Skip to main content

Autor: Sursa de Vest

Tragedie pe şosea! Un bărbat a murit după un impact frontal, între două maşini

Accident înfiorător, în această dimineaţă, când un bărbat de 65 de ani a pătruns cu maşina pe care o conduce, pe sensul opus de mers.

Aici, autoturismul s-a ciocnit frontal, cu o altă maşina, care circula regulamentar şi la volanul căreia era un bărbat tot de 65 de ani.

S-a întâmplat pe DN 58, în zona localităţii Soceni, din judeţul Caraş-Severin, iar la faţa locului au ajuns de urgenţă, mai multe echipaje de poliţişti şi pompieri.

Din păcate, şoferul care a pătruns pe contrasnes, era încarcerat şi inconştient.

El a fost scos din autoturismul distrus, preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă şi transportat de urgenţă la spital.

Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru el, fiind nevoiţi să declare decesul.

Celălaltă şofer a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ.

Poliţiştii cărăşeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi urmează să stabilească exact, cum s-a petrecut totul.

Moment aniversar la UVT! Au trecut 3 decenii de când s-a deschis Facultatea de Drept

UVT aniversează 30 de ani de la înființarea Facultății de Drept, un moment al bilanțului și noilor proiecte de viitor, încărcat pozitiv cu satisfacțiile și bucuriile reușitelor obținute în dezvoltarea educației din științele juridice timișorene.

Programul aniversar, organizat în 20 mai 2022, cuprinde două evenimente distincte.

Primul dintre acestea este masa rotundă „Învățământul juridic din România. Continuarea unei dezbateri”, organizată în Aula Magna „Ioan Curea” a Universității de Vest din Timișoara (V.Pârvan nr.4), în intervalul orar 9-16.

În cadrul celui de-al doilea eveniment va avea loc lansarea volumului „Imago Iuris. Imaginarul Dreptului”, volum editat prin îngrijirea prof.univ.dr. Lucian Bercea, decan al Facultății de Drept din UVT, lansare organizată în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara (Piața Unirii nr.1).

Bilanțul celor 30 de ani aniversați de Facultatea de Drept constituie cel mai bun prilej pentru o dezbatere reală despre actualitatea dreptului, care va fi ghidată de întrebările și provocările pe care organizatorii le propun studenților și tuturor celorlalți invitați.

„Profesioniștii științelor juridice din cadrul Facultății de Drept a UVT au pregătit un program aniversar de excepție, la bilanțul celor 30 de ani de la înființare, o zi specială în care dezbaterile subiectelor actuale din dreptul contemporan vor fi susținute printr-un interesant schimb de argumente, idei și pledoarii. Vă invităm să participați la cele două evenimente din programul aniversării, alături de comunitatea academică din științele juridice timișorene, care s-a remarcat printr-un parcurs competitiv, în plan național și internațional. La mulți ani, Facultății de Drept, studenților și mentorilor lor!”, transmite rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Fritz anunţă o acţiune de amploare! “Ştiu că îmi va pune o grămadă de mafioţi în cap”

Primarul Dominic Fritz a anunțat că, începând de astăzi, Primăria Municipiului Timișoara a demarat o amplă acțiune de verificare a modului în care este ocupat domeniul public și privat al municipiului Timișoara, mai ales pe malurile Begăi.

Mai exact, sunt vizate terenuri care aparțin municipiului, dar care în ultimele decenii au fost ocupate și folosite de persoane juridice fără un titlu de drept (contract de concesiune, de ocupare a domeniului public etc.).

Pe multe dintre aceste terenuri au apărut construcții (restaurante, săli de petrecere, terase etc.) pentru care se va verifica existența autorizației de construire și documentele legale (avize/acorduri) în baza cărora funcționează.

Deși sunt deja dosare pe rol la unele dintre cazuri, cum este la Ștrandul Termal sau la Clubul Heaven, există încă multe situații nesesizate până acum.

 ”În ultimele luni am făcut o analiză preliminară, plecând de la rapoartele Curții de Conturi și am constatat că situația e extrem de gravă. În zona centrală a orașului, pe faleza Begăi și în jurul stadionului, peste 11 hectare – adică, suprafața a 15 stadioane de fotbal sunt proprietatea primăriei pe care funcționează diverse activități private. Foarte multe funcționează fără a avea niciun document și fără să plătească niciun leu bugetului local. Prin asta s-au pierdut zeci de milioane de lei în ultimii ani. Eu nu o să întorc capul să mă uit în altă parte, cum au făcut-o alții. Știu că această acțiune îmi va pune o grămadă de mafioți în cap. Știu că deranjez un cuib de viespi care până acum a avut protecție. Mă aștept la procese, la denigrări și campanii de manipulare prin ricoșeu. Vom aduce milioane de lei în bugetul local și vom valorifica malul Begăi în beneficiul tuturor timișorenilor”, a spus primarul Dominic Fritz.

Câteva dintre situațiile descoperite în verificarea preliminară: terase care fie nu au plătit taxa de ocupare a domeniului public din anul 2013, fie au plătit o singură lună pe an (luna august); localuri care funcționează fără acord de funcționare, autorizație ISU și au fost ridicate fără autorizație de construire; terase fără autorizație de construire, dar care au primit acord de funcționare;  restaurante și săli de nuntă construite pe terenul primăriei, fără autorizație de construire; baze sportive și localuri care ocupă terenul primăriei fără a avea vreun contract de concesiune.

Verificarea va fi realizată de o comisie mixtă, cu funcționari din toate departamentele relevante ale primăriei: juridic, patrimoniu, comerț, urbanism-disciplina în construcții, poliția locală, direcția economică.

Explozie de muzică, gastronomie şi artă stradală, la Muzeul Satului!  The Carnival revine cu o mulţime de surprize

Timișoara va fi gazda evenimentului The Carnival, pe 20, 21 și 22 mai. The Carnival oferă o experiență completă, o explozie de ritmuri vibrante, gusturi autentice și artă stradală, începând cu 20 mai, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.

După doi ani de pauză, cauzată de pandemia de Covid-19, anul acesta, timp de 3 zile, timișorenii vor gusta un mix unic de ritmuri urbane și influențe etno, rock și alternative, susținut de concerte live și petreceri pe muzica anilor ‘90 și 2000.

Toate acestea, sub umbrela fenomenului The Carnival – un fusion excelent între muzică live, gastronomie și entertainment.

Peste 20 de artiști naționali și internaționali vor urca pe cele trei scene de festival, zeci de street performers vor anima atmosfera și vor exista numeroase spații dedicate diverselor activități de relaxare și distracție. 

Fiecare zi de festival reunește unii dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului: VAMA, Akua Naru, Subcarpați, The Motans, Otros Aires, The Mono Jacks, Deliric X Silent Strike, Robin and the Backstabbers, Cred că sunt extraterestru, Agatu, Basska, Om la lună, Balkan Taksim, Gojira & Planet H, Vlad Dobrescu DJ Set și mulți alții.

Partenerii festivalului sunt Birra Moretti, Mega Image, Pepsi-Cola, Tazz, Aperol Spritz, Tanqueray, Jidvei, Kiss FM, Red Bull, Iulius Town.

The Carnival Timișoara este un eveniment marca Gourmet Entertainment. 

“Te așteptăm cu multe surprize, între 20 și 22 mai, pentru trei zile de festival cu muzică bună, la The Carnival Timișoara! Atmosfera de Carnaval este completată de numeroase activități pentru copii, așadar este un prilej perfect să vii cu toată familia. În plus, copiii cu vârsta de până la 14 ani au intrare gratuită, dacă participă alături de un însoțitor adult. Biletele se pot cumpăra de pe https://timisoara2022.thecarnival.ro”, transmit organizatorii.

primaria tm

Descinderi la Primăria Timişoara! Ce caută poliţiştii, în aceste momente?

Poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Economice au descins în acestă dimineaţă, la Primăria Timişoara.

Este vorba despre cercetări efectuate într-un dosar de penal deschis in rem, în care, conform unor surse, ar fi vorba despre concursuri măsluite pentru anumite angajări.

Oamenii legii verifică documente de la Biroul de Resurse Umane de unde au ridicat mai multe acte.

UPDATE:

“Sunt efectuate mai multe verificări. Noi am pus la dispoziţie, toate actele care ni s-au cerut, nu avem nimic de ascuns, cooperăm cu anchetatorii. În urmă cu câteva luni, actuala conducere a Primăriei Timişoara a făcut o plângere pentru 7 cayuri de suspiciuni de fraudare a unor concursuri în cadrul Primăriei Timişoara, în perioada 2018-2019. Aşteptăm şi concluziile acelor anchete. Nu ştiu să vă spun (n.a – dacă este vorba despre acest dosar). Noi sperăm că este vorba despre acel lucru”, a declarat Bogdan Marta, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara.

Aquatim atenţioneză: Apa potabilă nu este pentru udatul grădinilor!

Începutul sezonului cald readuce în discuție o problemă pe care Aquatim o semnalizează an de an consumatorilor săi: udatul grădinilor și al spațiilor verzi din jurul imobilelor cu apă din rețeaua publică duce la scăderea drastică a presiunii apei de la robinet.

Peste tot în lume, sistemul de aprovizionare cu apă este dimensionat doar pentru consumul menajer al populației: gătit, băut, igienă, curățenie.

În sezonul estival, când consumul menajer crește, folosirea apei potabile în alte scopuri poate provoca probleme în alimentarea tuturor consumatorilor la standardele obișnuite.

În plus, poate crea probleme în caz de incendiu, deoarece autospecialele pompierilor nu se vor mai putea alimenta de la hidranții stradali.

Pentru posesorii de grădini există însă și soluții alternative, pe care Aquatim le recomandă.

“Una e instalarea în gospodărie a unor bazine de captare a apei de ploaie și folosirea acesteia. O alta e forarea de puțuri de mică adâncime. Ca exemplu, folosind o pompă acționată de un motor de 1 kW, costul cu energia electrică folosită pentru un m³ de apă extrasă e de aproximativ cinci ori mai mic decât costul unui m³ de apă potabilă. Consumatorilor care apelează, din păcate, la metoda necinstită de ocolire a contorului de branșament, pentru a evita înregistrarea consumului real de apă potabilă, le reamintim că, pe lângă disconfortul creat altor consumatori din acea rețea, o asemenea intervenție constituie infracțiune și se pedepsește conform legii”, transmite Aquatim.

Prin urmare, pentru evitarea acestor probleme și a restricțiilor care pot fi impuse, Aquatim face un apel către consumatori să nu utilizeze apa potabilă pentru udatul grădinilor.

UVT lansează Leadership Academy şi promite o călătorie spectaculoasă de formare, descoperire şi transformare

Mâine, Universitatea de Vest din Timişoara va lansa proiectul educational Leadership Academy, dezvoltat în colaborare cu North American Economic Club.

Acest proiect promite o spectaculoasă călătorie de formare, descoperire și transformare.

“Leadership Academy s-a structurat în jurul unui program modern și dinamic care are ca obiectiv dezvoltarea competențelor studenților din anii terminali (ciclul licență) sau de la programele de studii de masterat, pe parcursul mai multor întâlniri cu specialiști din domeniu. La evenimentul de lansare vor participa reprezentanți ai Consiliului Director al Universității de Vest din Timișoara și echipa ce reprezintă North American Economic Club în cadrul acestui proiect, alături de studenții înscriși în program”, anunţă Universitatea de Vest din Timişoara.

politie 1

Potop de şoferi vitezomani, beţi sau fără pemis de conducere, în acest weekend

Aproape 200 de amenzi, în valoarea totală de 83.545 de lei, 23 de permise de conducere şi şapte certificate de înmatriculare reţinute.

Acesta este bilanţul verificărilor din acest final de săptămână, efectuate de poliţiştii bihoreni pe drumurile din judeţ.

Aceste acţiuni vizează combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

“Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 197 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 83.545 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 23 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute șapte certificate de înmatriculare și au fost constatate trei tamponări”, transmite IPJ Bihor.

Cele mai multe sancţiuni, 122, au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 15, pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță şi 9 amenzi au fost pentru conducere sub influența alcoolului.

De asemenea au fost sancționați şi patru bicicliști, care au încălcat diferite reglementări legale.

Polițiștii locali adună gunoaiele din Timişoara, alături de angajaţii Retim

Poliția Locală Timișoara a organizat o acțiune voluntară de igienizare a unor zone din oraș, la care au participat agenţi aflați în timpul liber, reprezentanți ai Primnăriei Municipiului Timișoara, ai ADID Timiș și ai Retim.

Cei aproximativ 30 de participanți au stabilit să se întalnească în zona Calea Șagului, fiind igienizată zona sensului giratoriu de la Leroy Merlin și strada Traian Vuia, fiind stransă cantitatea de aproximativ 12 mc de deșeuri.

Scopul a fost în primul rand acela de a da un exemplu, pentru ca și alte instituții, organizații și simpli cetățeni să se implice în astfel de activități, dar și pentru a arăta grija pentru mediu a participanților nu numai prin aplicarea de sancțiuni, ci și prin implicarea în curățenia orașului.

