Skip to main content

Timişoara va găzdui Săptămâna belgiană! Care va fi tematica evenimenului?

XPilates & Spa

Președintele CCIAT, Florica CHIRIȚĂ, a primit vizita oficială a Ambasadorului Regatului Belgiei în România, E.S. Philippe BENOIT, aflat la Timișoara cu ocazia deschiderii primului Consulat Onorific al Belgiei în orașul de pe Bega.

Înaltul oficial a fost însoțit de Ewoud ROES, Șef Adjunct al Misiunii diplomatice belgiene, Alain SCHODTS, Director Executiv al Camerei de Comerț Belgia-Luxembourg-România-Rep.Moldova (BEROCC) și Ovidiu ȘANDOR, Consulul Onorific al Belgiei la Timișoara.

CITEŞTE ŞI: Explicaţie halucinantă, dată de doi tineri, prinşi cu droguri în buzunare!

Principalul obiectiv al întâlnirii l-a constituit identificarea de noi oportunități bilaterale de afaceri și investiții dar și elaborarea unei agende de lucru comună, cu acțiuni în beneficiul comunităților de afaceri din cele două țări.

În deschiderea întâlnirii, Președintele CCIAT a făcut o prezentare succintă a principalilor indicatori economici ai județului Timiș și a locului pe care economia timișeană îl ocupă în context național cât și o prezentare a activităților și premierelor camerei timișene.

“’Conform statisticilor Oficiului Registrului Comerțlui, în județul Timiș operează un număr de 108 firme cu asociați din Belgia, cu o valoare a capitalului social subscris de 8.147.032 euro. Nu este o cifră semnificativă, și, de aceea, doresc să plecăm din această întâlnire cu o agendă de lucru concretă, să organizăm evenimente împreună care să permită o mai bună cunoaștere a oportunităților de afaceri, astfel ca numărul companiilor belgiene ce investesc în județul nostru să crească”, a menționat Președintele CCIAT.

În acest context, Directorul Director Executiv al BEROCC a lansat Camerei timișene invitația de a organiza, în cursul lunii mai a anului viitor când Timișoara va fi capitală europeană a culturii, „Săptămâna belgiană”, un eveniment dedicat networkingului în afaceri, având ca temă agricultura și industria agro-alimentară, un domeniu de referință al economiei timișene.

Evenimentul va cuprinde un forum de afaceri axat pe întâlniri B2B, o miniexpoziție cu produse din Belgia, vizite la companii de profil, o cină de gală și o seară a culturii belgiene.

CITEŞTE ŞI: UVT, premiată pentru contribuția majoră la tranziția dublă – verde și digitală

În plus, Președintele CCIAT a propus organizarea în toamna anului viitor a unei misiuni economice timișene în Belgia, la Bruxelles.

“Companiile belgiene sunt mai puțin prezente în Banat, de aceea îmi exprim întreaga deschidere pentru a sprijini organizarea acestor acțiuni. Belgia și Bruxelles-ul sunt sinonime ale valorilor europene, iar Timișoara este considerată, pe bună dreptate, unul din cele mai europene orașe din sud estul Europei. (…) Bruxelles-ul este și un important centru cultural și artistic, statut spre care aspiră și Timișoara” , a declarat E.S. Philippe Benoit, Ambasadorul Regatului Belgiei în România.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest