Trenul Arad-Bucureşti, în care erau aproximativ 100 de călători, a fost blocat azi-noapte, mai bine de două ore în zona haltei Crivadia, din judeţul Hunedoara.
Mobilizare de forţe, în această seară, pentru salvarea unei turme de aproximativ 200 de oi, care au rămas blocate pe un teren viran, după ce râul din apropiere a ieşit din matcă.
Un bărbat de 37 de ani, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de judecătorii din Ungaria, a fost prins pe teritoriul ţării noastre.
Azi noapte, pe rețeaua primară DN 800 a Municipiului Timișoara, operată de Colterm, s-a produs o avarie majoră, astfel încât a fost oprită furnizarea agentului termic pentru încălzire și apă caldă de consum în mai multe zone.
Ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate coordonaţi de procurorii D.I.I.C.O.T. fac cercetări ample, în cazul a trei elevi care au fost depistaţi, în timpul cursurilor, sub influenţa unor substanţe interzise.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost citat în această dimineaţă la sediul DNA, pentru a da declaraţii în dosarul de abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei, deschis de procurorii anticorupţie, pe numele a dosi directori din CFR.
Unul dintre ei, Ion Alexandru Simu, este un apropiat al lui Grindeanu şi este acuzat că l-a instigat pe directorul său adjunct să dea o dispoziţie ilegală, prin care Simu a fost numit director al CFR Infrastructură Timişoara.