Skip to main content

Specialiști din mai multe domenii se unesc pentru a dezbate ultimele noutăți în lupta contra cancerului pulmonar

XPilates & Spa

Aproape 200 de specialiști în oncologie, pneumologie, imagistică, genetică medicală, anatomopatologie, dar și chirurgie toracică participă la una dintre cele mai importante conferințe regionale din domeniul oncologic.

Ajunse la cea de-a X-a ediție, Zilele OncoHelp au ca temă managementul multidisciplinar al patologiei oncologice cu referire la cancerul bronhopulmonar.

CITEŞTE ŞI: Crima de la Sibiu are ramificaţii în judeţul Timiş! Un bărbat din Dumbrăviţa a fost ridicat în această dimineaţă şi dus la audieri

„Vorbim de aproximativ 2 milioane de noi cazuri de cancer pulmonar în întreaga lume. Este o cifră alarmantă care pune în evidență impactul semnificativ pe care îl are această afecțiune. În România, în fiecare an sunt diagnosticate peste 12.000 de noi cazuri, dar mai mult ca sigur numărul persoanelor care dezvoltă această boală oncologică este mai mare, pentru că foarte multe cazuri sunt diagnosticate într-un stadiu târziu. Cancerul de plămâni nu doare și de cele mai multe ori este descoperit atunci când opțiunile de tratament sunt limitate. Ceea ce încercam noi să facem în cadrul acestei conferințe este să îi punem la aceeași masă pe specialiștii OncoHelp, oncologi, imagiști, radioterapeuți, cu colegii noștri de la Spitalul Victor Babeș, pneumologi, radiologi, geneticieni. Încercăm împreună să găsim cele mai bune variante de colaborare, dar și să analizăm diverse cazuri și să abordăm ultimele noutăți în diagnosticul și tratamentul acestei afecțiuni”, spune prof. dr. Șerban Negru, președintele Asociației OncoHelp.

Printre temele ce vor fi dezbătute se numără rolul PET-CT-ului în stadializarea și evaluarea răspunsului terapeutic în cancerul bronhopulmonar, importanța bronhoscopiei și a EBUS-ului (ultrasonografia endobronșică), rolul radioterapiei și managementul metastazelor cerebrale în cancerul de plămân.

„Din păcate, atunci când vorbim de cancer bronhopulmonar, constatăm că există un grad scăzut de cunoaștere, atât a riscurilor, cât și a simptomelor. Cancerul bronhopulmonar intră în categoria silent-killer-ilor. Când se manifestă, este de obicei prea târziu. De aceea, vorbim de peste 12.000 de cazuri anual și de primul loc ca număr de cazuri și de decese în rândul bărbaților. În continuare nu avem programe de prevenție, nu avem programe de screening, în schimb avem un mare număr de fumători. Iar fumatul este principalul factor de risc în cancerul de plămân”, spune prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babeș Timișoara.

Zilele OncoHelp vor avea loc în perioada 17-19 noiembrie 2023 la Alba Iulia.

CITEŞTE ŞI: Universitatea de Vest din Timișoara domină clasamentul „Nature” pe domeniul Fizică

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Man in a dark suit and white shirt at a pink-themed event, giving a subtle smile. The background features blurred pink logos or banners.

Partidul Social Democrat a decis, în ședința Biroului Permanent Național desfășurată astăzi, să își asume guvernarea și să îl propună pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. Sursa de Vest See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare și două atenționări cod galben de vreme călduroasă, caniculă și disconfort termic accentuat, valabile astăzi și mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Bearded man wearing a black graphic shirt sits at an outdoor cafe, sunglasses on his head.

Polițiștii din vestul țării caută un bărbat de 50 de ani din municipiul Deva, despre care familia spune că nu mai are nicio veste de mai bine de trei luni. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a yellow, single-story building with a red tile roof in a residential neighborhood, bordered by a street and trees.

Proiectul privind transformarea „Școlii Mici” din cartierul Ploi, într-o grădiniță cu program prelungit, primește sprijin financiar european. Administrația locală a semnat contractul de finanțare cu ADR Vest. Sursa de Vest See Full Bio

Discuțiile privind viitorul circulației bicicletelor, trotinetelor și a altor mijloace alternative de transport în centrul Timișoarei stârnește reacții diferite în rândul comunității de bicicliști. Sursa de Vest See Full Bio

Wooden thermometer with a Celsius scale showing about 40°C, set against a bright blue sky with a shining sun.

Timișorenii afectați de temperaturile extreme vor avea la dispoziție, și în această vară, cinci puncte de prim ajutor unde vor putea primi apă potabilă și asistență medicală de bază. Sursa de Vest See Full Bio

Muzicon Hub se alătură programului Ziua Timișoarei cu trei zile de concerte care reunesc artiști și proiecte muzicale din zone stilistice diverse, de la muzică electronică live și performance audio-vizual, până la world music, ambient, melodic techno și experimente sonore contemporane. Sursa de Vest See Full Bio

restrictii trafic

La solicitarea Societății Drumuri Municipale, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea parțială a traficului rutier pe strada Drubeta. Sursa de Vest See Full Bio

Timișorenii sunt invitați să participe joi, 26 iunie, la manifestările dedicate Zilei Drapelului Național al României, organizate în centrul orașului. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Inimilor, cel mai important festival internațional de folclor din România și unul dintre cele mai reprezentative evenimente de profil din Europa, revine la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Man in a blue suit being interviewed, gesturing with his hands while speaking, in a dim studio with a camera operator in the background.

Managerul Teatrului German de Stat Timișoara, Lucian Vărșăndan, a anunțat că se va retrage din funcție începând cu data de 1 septembrie, după aproape două decenii petrecute la conducerea uneia dintre cele mai importante instituții culturale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Colorful abstract poster promoting Psihodrom for Ziua Timișoarei with the slogan about celebrating diversity.

Psihodrom se alătură programului evenimnetului „Ziua Timișoarei” și propune publicului un weekend dedicat muzicii electronice, experimentului audiovizual și artei digitale. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a multi-lane road with red-and-white striped crosswalk barriers and surrounding trees and buildings far in the distance.

Proiectul privind construirea unui nou bulevard care să lege strada Gării din Timişoara de viitoarea centură de vest a oraşului, intră într-o nouă etapă. Sursa de Vest See Full Bio

Construction site beside a white building with a 'TIMISOARA EST' sign; two workers in orange vests and helmets near concrete work.

Progres pe lotul 3 al magistralei feroviare Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad. Este vorba despre tronsonul de cale ferată cuprins între Timișoara Est – Ronaț Triaj. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest