Descinderi la Poliţia Locală! Un agent a fost reţinut pentru că falsifica amenzi
Poliţiştii de la IPJ Timiş au descins la Poliţia Locală Dumbrăviţa, după ce au primit informaţii că unul dintre agenţii de aici se ocupă cu lucruri necurate.
Poliţiştii de la IPJ Timiş au descins la Poliţia Locală Dumbrăviţa, după ce au primit informaţii că unul dintre agenţii de aici se ocupă cu lucruri necurate.
Cosmin Hogea, inspector şcolar general adjunct al ISJ Timiş, este acum în direct la Sursa de Vest fără Filtru,miercuri – 28 septembrie 2022.
Acuzaţii grave, la adresa lui Liviu Cocean, liberalul care conduce Pieţele din Timişoara şi împotriva căruia a fost depusă o plângere penală.
Luare de mită în formă continuată. Acesta este acuzaţia care i se aduce lui Marian Gaşpar, chirurg la Spitalul de Cardiologie din Timişoara.
Astăzi, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara a semnat contractul de construcţie a unui campus în valoare de 24 de milioane de euro.
Peste două zile, studenţii de la Universitatea de Vest din Timişoara revin la cursuri, iar festivitatea de deschidere a noului an este una specială.
După doi ani în care pandemia a schimbat atât modul de predare cât şi al interacţiunilor sociale, situaţia revine la normal.
Atât bobocii, cât şi studenţii din alţi ani pot participa fizic la evenimnt şi pot fi însoţiţi de părinţi şi prieteni.
Ceremonia de deschidere a noului an universitar 2022-2023 are loc joi, 29 septembrie, începând cu ora 12:00, în Aula Magna a UVT.
Invitatul special al evenimentului este Carlos Moedas, primarul din Lisabona, care, înainte de deschiderea anului universitar va primi titlul de Doctor Honoris Causa.
“Momentul de deschidere a anului universitar va fi îmbogățit și valorizat prin prezența invitatului special al Universității de Vest din Timișoara, Excelența Sa, domnul Carlos Moedas, actualul primar al Lisabonei, personalitate politică și academică de talie internațională, fost comisar european pentru Cercetare, Știință și Inovare”, transmite UVT.
S-a dat alarma, astăzi, la prânz, locatarii unui bloc au simţit un miros puternic de gaz, venind dintr-un apartament.
O fată de 15 ani a dispărut fără urmă, ultima dată fiind văzută ieri dimineaţă, când a plecat la şcoală.
Medicul Marian Gaşpar, chirurg la Spitalul de Cardiologie din Timişoara, şi-a petrecut noaptea în spatele gratiilor.
Călin Dobra, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, este acum în direct la Sursa de Vest fără Filtru, luni – 26 septembrie 2022.
Comuna Dumbrăviţa este raiul celor care vor să se îmbogăţească peste noapte, iar Primăria condusă de USR-istul Horia Bugarin îi ajută, prejudiciind bugetul local.
O oază de verdeaţă, de 6 hectare, în care timişorenii pot face plimbări, atât de pe jos, cât şi cu bicicleta.
Maria Mândroane, etnolog, la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara, este acum în direct la Sursa de Vest fără Filtru, vineri – 23 septembrie 2022.
Invitat la podcastul Sursa de Vest fără Fitru, Nicolae Robu anunţă condiţiile în care va candida pentru un nou mandat la Primăria Timişoara.