Skip to main content

UVT organizează cea de a opta ediție a Conferinței naționale „Cultura și educația azi”!

Universitatea de Vest din Timişoara anunță organizarea celei de-a opta ediții a Conferinței naționale „Cultura și educația azi”.

Evenimentul va fi organizat sâmbătă, 26 noiembrie. Conferința se va derula în format hibrid, fiind anunțată participarea a peste 350 de participanți elevi, studenți, doctoranzi și cadre didactice din mediul preuniversitar și universitar, din țară și din afara țării.

Conferința își propune să reunească într-un spațiu comun teoreticieni, practicieni și studenți din domeniul formării cadrelor didactice, în scopul identificării unor soluții pentru îmbunătățirea, consolidarea și implementarea bunelor practici în formarea cadrelor didactice.

În deschiderea conferinței, începând de la ora 10, în Amfiteatrul A11 al Universității de Vest din Timișoara sunt așteptați să ia cuvântul prorectorul Universității de Vest din Timișoara, Mădălin Bunoiu, președintele CJ Timiș, Alin Nica, inspectorul școlar general IȘJ Timiș, Aura Danielescu, directorul DPPD – UVT, Marian D. Ilie și președinta OSUT, Andreea Argeșanu.

În plenul conferinței vor fi prezentate șapte comunicări având ca tematică predarea și exemple de bună practică.

Lucrările conferinței vor continua cu nouă workshopuri tematice în cadrul cărora vor fi prezentate, analizate și discutate cele 33 de secvențe filmate în timpul activităților desfășurate de participanți cu elevii, în proiectele lecțiilor filmate. Din aceste 33 de proiecte de lecție cu secvență filmată, în ultima parte a conferinței vor fi premiate cele mai valoroase 10 proiecte, care au fost în prealabil evaluate și clasificate de către specialiști ai Unității de Cercetare în Educație a Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Mai multe echipaje de pompieri s-au mobilizat în această dimineață pentru lichidarea unui incendiu violent.
Primăriile marilor orașe din regiunea de vest a țării au acum posibilitatea de a accesa bani europeni, prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții în infrastructura rutieră, în modernizarea sau construirea de șosele de centură, pasaje, noduri rutiere și pasarele pietonale, pentru decongestionarea traficului.
Un nou centru medico-social va fi amenajat în Timișoara, cu fonduri europene. Acesta urmează să asigure îngrijiri medicale pentru bolnavii cronici, pentru pacienții post-operatori, dar și pentru cei care au nevoie de îngrijiri paliative specializate.
Asociația „Teatru pentru Tine” prezintă spectacolul „Petrecere în pijamale”, o producție educativă și captivantă, care aduce în prim-plan talentul, creativitatea și prietenia dezvoltată în cadrul unui grup de elevi ai școlii din Ghiroda.
Accident cumplit, în urmă cu foarte puțin timp, pe strada Timotei Cipariu din Timișoara, unde un bărbat a căzut în gol de la o înălțime de 11 metri.
Filarmonica Banatul din Timișoara continuă demersurile incluzive începute alături de Asociațiile „Copii și Zâne” și „Supereroi printre noi” prin organizarea unui recital de colinde dedicat persoanelor cu diverse nevoi speciale și aparținătorilor lor.