Skip to main content

Autor: Sursa de Vest

Investiţie uriaşă, la Timişoara! Se construieşte cel mai mare spital privat

MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, anunță semnarea achiziției pentru 80% din acțiunile celui mai important operator medical local din regiunea de vest, Medici’s.

Tranzacția marchează o consolidare puternică în zona de vest a României și are drept obiectiv ca în următorii 2-3 ani să transforme Timișoara într-unul dintre cele mai puternice hub-uri regionale de sănătate.

Clinicile Medici’s au o istorie de 25 de ani în Timișoara și au cunoscut o dezvoltare constantă și solidă, care continuă în prezent prin construcția unui spital multidisciplinar.

Acesta va avea o suprafață totală de 5500mp și este compus din două clădiri gemene.

CITEŞTE ŞI: Premieră la TNL Timişoara! O femeie, aleasă preşedinte
Construcția primei clădiri este finalizată, iar în acest moment sunt în desfășurare lucrările de amenajări interioare.

Primul turn va avea în structură farmacie, imagistică mare (CT și RMN), săli de operație, ATI, saloane pre și post operator și va fi funcțional din decembrie 2022.

Cea de-a doua clădire are ca termen de finalizare anul 2024.

În momentul finalizării, ar urma să devină cel mai mare spital privat din Timișoara.

Medici’s are în portofoliu peste 40.000 de abonați permanenți, 4 clinici și 40 de cabinete proprii de consultații, laborator de imagistică medicală, platformă de analize de laborator și peste 200 de medici proprii și colaboratori.

Investițiile se ridică la peste 15 milioane de euro în cei 25 de ani, iar cifra de afaceri înregistrată anul trecut este de 20.3 milioane de RON, în creștere cu 40% față de 2020.

Potrivit reprezentanților MedLife, odată cu finalizarea achiziției, echipa actuală de management își va păstra integral atribuțiile.

„În materie de expansiune și de furnizare a serviciilor medicale de top, planurile Medici’s au ajuns pe același teren fertil cu cele ale MedLife. A existat de la început o congruență a liniilor noastre de business, a viziunii de extindere și transformare a zonei de vest. Există un potențial semnificativ în zonă și prin parteneriatul cu MedLife vom deveni o poartă de acces pentru milioane de oameni care își doresc servicii medicale complexe și calitative”, a menționat Dr. Adrian Bădescu, fondatorul și CEO-ul Medici’s.

„Medici’s devine un partener strategic cu un rol bine definit în ecosistemul MedLife. Împreună avem ca obiectiv să poziționăm și să transformăm regiunea de vest într-un hub medical performant. În strategia pe termen lung a MedLife, spitalele reprezintă un punct central și ne propunem să contribuim considerabil pentru dezvoltarea acestora. Avem pe de-o parte o populație îmbătrânită, patologii complexe, iar pe de altă parte sesizăm și schimbarea de mentalitate a pacienților care accesează mult mai frecvent serviciile medicale integrate, personalizate și cu un grad ridicat de complexitate. Odată cu inaugurarea Medici’s Hospital vom avea o rețea de 16 spitale la nivel național”, a declarat Dorin Preda, Executive Director al MedLife Group.

Achiziția derulată de MedLife presupune preluarea celor 4 clinici Medici’s, a laboratorului Laborix și a Medici’s Hospital.

În acest moment, această tranzacție este supusă aprobării Consiliului Concurenței.

După finalizarea tranzacției, MedLife va deține în Timișoara 5 clinici, 2 laboratoare, 1 spital multidisciplinar de mari dimensiuni și 1 laborator de celule stem.

CITEŞTE ŞI: Microbuz spulberat, după ce s-a izbit violent, de remorca unui tir

„Fiind singura companie medicală cu rețea națională cu capital românesc, MedLife este determinată să dovedească că poate consolida puternic poziția de lider în anii următori dorind să își diversifice portofoliul pe zona de wellness. Avem încredere că putem deveni un furnizor integrat de abonamente care să asigure pe termen lung sănătatea populației. Credem cu tărie faptul că monitorizarea sănătății prin abonamente, susținută de mișcare și nutriție, poate duce cu siguranță, în timp, la prelungirea vieții și mai ales la o îmbunătățire a calității acesteia”, a mai declarat Dorin Preda.

Premieră la TNL Timişoara! O femeie, aleasă preşedinte

Organizația TNL Timișoara și-a ales o nouă structură de conducere, într-o şedinţă la care au participat peste 100 de membri cu drept de vot.

Au fost prezenţi şi Alin Nica – președintele PNL Timiș, Dănuț Groza – secretarul general, Cosmin Tabără – președintele PNL Timișoara, deputatul Cosmin Șandru, şi Andrei Cotețiu – președinte interimar al TNL Timiș, dar şi Ionuț Sîrbu singurul candidat înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al tineretului liberal din judeţ.

CITEŞTE ŞI: Microbuz spulberat, după ce s-a izbit violent, de remorca unui tir

Componența noului for de conducere de la Organizaţia de Tineret Timişoara este formată din:

● Președinte – Andrada Iova

● Prim-vicepreședinți – Darius Todorescu și Georgiana Taloi

● Vicepreședinți: Paul Luminosu, Andrea De Rosa, Codruța Dragomir, Marius Novacovici, Alexandru Gruescu, Alexandru Olaru, Cristian Petre, Adina Leaha, Bogdan Medelean, Raul Gherghina, Răzvan Truțan

● Membri: Alexandru Suru, Sergiu Bocșe, Dan Orbulescu, Ovidiu Găină, Adrian Dumitrașcu, Gabriel Morar, Alexandru Proșan, Alexandra Vîlcea, Andreea Dobrin, Raji Jawwash, Laurențiu Birhan.

Poziția de secretar general va fi ocupată de Alin Bătrîn care va fi secondat de doi adjuncți: Marisa Indrei și Anisia Balaban.

„Le mulțumesc tuturor celor care astăzi mi-au acordat sprijinul și încrederea. Este o responsabilitate uriașă pentru că organizația de tineret din Timișoara este nu doar cea mai mare din județ, dar și cea de la care există cele mai multe așteptări. Îi îndemn pe toți tinerii care vor să se implice să se gândească la Timișoara care, astăzi, are nevoie de noi! Orașul acesta care ne e atât de drag suferă din cauza unei administrații care lasă de dorit. Avem datoria să ne cerem orașul înapoi pentru că Timișoara trebuie să redevină cu adevărat orașul tinerilor, în care să găsim de la oportunități profesionale, la festivaluri celebre. Așadar, îi aștept alături de noi pe toți cei care vor să contribuie cu forțe proaspete”, a declarat Andrada Iova, prima femeie președinte a TNL Timișoara.

CITEŞTE ŞI: Emoţionant! Tineri care au scăpat de dependenţa de droguri îşi spun poveştile traumatizante

Microbuz spulberat, după ce s-a izbit violent, de remorca unui tir

Accident rutier grav, în această dimineaţă, petrecut pe fondul oboselii, după cum arată primele verificări.

Şoferul unui microbuz care se deplasa pe autostrada Arad-Nădlac, a adormit la volan.

CITEŞTE ŞI: Emoţionant! Tineri care au scăpat de dependenţa de droguri îşi spun poveştile traumatizante

În apropiere de vamă, s-a izbit violent de remorca unui tir care staţiona pe banda de urgenţă.

La faţa locului au ajuns de urgenţă echipaje de salvare, dar şi poliţişti de la Biroul de Poliţie Autostrada A1 Nădlac-Deva.

“Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 48 de ani, din Arad, în timp ce conducea un microbuz pe A1, a intrat in coliziune cu un ansamblu rutier, care era în așteptare pentru a trece frontiera, pe banda de urgență, în coloana de automarfare. Bărbatul de 48 de ani, rănit ușor, la prima vedere, a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmite IPJ Arad.

Toţi cei implicaţi în accident au fost testaţi cu etilotestul, iar rezultatele au fost negative.

Poliţiştii continuă însă cercetărle în acest caz, pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut totul.

 Testarea cu aparatul alcooltest a relevat că niciunul dintre cei implicați nu consumase alcool. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier.

Trafic îngreunat în zona Nădlac, pe autostrada #A1, la km 578+500, sensul de ieșire din țară. Un microbuz a intrat în partea din spate a unui autotren. O persoană a fost transportată la spital.

