Skip to main content

UVT găzduiește Colocviul Internațional „Comunicare și cultură în România europeană”, cu participanți din SUA, Africa și Europa

XPilates & Spa

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”.

Evenimentul reunește la Timișoara, locul unde romanitatea continuă să dialogheze multidisciplinar, aproximativ 140 de participanți din Africa de Sud, Austria, Cehia, Egipt, Franța, Germania, Italia, Maroc, Republica Moldova, România, Serbia, Slovacia, Spania, Statele Unite ale Americii și Ungaria, fiecare aducând cu sine experiențe de cercetare, tradiții academice și perspective culturale diverse.

Tema din acest an, „Diplomația culturală în spațiul romanic. Perspective sincronice și diacronice”, invită la reflecție asupra felului în care cultura, literatura, limba și memoria colectivă pot construi punți durabile între oameni și națiuni.

Abordată din perspective diverse, de la istoria relațiilor culturale europene și circulația ideilor în spațiul romanic, până la rolul limbilor, literaturii, muzicii, teatrului și educației în construirea punților de dialog între comunități și națiuni, înseși limbile romanice variate în care se desfășoară lucrările din secțiuni sunt un etalon al exercițiului diplomației culturale.

Momentul inaugural al colocviului va reuni atât reprezentanți ai mediului universitar, cât și ai corpului diplomatic și cultural romanic prezent la Timișoara. Vor transmite mesaje de bun-venit rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea și Dana Percec, decana Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie.

Alocuțiuni vor rosti Angela Pesavento, consul onorific al Italiei, Jose Miguel Viñals Ariño, consul onorific al Regatului Spaniei, Anne-Laure Rouxel, directoare delegată a Institutului Francez din România – filiala Timișoara și Segundo Rufino Delgado Montenegro, consul onorific al Republicii Peru.

Conferințele plenare vor oferi participanților ocazia de a asculta trei voci academice distincte, din trei spații culturale, în trei limbi romanice. Din Republica Moldova, Igor Șarov, istoric, prorector prim al Universității de Stat din Moldova (universitate devenită prin asociere membră UNITA – Universitas Montium, la invitația UVT), va propune o incursiune în istoria și semnificațiile unui spațiu aflat la intersecția marilor identități europene, prin conferința „Basarabia: un nume de frontieră între imperii și identități”.

Din Statele Unite ale Americii, Monica Garoiu, filolog, profesor la Université du Tennessee at Chattanooga și alumnă a UVT, va explora raporturile subtile dintre memorie, identitate și diplomație culturală în opera unui scriitor și regizor libanezo-canadian: „Mémoire, identité et diplomatie culturelle dans Incendies de Wajdi Mouawad”.  

Din Italia, Donato Forenza, promotor al economiei verzi și biodiversității în calitate de arhitect peisagist, reprezentând Accademia Pugliese delle Scienze și Università degli Studi di Bari, va aduce în atenție, într-o perspectivă diacronică, dimensiunea culturală a peisajului și a patrimoniului, privite ca forme de dialog și de apropiere între comunitățile lumii romanice, în conferința „Sistemi Paesaggistici e Dimensioni della Diplomazia Culturale nello Spazio Romanzo”.

Volumul ce reunește actele colocviului – „Quaestiones Romanicae. XIII. Crize în lumea romanică. O abordare multidisciplinară” (trei tomuri, însumând aproximativ 1400 de pagini), indexat în valoroase baze de date (ERIH+, EBSCO, CEEOL, Crossref, MIAR etc.) și recunoscut CNCS categoria A (istorie și studii culturale), respectiv B (filologie) – va fi lansat în deschiderea manifestării de către președinta CICCRE și coordonatoarea publicației, Valy Ceia, prorector al Universității de Vest din Timișoara, care moderează sesiunea inaugurală.

Dincolo de aceste momente de referință, colocviul va găzdui o varietate de comunicări științifice dedicate limbii, literaturii, istoriei, religiei, muzicii, teatrului, studiilor culturale în cele 8 secțiuni tematice, cu 10 sesiuni în paralel în prima zi. Vor fi discutate teme care merg de la diplomația în Antichitate și până la provocările inteligenței artificiale în mediul academic, de la circulația ideilor în spațiul romanic la rolul artei, al muzicii și al educației în construirea unor relații culturale durabile.

„Nu este întâmplător că o asemenea întâlnire are loc la Timișoara, oraș al diversității și al dialogului intercultural. Aici, în inima Banatului, limbi și culturi diferite au conviețuit și s-au influențat reciproc de-a lungul secolelor. CICCRE continuă această tradiție și o proiectează într-un context european și internațional, oferind un spațiu în care cercetarea academică se întâlnește firesc cu diplomația culturală.

Astfel, poate aceasta e chiar cea mai importantă idee pe care o transmite această ediție a colocviului: într-o lume aflată în permanentă schimbare, cultura continuă să fie una dintre cele mai solide forme de apropiere între oameni. Universitatea de Vest din Timișoara devine în cele două zile locul în care această convingere se transformă în dialog, cunoaștere și prietenie academică, sub semnul devizei care însoțește colocviul încă de la prima ediție: „Să păstrăm puntea/legătura romanității!” Pontem Romanitatis servemus!”, transmit reprezentanții Universității de Vest din Timișoara.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Evenimentul reunește la Timișoara, locul unde romanitatea continuă să dialogheze multidisciplinar, aproximativ 140 de participanți din Africa de Sud, Austria, Cehia, Egipt, Franța, […]

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest