VIDEO: Tir pe contrasens, pe autostradă! Şoferul a fost amendat şi a rămas fără permis

Şoferul unui tir care ieşe din ţară, prin vama Nădlac a avut parte de o surpriză neplăcută, în apropierea frontierei.
Din senin, în faţa lui a a părut un alt camion, aşa că a pornit imediat telefonul şi a început să filmeze.
Pe imagini se vede că mastodontul, care circula pe contrasens, avea o viteză redusă şi, din fericire, nu s-a produs vreun accident rutier.
Martorii au sunat imediat la 112, iar în scurt timp, poliţiştii au tras pe dreapta camionul care era condus de un cetăţean turc.
„În dimineața zilei de 12 iulie a.c., polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac au fost sesizați despre faptul că un ansamblu rutier se deplasează pe contrasens, în apropiere de PTF Nădlac 2. La volan, a fost identificat un cetățean turc, de 40 de ani, care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile”, trasnite IPJ Arad.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Se anunţă potopul! Sfaturile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş pentru prevenirea unor nenorociri provocate de ploile torenţiale care urmează

Încă o stradă din Timișoara se închide circulației începând de mâine! Se lucrează la rețeaua de termoficare

Primarul din Săcălaz, pe făraş! Preşedintele PMP îi cere demisia din partid, după un şir lung de abuzuri

Tineri, tâlhăriţi în plină stradă, la Timişoara! Atacatorii au folosit un cuţit şi un baston telescopic

Se oprește apa, zi de zi, timp de o săptămână, într-o localitate din Timiș! Aquatim lucrează la rețeaua de distribuție

Gusturi autentice de toamnă: Zacusca proaspătă, gata de savurat la AgroVillage – USVT

Pompieri atacaţi cu cuţitul, în timpul unui incendiu violent! A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor

Atenţie, dacă folosiţi mijloacele de transport în comun din Timişoara! De luni apar schimbări majore, atât în privinţa traseelor cât şi a programului

Accident grav, în Timiș! Opt persoane au fost rănite după ce o mașină a intrat într-o autoutilitară

Deţinut mort, în timp ce lucra pentru SC Horticultura, în Cimitirul din Calea Şagului

Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara preia conducerea ATU!

Colterm se pregăteşte de iarnă! Continuă probele la rece! Vezi aici care sunt zonele în care reţelele vor fi încărcate cu agent termic

Adio panourilor fotovoltaice din Parcul Justiţiei! Laţcău renunţă la ele şi racordează lămpile de iluminat la reţeaua electrică

Încă o stradă din Timișoara, închisă circulației! Se lucrează la rețeaua de termoficare

S-a încheiat prima ediție e Festivalului George Enescu organizată la Timișoara! Peste 5.000 de oameni s-au bucurat de concerte

Este mare nevoie de sânge în spitalele timișorene! O nouă campanie de donare are loc săptămâna viitoare

UNEXPECTED: un concert nonconformist de muzică clasică, în premieră, la Timișoara

Lasă un răspuns