Skip to main content

Autor: Sursa de Vest

Semnal de alarmă, tras de Aquatim! Nu folosiţi apa potabilă, pentru udatul grădinilor!

Într-o prognoză emisă la începutul acestei luni, specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au anunțat că în următoarele 4 săptămâni valorile termice înregistrate în România vor fi peste cele normale, iar cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în jumătatea vestică a ţării.

Continuă lectura

Acoperiş nou, la una dintre clădirile în care funcţionează Liceul Calderon din Timişoara

Primăria Municipiului Timișoara a finalizat lucrările de reabilitare a acoperișului corpului de clădire de pe str. C. Sălceanu, care aparține de Liceul Teoretic „J. L. Calderon”.

Continuă lectura

Galerie foto: Două centre de plasament din Timiș, închise după controalele efectuate de echipa mixtă constituită de prefectul județului

Continuă verificările centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, a centrelor rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și a celor destinate copiilor care funcționează pe raza județului Timiș.

Continuă lectura

Amenda uriaşă primită de o femeie care a abandonat o pisică rănită! Avertismentul poliţiştilor pentru cei care îşi lasă animalele în voia sorţii

O femeie care a abandonat o pisică lovită, se va gândi de două ori înainte de a mai face aşa ceva, după ce a fost aspru sancţionată de poliţişti.

Continuă lectura

Traficul auto, principala nemulţumire a timişorenilor! Ce cred locuitorii oraşului, despre programul TM2023?

65,7% dintre timișoreni consideră că Timișoara se îndreaptă într-o direcție bună, arată Barometrul privind calitatea vieții în Municipiul Timișoara 2022, realizat de Universitatea de Vest din Timișoara în colaborare cu Primăria Municipiului Timișoara.

Continuă lectura

Vase de sânge blocate? Le poţi depista, la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie

Angiografia prin tomografie computerizată sau Angio CT este tehnica medicală ce combină imagistica prin computer tomografie (CT) cu injectarea unei substanțe de contrast (iodată) pentru a oferi imagini detaliate ale sistemului vascular.

Continuă lectura

Flăcări în apartamentul unei bătrâne, în această dimineaţă! Pompierii au spart uşa pentru a o salva pe femeie

S-a dat alarma, în această dimineaţă, când pompierii au fost chemaţi de locatarii unui bloc, să stingă flăcările care au cuprins un apartament.

Continuă lectura