Căutări disperate pentru salvarea unui bărbat care a intrat în apă și nu a mai ieșit!
Pompierii au fost alertați în această după amiază cu privire la dispariția unui bărbat ca a intrat în apă să se răcorească și nu a mai ieșit.
Pompierii au fost alertați în această după amiază cu privire la dispariția unui bărbat ca a intrat în apă să se răcorească și nu a mai ieșit.
Valul de căldură extremă care a lovit România crează probleme şi în trafic, în special pentru autovehiculele cu masa totală maximă admisă de peste 7,5 tone.
Accident grav în această după amiază! Două autoturisme în care se aflau șase persoane, au fost implicate.
Un nou accident a avut loc pe autostradă, în această după amiază, la ieșire spre Margina.
Accident cumplit pe o șosea din vestul țării! Doi oameni au murit, iar un altul este în stare gravă.
Accident grav de circulație, în această după amiază. O mașină în care se aflau două persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Accident în lanț pe autostrada A1, în apropiere de Margina! Un tir și patru mașini au fost implicate.
În perioada verii, intensificăm lucrările de reparații, în condiții de trafic mai redus pe durata vacanțelor și concediilor.
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de caniculă.
Aquatim anunță că la începutul săptămânii viitoare se oprește apa în mai multe localități din județ, din cauza unor lucrări.
Timişoara a îmbrăcat în acest final de săptămână, haine medievale, iar atmosfera vremurilor de mult apuse a fost reînviată.
Scafandrii continuă căutările pe Bega pentru căutările bărbatului dispărut de seara trecută, în zona Podului Decebal!
Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Instruire, Formare și Perfecționare Profesională demarează în lunile septembrie-decembrie 2023 noi serii de cursuri autorizate.
Accident grav în această după amiază, pe autostrada A1, în apropiere de Făget.