Skip to main content

Locul ales de Simonis pentru o parcare uriașă, nu e destinat construcțiilor! Primăria Timișoara vine cu alte propuneri

XPilates & Spa

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean.

„Primăria Municipiului Timișoara are deschidere completă pentru investițiile care fac viața timișorenilor mai bună, în condițiile impuse de lege. Toate orașele mari au nevoie de locuri de parcare pentru persoanele bolnave și pentru familiile acestora. În cazul Timișoarei, pentru Spitalul Județean, am identificat câteva opțiuni pentru rezolvarea acestei probleme și am primit cu deschidere propunerea Consiliului Județean a unui proiect comun pentru realizarea unei parcări multinivel”, transmite municipalitatea.

Totuși, respinge varianta terenului aflat în spatele unei benzinării, sugerat de liderul CJT. Potrivit administrației locale, zona are destinație exclusivă de spațiu verde, iar legislația interzice orice tip de construcție.

„Municipalitatea precizează că a analizat și a transmis verbal, la nivelul conducerii instituției, că terenul în spatele stației de carburanți propus de Consiliul Județean are strict destinația de spațiu verde potrivit Planului Urbanistic General al Timișoarei, iar orice tip de construcție este interzisă prin lege. Nivelul de protecție legală este același ca cel pentru parcurile și coridorul verde Bega, iar intervențiile, inclusiv la nivel subteran, nu sunt permise. Această informație este publică și accesibilă și specialiștilor de urbanism din cadrul Consiliului Județean”, completează Primăria Timișoara.

Cum această informație era cunoscută, demersul lui Simonis lasă impresia mai degrabă a unui exercițiu de imagine decât a unei propuneri reale.

În schimb, Primăria spune că specialiștii instituției au identificat deja mai multe variante care ar putea accelera implementarea investiției și care permit autorizarea unei parcări fără documentații urbanistice complexe.

Prima opțiune este terenul de pe strada Arieș, unde funcționează în prezent o parcare la nivelul solului, în apropierea fostului stadion. O a doua variantă este terenul aflat la intersecția Bulevardului Liviu Rebreanu cu strada Costică Rădulescu, aflat deja în administrarea Consiliului Județean pentru un alt obiectiv de investiții.

Municipalitatea subliniază că ambele amplasamente permit dezvoltarea unei parcări de mari dimensiuni, atât în subteran, cât și suprateran.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Bianca Albei See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. „Primăria Municipiului Timișoara are deschidere completă pentru investițiile care fac viața timișorenilor mai bună, în condițiile impuse de lege. Toate orașele mari au nevoie de locuri de parcare pentru persoanele bolnave și pentru familiile […]

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Bianca Albei See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Bianca Albei See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Bianca Albei See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Bianca Albei See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Bianca Albei See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Bianca Albei See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Bianca Albei See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Bianca Albei See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Bianca Albei See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei