Skip to main content

Semnal de alarmă, tras de doctorul Virgil Musta! Bolnavii de coronavirus asimptomatici riscă să ajungă la terapie intensivă, dacă nu sunt evaluaţi medical

XPilates & Spa

Potrivit noilor reglementări legale, orice persoană depistată că fiind infectată cu COVID-19 are obligația să se interneze minim 24 de ore în spital pentru evaluare.

În această perioadă, pacientului i se fac o serie de analize care arată intensitatea sindromului inflamator și a tulburărilor de coagulare, acestea fiind principalele mecanisme patogenice ce intervin.

În cazul în care analizele sunt în parametrii normali, la solicitare, pacienții pot merge acasă în autoizolare.

CITEŞTE ŞI: Măsură extremă! Se închid toate terasele şi hotelurile! La Timişoara, angajaţii din domeniu protestează în Piaţa Unirii

Cei căror analize sunt modificate, arătand prezenţa celor doua sindroame, li se recomandă să rămână internați în spital pentru a începe un tratament specific, deoarece  există pericolul ca în doar câteva ore boala să evolueze către o formă severă.

“Am avut pacienți care se simțeau bine, nu aveau simptome de COVID 19 sau erau ușor simptomatici, și au ales să plece acasă. După patru – cinci zile, s-au decompensat rapid și, din păcate, au ajuns în Secția de Terapie Intensivă”, spune medicul Virgil Musta, de la Spitalul Victor Babeș Timișoara.

Elementele care arată că boala poate evolua spre o formă severă sunt : limfopenia, creșterea proteinei C reactivă, a feritinei, a lactatului și a D-Dimerilor.

CITEŞTE ŞI: Scandal în PMP Timiş! Unul dintre candidaţi îl acuză pe Sămărtinean că i-a cerut 20.000 de euro, pentru un loc eligibil, pe lista candidaţilor la CJT

“Evaluarea făcută pacienților simptomatici ne-a permis încadrarea mai exactă într-o formă clinică a bolii, astfel încât terapia să fie personalizată, pe forma ei și pe patogenia existentă, și nu pe boală. Acest lucru ne-a făcut să obținem rezultate bune în tratamentul pacienților cu COVID 19. Mai mult, tratamentele pot fi administrate doar în anumite ferestre de timp. Dacă le depășim, tratamentul nu mai este la fel de eficient. Cu alte cuvinte, este necesară o evaluare precoce și administrarea rapidă a unui tratament personalizat”, mai spune Musta.

De la începutul pandemiei, în Spitalului Victor Babeș Timișoara au fost internați 1089  pacienți infectați cu noul coronavirus.

712 dintre aceştia au fost vindecaţi, în timp ce,din păcate, alţi 90 au murit, în total la nivelul judeţului Timiş fiind înregistrate până acum, 100 de decese.

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Two vehicles damaged in a highway collision: a crushed small car on the left with responders nearby; a dented white van on the right with an ambulance behind.

Accident rutier grav, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 Timișoara-Lugoj, provocat de un tânăr de 20 de ani. Sursa de Vest See Full Bio

Couple in bed: man sleeping with mouth open while the woman looks alarmed under the pillows and blanket

Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Sursa de Vest See Full Bio

A small outdoor string ensemble performing on a portable stage in a park, with sheet music stands and a banner in the background.

Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Sursa de Vest See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest