mici alimentate din foraje”, spune Cristian Moisescu-Ciocan, directorul ABA Banat.
În aceste zone, dacă va fi necesar, resursa de apă va fi asigurată pentru toți cei care au nevoie de apă pentru băut și activitățile curente, cu ajutorul autorităților locale și cu sprijinul Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență.
Specialiștii ABA Banat urmăresc permanent evoluția debitelor de apă.
Starea sistemului de gospodărire a apelor este transmisă zilnic la Dispeceratul Central A.N.A.R. Bucuresti, iar datele zilnice sunt disponibile spre consultare pe http://banat.rowater.ro/index.php/despre-noi/situatie-hidrologica/
CITEŞTE ŞI: Accident cumplit, în care au fost implicate trei maşini! A fost nevoie de descarcerare
Impact violent, în miez de noaptea, din cauza vitezei excesive şi a neatenţiei la volan.
Un bărbat de 36 de ani, care conducea un auturism pe DN 7, în judeţul Hunedoara, a intrat într-o depăşire periculoasă.
Din sens opus venea o altă maşină, care circula regulamentar şi care era condusă de un bărbat de 47 de ani.
Cele două autoturisme au intrat în coliziune laterală, însă impactul a fost atât de puternic, încât maşina care circula regulamentar a fost aruncat într-un alt vehicul, care era parcat pe un drum lateral.
“Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 36 de ani, din orașul Mioveni, județul Argeș, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, din direcția Deva-Simeria, a efectuat depășirea unui alt autoturism și a intrat în coliziune laterală cu un autoturism care circula din sens opus și era condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Deva. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a bărbatului de 47 de ani, iar autoturismul condus de acesta a fost proiectat într-un alt autoturism, care era parcat pe un drum secundar, în afara părții carosabile”, transmite IPJ Hunedoara.
A fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare pentru scotarea bărbatului de 47 de ani, din maşina distrusă.
Din cauza accidentului, traficul rutier în zonă a fost blocat aproape trei ore, pe ambele sensuri de mers.
Oamenii legii încearcă să stabilească exact, cum s-a petrecut accidentul.
În acest sens au deschis şi un dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă.
Timişoara se apropie cu paşi repezi de momentul în care va fi Capitala Europeană a Culturii, iar evenimentele pregătite de autorităţi nu sunt pe măsura aşteptărilor.
De fapt, nici până la această oră nu au fost anunţate acţiuni de amploare, care să atragă turişti din ţară şi din străinătate.
Renumitul muzician, Ovidiu Lipan Ţăndărică, are câteva idei care ar putea transforma oraşul într-un adevărat pol al culturii şi artei.
El spune că, cel mai important este să fie organzate evenimente care să promoveze tradiţiile şi identtatea Timişoarei.
“Nu este despre a le da oamenilor doar pâine şi circ. Este vorba despre o transmisie sentimentală, unde să ridici vibraţia publicului. E şi o mândrie a bantului să promovezi oraşul nu doar cu saltimbaci şi chestii care să ia ochii şi nu rămâne nimic. Asta am mai văzut. Se întâmplă şi în alte oraşe care au fost capitale culturale europene, cu tot felul de nebunii pe stradă, cu artificii şi confeti… ş cu asta s-a dus, s-a închis”, a explicat Ovidiu Lipan “nd[ric[, la podcastul Sursa de Vest fără Filtru.
Ţăndărică spune că şi-ar oferi cunoştinţele şi experienţa, dacă autorităţile locale ar fi interesate de o asemenea colaborare.
Pentru că forma culturală pe care trebuie să o îmbrace un asemenea eveniment, este extrem de importantă.
Ar fi necesare mai multe scene, pentru toate tipurile de artă, dar componenta de autenticitate este obligatorie.
“Aduci şi meşteri populari, pentru copii, pentrr că ei nici nu mai ştiu ce înseamnă cioban sau o turmă de oi, poţi amenaja o zonă în care să vadă cum se mulge capra, cum se face brânza. Faci o zonă de ikebana, cu flori, faci o grădină, într-un cadru restrâns(…) Autenticul trebuie şlefuit şi adus la un mod de percepţie internaţională. (…) Eu aş pune o fanfară într-un copac, să ne cânte. Aş aduce tradiţionalul, în viaţa cotidiană”, a mai spus Ţăndărică.
CITEŞTE ŞI: CCIAT, la ceas de bilanţ! Ce realizări bifează, pentru primul semestru al anului?
VEZI AICI FRAGMENTUL INTERGRAL în care Ţăndărică îşi prezintă opinia despre cum ar trebui să fie Timişoara Capitală Culturală Europeană:
Angajaţii Retim spală pubelele pentru colectarea deşeurilor reziduale, după un grafic bine stabilit.
În prima seară a Festivalului Arad Open Air, muzica a răsunat pe aeroport, iar artiști de renume, precum: B.U.G. Mafia, Șatra B.E.N.Z, Mihai V, Chris Hype, Andrei Niculaie, Pascal Junior și mult așteptatul Tujamo, au făcut spectacol.
Arădenii au avut parte de o experiență de neuitat, locația s-a umplut încă de la orele după-amiezii, iar o mulțime de oameni au dansat împreună.
CITEŞTE ŞI: CCIAT, la ceas de bilanţ! Ce realizări bifează, pentru primul semestru al anului?
„De la an la an, Arad Open Air Festival crește. Publicul numeros de aseară ne-a demonstrat, încă o dată, că Aradul are nevoie de un festival de mare anvergură. Aproximativ 10.000 de oameni au venit încă din prima zi să se bucure de muzică si atmosfera unică. Urmează încă două zile de distracție și suntem pregătiți să primim petrecăreții cu brațele deschise”, a declarat Glad Varga, organizatorul festivalului.
Publicul a fost în delir atunci când pe scenă au urcat cei de la B.U.G. Mafia, care au făcut un show incendiar. Muzica live a ajuns la inimile arădenilor și nu numai.
Jocurile de lumini, atmosfera de festival, food truck-urile și băuturile răcoritoare au dat energie celor pregătiți de petrecere.
Scena ABC a fost plină de petrecăreții care iubesc ritmurile muzicii electronice. Cezar, Sit, Ion Ludwig și Paul K au mixat până la răsărit oferindu-le celor prezenți un teaser pentru zilele următoare care se anunță a fi și mai uimitoare ca prima seară.
Intrarea în festival se face în fiecare zi începând cu ora 18:00, iar organizatorii încurajează petrecăreții să vină cât mai devreme pentru a evita aglomerația și pentru a avea mai mult timp pentru a petrece clipe de neuitat împreună cu artiștii lor preferați.
Astăzi sunt așteptați alți artiști cunoscuți, dintre care la Main Stage: Smiley, Spike, Kattia, Paul Damixie, Dj Shiver, Mike Kross. La scena ABC vor fi prezenți: Rhadoo, Petre Inspirescu, Raresh și Mihigh.
CITEŞTE ŞI: Fritz îşi bate joc de timişoreni! A anulat un eveniment public, ca să se răzbune pe un angajat
Pentru mai multe informații cu privire la desfășurarea programului puteți accesa www.openairfestival.ro , pagina de Facebook https://www.facebook.com/aradopenair/ și pagina de Instagram https://www.instagram.com/aradopenair/.
Abonamentele se pot achiziționa atât la intrarea în festival la prețul de 149 lei (abonamente) și 75 lei (bilete pentru o zi), cât și online, de pe site-ul evenimentului https://www.openairfestival.ro/abonamente/.
Iasmina Milutinovici Hill, soţia milionarului care administrează Statuia Libertăţii, este acum în direct la Sursa de Vest fără Filtru, vineri – 08 iulie 2022.
După primul semestru al lui 2022 şi totodată la 4 luni de când Florica Chiriţă a fost aleasă preşedintel al CCIAT, instituţia şi-a făcut bilanţul.
În această perioadă, au fost organizate nu mai puţin de 11 vizite şi întâlniri în afara ţării, iar unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Polonia a venit în România pentru discuţii cu conducerea CCIAT, privind oportunităţile de afaceri.
O altă întâllnire importantă a avut loc în Serbia, în urma căreia CCI Belgrad a anunţat că va pune la dispoziția firmelor timișene un stand gratuit la Ethnic Food Drink Fair care va avea loc la Belgrad în perioada 24-27 noiembrie.
Tot în primul semestru al anului, președinții CCIA Timiș și Camerei de Comerț Istanbul au semnat un Memorandum de înţelegere privind colaborarea economică bilaterală.
Astfel, Camera de Comerț Istanbul și firme turcești vor participa la Forumul de Afaceri Dunărean, care va avea loc la Timișoara, în 27 septembrie 2022, cu ocazia Adunării Generale anuale a Federației Camerelor de Comerț Dunărene, găzduită de CCIAT în data de 26 septembrie.
Vizita consulului Germaniei la Timișoara s-a încheiat cu anuţul acestuia că va sprijini organizarea forumului de afaceri sectorial în cadrul misiunii economice timișene de vizitare a expo MEDICA, 14-17 noiembrie.
La Budapesta, Consiliului Director al FCDD a aprobat solicitarea CCIAT de a organiza la Timișoara, în data de 26 septembrie Adunarea Generală anuală a Federației Camerelor de Comerț Dunărene.
De asemenea, CCI Budapesta și firme maghiare vor participa la Forumul de Afaceri Dunărean, ce va avea loc la CRAFT, în 27 septembrie 2022, alături de companii din 14 ţări membre ale Federaţiei.
Tot la capitolul realiări, CCIAT anunţă participarea Camerei de Comerț și Industrie a Vienei și a unor firme austriece la Forumul de Afaceri Dunărean, care va avea loc la Timișoara, în 27 septembrie 2022, cu ocazia Adunării Generale anuale a Federației Camerelor de Comerț Dunărene, găzduită de CCIAT, pe 26 septembrie.
Timişoara marchează în fiecare an, pe data de 8 iulie, Ziua Transportului Public, pentru a aminti de anul 1969, atunci când devenea primul oraş din România, cu tramvai tras de cai.
Administraţia Fritz a decis însă să rupă tradiţia, fără a da nicio explicaţie.
“Din motive organizatorice, evenimentul anunţat ieri, de domnul Chiş Culiţă, a fost anulat. Ne pare rău pentru eventualele incovenienţe şi ne vom asigura că pe viitor, astfel de evenimente să fie organizate şi anunţate în mod corect”, a anunţat sec, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Bogdan Marta.
Singura problemă ar fi putut fi numele lui Chiş Culiţă, care apărea în comunicatul care anunţa evenimentul, acesta fiind manager în proiectul de achiziţie a tramvaielor Bozankaya.
Iar evenimentele care trebuiau să aibă loc astăzi erau prevăzute în contractul de finanţare europeană.
Şi cum Chiş Culiţă este persona non grata pentru administraţia Fritz, oamenii primarului au anulat evenimentul, ca să se răzbune pe acesta.
“Factorii responsabili de eveniment din Primăria Municipiului Timișoara au transformat o sărbătoare într-o batjocură a timișorenilor.
Din păcate, Ziua Transportului Public Local din acest an a reprezentat un eșec pentru cetățenii orașului nostru. Această zi trebuia să reprezinte un prilej de sărbătoare, dar s-a transformat într-un moment de bâlbâială generală, management defectuos, care reflectă din nou traiectoria greșită pe care merge administrația Timișoarei, iar aceste lucruri trebuie îndreptate în viitor, motiv pentru care trag un semnal public în acest sens”, spune viceprimarul liberal al Timişoarei, Cosmin Tabără.
Interesant este că nimeni nu îşi asumă anularea evenimentelor, care erau destinate în special pensionarilor şi copiilor din Timişoara.
Aceştia ar fi trebuit să aibă parte de o plimbare gratuită cu un tramvai Bozankaya şi să pedaleze pe o bicicletă care generează energie electrică, iar rezultatul era un suc proaspăt pentru cei prezenţi.
CITEŞTE ŞI: Scandal uriaş la Lugoj! Primarul a fost suspendat, pe motiv de… domiciliu
“Din păcate, acesta nu este singurul de acest fel, pentru că astfel de „motive organizatorice” le regăsim în tot mai multe sfere care țin de competența administrației locale parte USR, de la căldură și curățenie până la trafic și siguranță. Probabil nu avea cine reprezenta Primăria Municipiului Timișoara la eveniment, unii fiind în concediu, alții prinși în întâlniri, alții „interziși politic” pentru a fi delegați.