CITEŞTE ŞI: La Timișoara, pepenii nu se vând doar în piețe! Primăria pune la dispoziție 26 de locații din oraș pentru comercializare!

Emoţionant! Tineri care au scăpat de dependenţa de droguri îşi spun poveştile traumatizante

Consumul de droguri este într-o continuă creştere în ţara noastră, deşi cifrele oficiale ne plasează pe ultimele locuri din Europa.

Statisticile arată 1,2 milioane de consumatori ocazionali sau dependenţi, însă, numărul real este mult mai mare, pentru că România nu are metode clare care să măsoare incidenţa, cantitatea de stupefiante consumate sau tipurile de substanţe căutate de români.

Cert este că tot mai mulţi tineri cad în capcana traficanţilor şi se expun riscului de a deveni dependenţi.

CITEŞTE ŞI: La Timișoara, pepenii nu se vând doar în piețe! Primăria pune la dispoziție 26 de locații din oraș pentru comercializare!

Tocmai de aceea, Adrian Cionca, preşedintele Clubului RPC, trage un semnal de alarmă cu privire la pericolelele pe care le reprezintă drogurile.

În acest sens, organizează evenimentul “Poveşti de viaţă… dătătoare”, care va avea loc sâmbătă, 25 iunie, începând cu ora 17:00, în Parcul Rozelor.

La eveniment vor fi prezenţi foşti consumatori de stupefiante, care vor povesti cum i-a marcat această dependenţă şi cum au reuşit să scape de ea.

“Vrem să le explicăm tuturor că drogurile nu sunt o soluţie, lucru pe care îl confirmă şi cei care s-au confruntat cu dependenţa şi care, după un timp, s-au eliberat de sub influenţa acestor substanţe. De asemenea, evenimentul este menit să atragă atenţia că nimeni nu trebuie să fie stigmatizat şi orice persoană are dreptul la o nouă şansă”, spune Adrian Cionca preşedintele Clubului RPC Timişoara.

Va fi prezent şi directorul Teen Challenge California care conduce peste 170 de centre de reabilitare din SUA.

Acesta va vorbi despre importanţa şi necesitatea programelor de recuperare şi reintegrare în societate.

În cadrul evenimentului va avea loc şi un recital de muzică creştină, interpretată de Sunny Trancă.

Şi cei mici vor avea parte de o surpriză: vor putea asista la un spectacol pus în scenă de Teatrul de Păpuşi Timişoara.

CITEŞTE ŞI: Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara s-a mutat în sediu nou, în complexul Iulius Town!

Fritz şochează din nou! Cum şi-a bătut joc astăzi, de mediul de business?

Timişoara este tot mai des subiect de ştiri, pe posturile naţionale de televiziune, pentru mizeria din oraş, bălăriile din parcuri, lipsa de căldură în toiul iernii, descinderile din Primărie sau amenzile uriaşe, încasate de societăţile din subordine.

De vină este administrația condusă de dirijorul de gospel Dominic Samuel Fritz, care a blocat o serie de investiții importante pentru oraș, a “pârjolit” parcurile, a “otrăvit” fântânile şi a lăsat gunoaiele se invadeze străzile.

CITEŞTE ŞI: Simonis îi dă peste nas lui Nica: Proiectul Timişoara Capitală Culturală Europeană nu e Ruga de la Dudeşti!

Astăzi, şomerul devenit primar peste noapte, a demonstrat că nu îi pasă nici de mediul de business care contribuie generos la bugetul local şi la PIB-ul României.

S-a întâmplat la inaugurarea unei investiţii de peste 33 de miloane de euro, de la Continental Automotive, la care a fost prezentă toată crema oraşului: echipa de management de la Continental România și Continental Germania, deputați, consulul Germaniei la Timișoara, prefectul județului, reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș, etc.

Deși evenimentul era programat pentru ora 10.00, organizatorii de la Continental, obișnuiți cu seriozitatea și punctualitatea, au avut o surpriză neplăcută, din partea  copilului rătăcit al orașului, Dominic Samuel Fritz.

Acesta a întârziat exact 45 de minute, timp în care oameni importanți ai urbei au fost nevoiți să îl aștepte pe dirijorul de gospel în fața panglicii ce urma să fie tăiate.

Grav, foarte grav. Orice timișorean de bun simț se simte lezat și rușinat pentru felul în care Fritz reprezintă orașul în fața mediului de afaceri.

Şi nu s-a limitat la această întârziere, pentru care nici nu şi-a cerut scuze.

CITEŞTE ŞI: Se reorganizează circulația pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara! Vor fi două benzi pe sensul spre Cetății

Fritz s-a postat în faţa microfonului şi şi-a şocat audienţa cu o declaraţie în care le-a reproşat investitorilor, mariajul prost pe care îl au cu administraţia locală.

Nu este clar la ce s-a referit, însă cert este că nu şi-a găsit momentul potrivit pentru aşa ceva.

Simonis îi dă peste nas lui Nica: Proiectul Timişoara Capitală Culturală Europeană nu e Ruga de la Dudeşti!

Împărţirea banilor pentru proiectul Timişoara Capitală Culturală Europeană continuă să provoace nemulţumiri.

De această dată, cel care reacţionează este deputatul PSD, Alfred Simonis, care se declară revoltat de sumele alocate Consiliului Judeţean, condus de liberalul Alin Nica.

El consideră că banii vor fi deturnaţi şi vor ajunge la cei apropiaţi de PNL.

CITEŞTE ŞI: Se reorganizează circulația pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara! Vor fi două benzi pe sensul spre Cetății

„PNL Timiș a primit o felie mai mare de bani doar pentru că a făcut o jalbă la guvern pentru a servi niște clientelă liberală. Este foarte clar pentru toată lumea că Timișoara nu contează pentru PNL. Au contat Ciacova, Jimbolia sau Sânicolau Mare, mari centre culturale conduse de primari liberali”, spune Alfred Simonis.

Deputatul PSD îi acuză pe liberali că nu sunt în stare să iasă din logica unei gândiri în care sunt plătite polițe adversarilor politici fără a ține cont de cetățeni și de binele lor.

Simonis consideră că Timişoara, chiar dacă este condusă de un primar USR, nu ar trebui să fie defavorizată, pentru că titlul de Capitală Culturală Europeană este al oraşului, nicidecum al judeţului.

“Îmi doresc ca domnul președinte Alin Nica să se maturizeze și să conștientizeze că politica nu e nici concurs de cântat și nici de gătit, așa cum proiectul Capitală Culturală Europeană nu e o Rugă la Dudești, iar dialogul politic se face după alt model decât cel de neanderthal, așa cum au fost atacurile la adresa adversarilor din ultima perioadă, încadrate în categoria grobian”, mai punctează Simonis, care îi transmite preşedintelui CJT o dovadă de fairplay.

Mai exact, Simonis spune că acceptă armistiţiul propus de acesta, cu condiţia ca banii deturnaţi din bugetul Timișoarei pentru favoritismele de partid să fie dați înapoi.

Doar că armistiţiul la care face referire deputatul PSD era pentru USR, în timp ce social-democraţilor, Nica le-a propus să stea pe margine, pentru că oricum nu sunt parte a proiectului Timişoara Capitală Culturală Europeană.

CITEŞTE ŞI: Investiţie uriaşă, la Timişoara! 33 de milioane de euro, pentru o clădire de birouri, la Continental

Investiţie uriaşă, la Timişoara! 33 de milioane de euro, pentru o clădire de birouri, la Continental

Compania Continental a finalizat extinderea clădirii centrului de cercetare și dezvoltare din Timișoara.

Investiţia în acest imobil, cu o suprafaţă de peste 26.000 mp şi o capacitate de 1.700 de locuri, se ridică la peste 33 de milioane de euro.

Este un spațiu modern de lucru, care asigură condiții flexibile de muncă, locuri comune în care angajații pot colabora, precum și zone individuale care asigură un nivel ridicat de concentrare a atenției.
În plus, în acest spațiu funcționează și o zonă de testare și validare completă a produselor dezvoltate în cadrul companiei. Investiția în noua clădire este de peste 33 de milioane de euro.

CITEŞTE ŞI: Se fac lucrări la reţelele Aquatim, în Moşniţa! Vezi aici, dacă vei avea apă, la robinet

„Tehnologii care pun accentul pe o dezvoltare sănătoasă, sustenabilă a industriei auto sunt gândite și proiectate aici, în centrul de cercetare și dezvoltare al Continental din Timișoara. Conectivitatea și comunicarea dintre participanții la trafic, dintre vehicul și alte sisteme sau servere, securitatea cibernetică, sistemele de siguranță activă și pasivă, mașini autonome, tehnologii pentru o mobilitate comfortabilă și durabilă, toate aceste aspecte reprezintă tot atâtea direcții în care mii de ingineri lucrează zilnic aici pentru un viitor mai bun, mobil și interconectat al oamenilor și bunurilor acestora. Dorim să creștem în această locație în responsabilități și număr de angajați. Doar în acest moment căutăm la nivel național aproximativ 1000 de noi colegi”, a spus dr. Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.

Direcțiile în care compania desfășoară o activitate intensă vizează dezvoltarea de soluții inovatoare de software și hardware pentru interiorul mașinii, siguranță, precum și sisteme de navigație și instrumente pentru mașini viitoare, trafic și vehicule comerciale.

„Responsabilități noi sunt transferate în locația noastră, iar noi competențe (cloud computing, AI, cibersecurity etc.) conduc la crearea de noi tehnologii necesare dezvoltării sectorului auto. Un concept nou de clădire inteligentă, cu spații care stimulează inovarea, colaborarea și interacțiunea și, în același timp, oferă posibilitatea muncii individuale înseamnă și o formă modernă pentru desfășurarea afacerii, care pune în prim plan omul, nu locul, și conduce la performanță”, a adăugat Christian von Albrichsfeld.

Compania a continuat în fiecare an să se dezvolte, să crească și să aducă noi beneficii angajaților prin proiectele pe care le-a desfășurat.

CITEŞTE ŞI: Video: Doctorul Marius Craina, revoltat: Această struţo-cămilă trebuie rasă de pe faţa pământului

Spre exemplu, compania a introdus posibilitatea desfășurării permanente a activității în regim de telemuncă.

Astfel, pe lângă condițiile performante din noul spațiu office, compania oferă și programe de flexibilitate, care ajută oamenii să își stabilească un raport echilibrat viață profesională – viață personală, programe care constituie baza perfectă pentru o adaptare față de diferitele scenarii ivite în ultimii ani.

Se fac lucrări la reţelele Aquatim, în Moşniţa! Vezi aici, dacă vei avea apă, la robinet

Luni, 20 iunie, între orele 9-15, în Moșnița Nouă se va executa o legătură de conducte la intersecția străzilor Poștei și Căprioarei.

Pe durata lucrărilor se va opri furnizarea apei pe străzile Poștei, Cerbului, Căprioarei și Intrarea Nouă.

CITEŞTE ŞI: Video: Doctorul Marius Craina, revoltat: Această struţo-cămilă trebuie rasă de pe faţa pământului

În perioada 20-24 iunie, zilnic între orele 9-15, în Izvin se va întrerupe apa pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim le  recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă.

De asemenea, consumatorii sunt sfătuiţi să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

CITEŞTE ŞI: Muncitor prins sub dărâmături, după ce planşeul unei clădiri în construcţie s-a prăbuşit!

Video: Doctorul Marius Craina, revoltat: Această struţo-cămilă trebuie rasă de pe faţa pământului

Şeful Maternităţii Bega din Timişoara, Marius Craina, a vorbit la podcastul Sursa de Vest fără filtru, despre motivele care fac sistemul de sănătate din România să bată pasul loc.

El spune că acest lucru se întâmplă din cauza modului în care funcţionează sistemul privat şi cel de stat.

CITEŞTE ŞI: Muncitor prins sub dărâmături, după ce planşeul unei clădiri în construcţie s-a prăbuşit!

Craina face referire, în primul rând, la medicii care lucrează atât în spitalele publice cât şi în cele private şi care, de cele mai multe ori îşi direcţionează pacienţii cu bani, spre propriile cabinete.

“Această concurenţă neloială, lipsită de fairplay, aşa cum se practică acum între stat şi privat, acest sport periculos, nu are ce să caute în medicina românească. Le-am spus de atâtea ori… nu trebuie să inventaţi nimic! Luaţi modelul nemţesc, unde vedem o medicină la alt nivel! Nemţii practică această chestiune de decenii şi aşa au ajuns să aibă somităţi, laureaţi ai Premiului Nobel şi de la stat, şi de la privat”, a declarat Marius Craina, şeful Maternităţii Bega.

Medicul consideră că, atunci când vinde vorba despre sănătate, trebuie să existe o separare clară între sistemul de stat şi cel privat.

În caz contrar, pacienţii vor aştepta în zadar o schimbare în bine, atunci când merg la spitalele publice.

„Statul să rămână cu personalul lui, privatul să rămână cu personalul lui. O ţară democrată, o ţară civilizată, o ţară europeană, cum unii afirmă că am fi şi noi, are nevoie de cele două sisteme: de stat şi privat. Dar nu corcitura care e acum. Struţo-cămila care este acum, trebuie, din punctul meu de vedere, rasă de pe faţa pământului, pentru a da drumul medicinii să performeze”, a mai spus Craina.

CITEŞTE ŞI: Cum stai cu sănătatea plămânilor? Hai să îţi faci investigații gratuite

Muncitor prins sub dărâmături, după ce planşeul unei clădiri în construcţie s-a prăbuşit!

Un accident de muncă a avut loc în urmă cu puţin timp, pe un şantier din Timişoara.

Muncitorii turnau o placă de beton, iar la un moment dat, cofragul planşeului de la etajul 1 s-a despins şi s-a prăbuşit.

CITEŞTE ŞI: Cum stai cu sănătatea plămânilor? Hai să îţi faci investigații gratuite

Un bărbat de 51 de ani a fost surprins sub dărâmături, însă acesta este în afara oricărui pericol.

Acuza dureri de spate, însă a refuzat transportul la spital.

“La faţa locului s-au deplasat de urgenţă 11 pompieri cu două autospeciale, un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD de tip C şi un echipaj SAJ de tip B. Din fericire nu s-au înregistrat victime”, spune purt[torul de cuvânt al ISU Banat, Zorica Mircov.

Pe fir au intrat şi inspectorii ITM, care verifică dacă normele privind securitatea şi protecţia muncii au fost respectate.

De asemenea, cazul este anchetat şi de poliţiştii timişeni care s-au deplasat la locul accidentului şi verifică împrejurările în care s-a întâmplat totul.

CITEŞTE ŞI: Lovitură sub centură pentru Fredi Simonis! Liberalii vorbesc despre “substanţe halucinogene”

Cum stai cu sănătatea plămânilor? Hai să îţi faci investigații gratuite

Începând din această săptămâna, în cadrul Spitalului Victor Babeș Timișoara, pot fi realizate o serie de investigații pulmonare gratuite.

Este vorba despre analize pentru stabilirea unui diagnostic complet și în cazul altor pacienți decât cei internați în unitatea sanitară.

Investigaţiile se fac pe baza unei recomandări de testare prescrisă de medicul pneumolog curant și în urma unei programări.

CITEŞTE ŞI: Lovitură sub centură pentru Fredi Simonis! Liberalii vorbesc despre “substanţe halucinogene”

Vorbim, de exemplu, de testarea capacității de difuzie (DLCO), pentru a determina cât de eficient transferă plămânii oxigen din aer în fluxul sanguin, sau de pletismografia corporală totală,  test prin care putem determina capacitatea pulmonară totală (cantitatea totală de aer care poate fi stocată de plămâni) respectiv volumul rezidual (cantitatea de aer care rămâne în plămâni după un expir complet). În cadrul acestui test, pacientul va sta într-o cabină etanșată, numită cabină pletismografică și va respira prin intermediul unei piese pe care o va introduce în cavitatea bucală. În tot acest timp, presiunea și debitul aerului sunt măsurate. Un alt test ce poate fi realizat gratuit, în spital, pe baza trimiterii de la medicul penumolog curant, este cel de rezistență a mușchilor respiratorii, atât a celor responsabili de inspir, cât și a celor utilizați în timpul expirului. Putem realiza chiar și o provocare bronșică pentru a evalua reacția căilor respiratorii la anumite substanțe ce pot declanșa bronhospasmul și wheezingul (respirația șuierătoare). Toate aceste investigații ajută medicul curant pentru stabilirea unui diagnostic complet și administrarea unui tratament corespunzător. Există însă și anumite contraindicatii care necesită temporizarea efectuării testării cum ar fi de exemplu hemoptizia (exprimarea sângelui prin tuse), fumatul cu o oră înainte de efectuarea testării, efortul intens cu 3 ore înaintea testării, intervenții chirurgicale recente (oculare, toracice, abdominale) sau istoric de infarct recent (în ultimele 3 săptămâni) ”, explică dr. Noemi Suppini, medic specialist pneumolog.

De asemenea, pacienții beneficiază de gratuitate pe baza cardului de asigurat și a trimiterii de la medicul pneumolog curant la efectuarea spirometriei, acea investigație care măsoară volumul și debitele pulmonare, cantitatea de aer inspirată, dar și ușurința și rapiditatea cu care este expirat aerul din plămâni.

CITEŞTE ŞI: Nica-Fritz, 1-0! CJT primeşte mai mulţi bani decât suma iniţială, pentru Timişoara Capitală Culturală Europeană

“Aparatul pe care-l folosim, de fapt vorbim de un sistem complex de testare funcțională pulmonară, permite realizarea într-un timp relativ scurt a tuturor acestor investigații.  Astfel, celor care vin pentru testare le deschidem ceea ce numește internare de zi. Pentru că aparatul este unic în vestul țării, am luat deja legătura cu colegii mei pneumologi din județele învecinate, astfel încât să putem investiga nu doar bolnavii din Timiș, ci și pacienți din Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și chiar Bihor”, mai spune Noemi Suppini.

Toate aceste investigații sunt decontate pacienților asigurați de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. În cazul persoanelor neasigurate sau a celor care nu au bilet de trimitere de la medicul curant, investigațiile se fac contra cost, prețul analizelor putând fi găsit pe pagina de internet a Spitalului Victor Babeș Timișoara.     

Lovitură sub centură pentru Fredi Simonis! Liberalii vorbesc despre “substanţe halucinogene”

Scandalul generat de împărţirea banilor de la Ministerul Cutlurii, între Primărie şi CJT, pentru proiectul Timişoara Capitală Culturală Europeană pare fără sfârşit.

Acum, odată cu majorarea sumei alocate Consiliului Judeţean, Fritz a ieşit din nou la rampă şi şi-a aratătat nemulţumirea.

CITEŞTE ŞI: Nica-Fritz, 1-0! CJT primeşte mai mulţi bani decât suma iniţială, pentru Timişoara Capitală Culturală Europeană

Nici reacţia lui Nica nu a întârziat să apară, acesta acuzând USR şi PSD de o colaborare strânsă.

Asta în contextul în care, spune preşedintele CJT, deputatul social democrat Alfred Simonis este cel care ar fi blocat ordonanţa de alocare a banilor de la ministerul Culturii.

Ulterior, acesta a ieşit la rampă cu acuzaţii că liberalii ar urmări deturnarea sumelor respective.

„Domnul Simonis ar trebui să învețe că, în activitatea profesională, și într-un mandat acordat de cetățeni de bună credință, există bucurii mai mari decât calomnierea adversarilor politici. Înțeleg că pare greu de crezut pentru el, însă la proiectele mari, se lucrează constructiv, pe rezultate, nu pe combinații. În ceea ce îl privește pe domnul Fritz, văzându-l în așa strânsă colaborare cu PSD-ul, mărturisesc că mă îngrijorează problemele pe care le are la coloana vertebrală administrativă. Mă întreb cum îi poate privi în ochi pe membrii și simpatizanții USR? A uitat și de penali, a uitat și de ciuma roșie și de jurămintele anti-pesediste făcute în fața electoratului USR?”, transmite Alin Nica, președintele PNL Timiș.

Cât despre Alfred Simonis, liberalii sugerează că acesta consumă droguri şi nu poate gândi limpede.

“Acuzațiile deputatului PSD, cum că banii de la Guvern ar urma să fie deturnați în afara proiectului, nu merită atenția nimănui pentru că dincolo de comicul situației putem bănui că cel care le-a verbalizat ar putea fi sub influența anumitor substanțe halucinogene”, se arată într-un comunicat al PNL Timiş.

CITEŞTE ŞI: Clădirea ruină de pe Calea Torontalului va fi reconsolidată și extinsă! La finalul lucrărilor, aici va funcționa Institutul Regional de Oncologie