Următoarea acțiune va fi organizată în zona Calea Aradului, fiind vizate intrările în municipiul Timișoara.

Poliția Locală mulțumește tuturor celor care și-au rupt din timpul lor pentru a avea un oraș mai curat și îi invită pe toți cei care vor să se alăture pe viitor unor astfel de acțiuni să participe atunci cand vor fi anunțate”, transmite Poliţia Locală Timişoara.

Succes uriaş, pentru Muzeul Naţional al Banatului, la Noaptea Muzeelor

Sute de oameni au luat cu asalt, aseară, Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara, pentru a vizita expoziţiile, dar şi pentru a asista la spectacolele pregătite, cu ocazia Nopţii Muzeelor.

Evenimentele dedicate acestui moment au început la ora 18:00 şi s-au încheiat spre dimineaţă, la ora 3:00.

Reprezentanţii instituţiei au pregătit pentru public, dincolo de expoziţii, şi o serie de tabere de reconstituire istorică, dar şi un spectacol de teatru pirotehnic.

Cei prezenţi în curtea Bastinului Theresia au urmărit şi scenete din istoria Timisoarei şi a Banatului, dar au asista şi la o prezentare interactivă a pieselor din expoziţia de spade şi săbii istorice.

În interiorul Muzeului, au putut vizita expozitiile „Patrimonium 2021”, „Fiare din Beci – legende si otel” şi „Arta si maiestrie banateana”, care a adus în faţa publicului, obiecte de tezaur care nu au mai fost niciodată expuse.

De asemenea, în holul Bastionului au putut vedea expoziţia de tarantule vii, dar si exponatul lunii – „Cutit de vânătoare tipul Hirschfänger (sec. al XVIII-lea)”, iar la parterul cladirii, Muzeul Ştefan Popa Popa’s.

Atracţia nopţii a fost reprezentată de “Basme de foc”, un spectacol pirotehnic pus în scenă de trupa Amor Flammis.

Poli a pierdut primul meci de baraj. E cu un picior în Liga 3

FC Braşov s-a impus azi cu 2-1 pe arena „Ştiinţa”, după ce alb-violeţii au deschis scorul devreme prin Doru Andrei.

Acesta a punctat în minutul 6 dintr-o lovitură liberă bine executată şi lucrurile păreau să meargă în favoarea timişorenilor. Mai mult, putea fi 2-0 din minutul 17, când lovitura de cap, cu pământul, expediată de Bocşan a făcut ca balonul să salte puţin peste transversală.

Încă din minutul 25 alb-violeţii au trebuit să efectueze o modificare, prin accidentarea lui Oanea.

Repriza secundă a început în schimb foarte prost.

În minutul 53 Negrean a egalat cu o execuţie cu călcâiul din faţa porţii.

Poli a revenit cu ocazii importante la poarta lui Popescu.

În minutul 58 Gerbi a trimis cu capul puţin peste ţintă, apoi Ursu (62) a ajuns o minge la colţul lung, dar realuarea din prima a fost iarăşi peste poartă.

Iar din minutul 67 a fost 1-2, după ce Piper a trimis plasat în stânga lui Păduraru din marginea careului.

Pe final, timişorenii au atacat cu mingi aruncate direct spre careul advers iar acelaşi Erik Gerbi a trecut pe lângă egalare în două ocazii.

În minutul 83 a reluat în transversală cu o deviere cu capul iar în ultimele momente ale jocului a şutat din voleu din interiorul careului, dar peste poartă.

Returul este programat peste o săptămână, sâmbătă, 21 mai, pe stadionul Tineretului, din Braşov.

VIDEO: Scandal de proporţii, în centrul Timişoarei! Mai mulţi rromi s-au luat la bătaie

Intervenţie de urgenţă a poliţiştilor locali, pentru aplanarea unui scandal în care au fost impliecaţi mai mulţi cetăţeni de etnie rromă.

S-a întâmplat în Piaţa Victoriei, iar protagoniştii sunt atât bărbaţi, cât şi femei.

“Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenție Rapida au acționat aseară, în jurul orei 21.23, pentru aplanarea unui conflict izbucnit în Piața Victoriei din Timișoara, între mai multe persoane. Aceștia au reținut patru dintre cei implicati în altercatie, ulterior sosind la fata locului si polițiști de la Secția 1 și un echipaj de jandarmi. Cei în cauza au fost preluați pentru continuarea cercetărilor de polițiștii de la Secția 1 care au deschis dosar penal”, transmite Poliţia Locală Timişoara.