În numele Primăriei Muncipiului Timișoara ne cerem scuze celor puși pe drumuri inutil, copii, bătrâni de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, respectiv DAS, anunțați inițial că vor putea călători pe traseul turistic cu unul din noile tramvaie achiziționate printr-un proiect european.
Era de văzut modul de funcționare a bicicletei care produce suc proaspăt pentru pasageri, dar toate acestea rămân pe altă dată când sperăm să existe mai multă responsabilitate, comunicare și asumare. Când nu puteți, cereți ajutor”, a mai punctat Tabără.
14 colecţii vestimentare ale absolvenţilor Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte, au fost prezentate la Iulius Gardens.
Gala MDVTM 2022 a adus în atenția publicului o nouă generație de designeri, care au prezentat prin creațiile lor lumea în care trăim, pornind de la teme generale – politice sau sociale, până la teme personale, precum bullyingul sau pasiunea pentru folclor.
Creatoarele și creatorii pregătiți la UVT, absolvenți ai programului de licență „Modă – design vestimentar”, au produs emoții și surprindere, bucurie și reală încântare, prin etalarea colecțiilor lor originale și proaspete, câte 5 creații înscrise în fiecare dintre cele 14 colecții prezentate.
CITEŞTE ŞI: Scandal uriaş la Lugoj! Primarul a fost suspendat, pe motiv de… domiciliu
În cadrul show-ului au fost promovate colecțiile semnate de absolvenți 2022 ai Facultății de Arte și Design, programul „Modă – design vestimentar”:
Cerneală adâncă/Deep Ink, colecție semnată de Maria-Patricia Airinei, Coordonator Lect. asoc. dr. Corina Mutu;
Acasă/Home, colecție semnată de Florin Darius Breje, Coordonator Lect. asoc. dr. Corina Mutu;
Evadare – Protejează-mi Sufletul!/Escape – Protect My Soul!, colecție semnată de Robert-Andrei Rus, Coordonator Lect. univ. dr. Eugenia Elena Riemschneider;
Rulând în piele/Rolling in leather, colecție semnată de Maria-Alexandra Liliac, Coordonator Lect. univ. dr. Cristina Lazăr;
Orașul viselor/City of dreams, colecție semnată de Alexandra Măduța, Coordonator Lect. univ. dr. Cristina Lazăr;
Cicatrici/Scars, colecție semnată de Mara Popa, Coordonator Lect. univ. dr. Sandra Chira;
Fișier lipsă: emotion.Dll/Missing file: emotion.Dll, colecție semnată de Claudiu-Raul Pașcalău, Coordonator Lect. univ. dr. Sandra Chira;
Taie-mă în două/Cut me in half, colecție semnată de Andrada-Maria Petrariu, Coordonator Lect. asoc. dr. Corina Mutu;
Culoarea Artei/Art Color, colecție semnată de Oana Naslău, Coordonator Lect. univ. dr. Cristina Lazăr;
Urmărește iepurele alb/Follow the white rabbit, colecție semnată de Mălina Andreea Popa, Coordonator Lect. univ. dr. Sandra Chira;
Mignonette, colecție semnată de Andrada Roșu-Ciobanu, Coordonator Lect.univ.dr. Sandra Chira; Not sorry about your fragile masculinity, colecție semnată de Ovidiu Gheoghiță, Coordonator Conf. univ. dr. Andreea Palade Flondor;
Neînfricatele timpuri vechi/Brave Old Time, colecție semnată de Evelina – Elena Tănasie, Coordonator Lect. asoc. dr. Corina Mutu;
Clash on Perfection, colecție semnată de Anamaria Mihaela Vișovan, Coordonator Lect. dr. univ. Sandra Chira.
CITEŞTE ŞI: Haosul de lângă Timişoara, care scoate şoferii din minţi!
„În lumea dinamică a designului vestimentar, acolo unde toate luminile reflectoarelor se află îndreptate spre colecțiile cele mai noi, tinerii creatori, printre care se află și cei formați la Facultatea de Arte și Design din UVT, sunt într-o competiție continuă pentru recunoaștere și succes. Competitivitatea și ambiția sunt note definitorii ale acestui domeniu artistic și comercial, supus evaluării publicului, una dintre cele mai vizibile și expresive specializări pe care UVT o oferă și în cadrul admiterii 2022. Felicitări celor 14 artiști ai designului vestimentar, care au încântat publicul în fashion show-ul prin care și-au prezentat creațiile de finalizare a studiilor. Mulțumim partenerului nostru pentru evenimente, Iulius Town, pentru oportunitatea de a realiza împreună, în Iulius Gardens, această producție unică, prin care s-au pus în valoare creațiile absolvenților UVT”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.
În urmă cu foarte puţin timp, prefectul judeţului Timiş a anunţat că a semnat ordinal de suspendare a lui Claudiu Buciu, din funcţia de primar al Lugojului.
Motivul îl reprezintă faptul că Buciu şi-a schimbat domiciliul, pentru o perioadă de o lună şi jumătate, lucru care a fost reclamat la Prefectura Timiş.
CITEŞTE ŞI: Haosul de lângă Timişoara, care scoate şoferii din minţi!
„Instituţia prefectului a fost sesizată, în urma unor dovezi, din care reiese că domnul primar al municipiului Lugoj, Alexandru Claudiu Buciu, şi-a schimbat domiciliul din România în Germania, timp de aproximativ o lună şi jumătate, îîn cursul anului 2022. Legea este foarte clară în acest sens. Codul Administrativ precizează, în articolul 160, litera c, că mandatul de primar încetează în momentul schimbării domiciliului într-o altă unitate administrative teritorială”, a anunţat Mihai Ritivoiu, în urmă cu puţin timp.
Pentru Buciu, probllemele au început odată cu decizia lui de a transforma mai multe instituţii din subordinea Primăriei, în direcţii şi servicii.
Situaţia a stârnit un val de nemulţumiri, chiar şi în rândul liberalilor, care au anunţat că iau în calcul excluderea lui Buciu din PNL.
Acum, postul de primar va fi preluat de viceprimarul din Lugoj, Bogdan Blidaru.
Însă, Buciu poate contesta în contencios administrativ, ordinul prefectului, prin care a fost suspendat din funcţie,
Un adevărat dezastru, pe drumul care leagă Timișoara de autostrada, spre disperarea şoferilor care stau zeci de minute, pe o porţiune de câţiva kilometri şi îşi mai şi strică maşinile.
Supărarea lor este cu atât mai mare cu cât fac slalom printre gropi si porțiuni decopertate, de mai bine de un an.
În luna ianuarie a acestui an Consiliul Județean Timiș anunța rezilierea contractului cu firma ce trebuia sa extindă la patru benzi DJ 691, cel ce face legătura cu autostrada A1.
Atunci drumul începuse deja să se surpe după ce firma care se ocupa de lucrare a realizat săpături pe marginea asfaltului.
Tot mai multe gropi au aparut pe parcurs, iar CJT a promis ca va remedia situația până ce un nou contract va fi semnat. Adică vor petici ce pot, până la o nouă licitaţie.
Însă, haosul a continuat luni bune, până sâmbăta trecută, când şoferii s-au umplut de speranţă.
Primele utilaje şi-au făcut apariţia, muncitorii au făcut mici reparaţii şi s-au apucat de decopertat.
Apoi, totul s-a oprit din nou, spre disperarea celor care tranzitează drumul.
„E bătaie de joc. S-a decopertat din loc în loc și abia reușim sa circulăm. Am intrat pe o parte decopertată, iar în ea era o groapă. Sunt șoferi ce au suferit daune. Și-au rupt roțile”, spune unul dintre cei ce fac zilnic naveta pe ruta acesta.
După aproape 5 zile de pauză, muncitorii au revenit pe şantier, ioar şoferii speră să nu fie din onou dezamăgiţi.
„Să sperăm că le repară zilele acestea. Dar la câte ore pe zi se lucrează aici, ma îndoiesc”, spune un locuitor din Giarmata, care tranzitează zilnic, drumul cu probleme.
CITEŞTE ŞI: Înfiorător! O tânără mămică şi bebeluşul ei, surprinşi de explozia dintr-un apartament
Situația este una disperată mai ales că drumul este extrem de circulat, iar o nenorocire se poate întampla oricând.
Şoferii speră ca măcar reparaţiile făcute de CJT să reziste mai mult decât asfaltul recent turnat la ieșire din Dumbrăvița, care s-a distrus după doar câteva luni de folosire.