Skip to main content

Şofer încarcerat, după ce două camionete s-au ciocnit violent, pe autostradă! Una dintre ele s-a răsturnat

XPilates & Spa

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost transportat de urgenţă la spital, după un accident rutier în care au fost implicate două autoutilitare.

Impactul a avut loc pe autostrada Deva-Sebeş, la kilometrul 352 şi a fost atât de puternic, încât una dintre camionete s-a răsturnat.

CITEŞTE ŞI: Microbuzul groazei! 35 de migranţi, în pericol de moarte, după ce au fost înghesuiţi într-o autoutilitară de transport marfă

Cealaltă autoutilitară s-a izbit de parapetul median, iar şoferul a rămas blocat în cabină.

„Pompierii Detașamentului Deva au intervenit cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, pe autostrada A1, km 352, sens de mers Deva – Sebeș, unde s-a produs un accident rutier. La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că, în accident au fost implicate două autoutilitare, iar unul dintre conducătorii auto a rămas încarcerat„, transmite ISU Hunedoara.

Victima a fost scoasă din camioneta distrusă şi transportată a spital.

Celălalt şofer implicat în accident, un tânăr de 19 ani, a scăpat doar cu câteva zgârieturi şi o sperietură soră cu moartea,

Accidentul este cercetat acum de poliţiştii hnedoreni, care urmează să stabilească toate circumstanţele şi cine este de vină pentru impact.

CITEŞTE ŞI: Consiliul Judeţean Timiş a renunţat la domeniul schiabil Semenic! Şi-a cedat acţiunile, Primăriei Reşiţa

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Petronela Axinte See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Petronela Axinte See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Petronela Axinte See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Petronela Axinte See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Petronela Axinte See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Petronela Axinte See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Petronela Axinte See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Petronela Axinte See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Petronela Axinte See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Petronela Axinte See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Petronela Axinte See Full Bio

Man on a phone in a crowded airport terminal with travelers waiting in line behind him.

Inspectoratul de Poliție Timiș reacționează după scandalul izbucnit ieri, pe Aeroportul Internațional Timișoara, în timpul grevei de avertisment a vameșilor. Petronela Axinte See Full Bio

Public transit bus front view with a driver in a yellow shirt; Timisoara branding and accessibility icons on the bumper.

Societatea de Transport Public Timișoara a semnat un nou contract colectiv de muncă ce prevede majorări salariale pentru angajați, în contextul creșterii veniturilor proprii ale companiei. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte