Skip to main content

Video: Afacere ilegală, la Piaţa pe Roţi din Timişoara! Şefii de la SC Pieţe se pierd în explicaţii

Retim – Fereşte-te de eticheta roşie!

În încercarea disperată de a demonstra că are activitate, noua conducere de la SC Pieţe SA a pus la cale o nouă piaţă volantă în Timişoara destinată producătorilor autohtoni care vând specialităţi de nişă.

Au numit-o Piaţa pe Roţi, pentru că acces au doar comercianţii care deţin rulote.

Iniţiativa ar fi una lăudabilă, dacă s-ar fi făcut transparent şi legal, însă criteriile de selecţie a producătorilor sunt ţinute la secret, iar legea, călcată în picioare.

CITEŞTE ŞI: Impozitele şi taxele locale se pot plăti din nou, la Poştă!

Atât directorul interimar, Mirel Pop, cât şi directorul adjunct, Cătălina Jahn, demonstrează că atribuţiile îi depăşesc, iar misiunea de partid este mai importantă decât respectarea legii şi bunul simţ.

Noua piaţă nu are reguli clare de funcţionare, iar SC Pieţe nu deţine punct de lucru în zona Traian.

Asta nu i-a oprit pe Pop şi Jahn să încheie contracte cu comercianţii şi să îi taxeze cu 220 de lei pe lună.

Imaginile de mai jos nu mai au nevoie de niciun comentariu.

PE ACEEAŞI TEMĂ: Prostie sau interese meschine? Piaţa pe Roţi din zona Traian, organizată “după ureche”. Şefii de la SC Pieţe au dat bir cu fugiţii

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Pompierii au fost solicitați, în această după amiază, să intervină pentru stingerea unui incendiu puternic ce a cuprins anexa unei case și care amenința să se extindă și la locuința din apropiere.
Delegația Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, condusă de către secretarul general, Marcel Miclău, a participat la Varșovia, la cea de-a 23-a reuniune a Consiliului de administrație al Rețelei Serviciilor Publice de Ocupare din Uniunea Europeană.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 5 Vest organizează seminarul de informare privind oportunitățile de finanțare oferite în 2025 prin Planul Strategic PAC 2023-2027.
Societatea de Transport Public Timișoara informează că, sâmbătă, 14 iunie, circulația ambarcațiunilor de transport public local pe Canalul Bega va fi suspendată temporar între orele 08.00 și 14.00.
Sâmbătă, 14 iunie, de la ora 9:00, Parcul Alpinet din Timișoara (în spatele Catedralei) găzduiește cea de-a noua ediție Make it! Race it! Recycle it!, evenimentul nonconformist care aduce pe Bega bărci construite din materiale reciclabile și multă, multă imaginație.
Atelierele consultative cu timișorenii, pentru identificarea celor mai bune soluții pentru restaurarea și valorificarea Sinagogii din Fabric s-au încheiat. Acum, Primăria, în parteneriat cu World Monuments Fund, a demarat procesul de elaborare a temei de proiectare a obiectivului.
Proiectul PEDA GREEN devine realitate! Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara dă startul unui demers educațional verde și inovator prin care va fi transformată curtea școlii într-un spațiu viu de învățare în aer liber!
Bastionul Theresia devine din nou epicentrul distracției în Timișoara! În weekendul 14-15 iunie, publicul este invitat la două seri de concerte live în cadrul seriei de evenimente Bastion By Merlin.