Skip to main content

Ultimele zile pentru înscrieri la Color the Village! Nu ezita să te alături și tu proiectului, alături de alți 400 de voluntari, care și-au anunțat deja participarea!

XPilates & Spa

Perioada dedicată înscrierilor pentru participarea în cadrul proiectului Color the Village este pe ultima sută de metri!

Astfel că, voluntarii care vor să dea o mână de ajutor pentru a zugrăvi 30 de case, dintr-un sat din Banat, în trei zile, se mai pot înscrie doar până duminică. Până în prezent, peste 400 de voluntari și-au anunțat prezența la eveniment.

Activitățile specifice se vor desfăsura între 6 și 8 iunie,  în micuțul sat Altringen, din județul Timiș, care va fi asaltat de voluntari din toate colțurile țării, pentru a prinde viață și culoare.

În cele trei zile, voluntarii vor repara fațadele, vor reface elementele decorative tradiționale și vor zugrăvi casele din acest sat pitoresc înconjurat de dealuri și pădure, într-un adevărat festival al faptelor bune, pentru a ajuta această comunitate să își păstreze și să își ducă mai departe identitatea locală.

„Acest eveniment ce reunește an de an tot mai mulți oameni care doresc să dea o mână de ajutor și să reînvie comunitățile rurale. Indiferent de vârstă, de abilități, fiecare primește ceva de făcut și participă alături de oameni la fel de harnici și inimoși. Dacă nu v-ați înscris, mai aveți la dispoziție doar câteva zile să o faceți ca să fiți parte din acest festival de fapte bune.”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Formularul de înscriere este disponibil la adresa oficială www.colorthevillage.ro sau AICI.

Altringen este un mic sat din zona de nord-vest a județului, aproape de granița cu Aradul, într-o zonă colinară foarte pitorească. În trecut a fost locuit de germani, însă aceștia au plecat iar comunitatea de acum se străduie să ducă mai departe moștenirea lăsată de ei.

Au fost selectate cu prioritate case locuite, ale familiilor cu venituri modeste, care păstrează elemente de arhitectură specifică zonei atât din satul Altringen, dar și câteva case din satele vecine Bogda, Sintar și Comeat.

Color the Village este un eveniment organizat de Asociația Acasă în Banat și se află la a șasea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Valeapai (2023), Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019).

Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. În cele trei zile, sute de voluntari muncesc contra cronometru pentru a reuși să își atingă ținta.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest