Skip to main content

Apelul poliţiştilor, după ce o copilă a sunat la 112 şi a anunţat că este sechestrată!

XPilates & Spa

Două apeluri consecutive la 112 au pus pe jar echipele operative care au început de urgenţă, identificarea unei fete care le-a spus disperată poliţiştilor, că a fost sechestrată.

Copila, din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, le-a spus oamenilor legii că nu ştie unde se află, pentru că cei doi tineri care au răpit-o au legat-o la ochi.

CITEŞTE ŞI: Video: Afacere ilegală, la Piaţa pe Roţi din Timişoara! Şefii de la SC Pieţe se pierd în explicaţii

Pentru că discuţia s-a întrerupt, poliţiştii au încercat să o contacteze pe numărul de telefon de pe care a sunat fata, însă telefonul era închis.

„Imediat, la nivelul inspectoratului au fost construite mai multe echipe operative, care au demarat verificările în legătură cu cele sesizate de tânăra în cauză, în mai puțin de o oră fiind identificată apelanta, o fată de 12 ani, care, în momentul apelării serviciului 112, se afla în incinta unei unități școlare din Reșița, împreună cu alți colegi de aceeași vârstă„, transmite IPJ Caraş-Severin.

Copila de 12 ani împreună cu bunica acesteia a fost condusă la sediul poliției pentru stabilirea celor întâmplate și luarea măsurilor legale, tânăra fiind atenționată cu privire la utilizarea SNUAU 112.

Poliţiştii atrag atenţia că astfel de glume se sancţionează cu amendă de până la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii.

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi a fost doar o glumă, dar a presupus angrenarea de resurse și forțe pentru a desfășura multiple activități într-un timp scurt. Astfel de fapte sunt de natură să aducă prejudicii grave la nivelul societății și tulburări ale siguranței publice, atât prin natura și amploarea forțelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare și contracarare, cât și prin stările de temere generate în rândul cetățenilor, atât cei direct afectați, aflați în locurile respective cât și întreaga comunitate”, mai transmite IPJ Caraş-Severin.

CITEŞTE ŞI: Impozitele şi taxele locale se pot plăti din nou, la Poştă!

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Asociația Poli organizează un nou eveniment caritabil care să vină în sprijinul animăluțelor salvate, care nu au găsit încă o familie iubitoare.

Și în acest weekend, timișenii vor putea trece granița în Serbia, pe pista de biciclete de pe malul Begăi, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Aerial view of a gated luxury villa complex with orange-tiled roofs, white circular markers C1, C2, C3 and a red triangular area; inset shows two men in suits shaking hands.

Proiectul controversat privind schimbul de terenuri dintre Primăria Moșnița Nouă și familia președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a fost adoptat în Consiliul Local, însă în condiții care ridică serioase semne de întrebare.

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.

Person signing a document with a black and gold pen at a white desk.

Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.

Aerial view of a railway construction site with a passenger train on the left and workers building along the tracks on the right, with houses and trees in the background.

Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.

Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.

Close-up of a hand holding car keys and a blue ticket/permit, with a highway and a 'Video Control' surveillance sign in the background.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trage un semnal de alarmă pentru șoferii din România: nu toate site-urile care vând roviniete sunt autorizate, iar unele percep costuri suplimentare ascunse.

Three-story beige-orange building with decorative window frames and an arched entrance, flags by the facade, under a clear blue sky.

Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi.