Se oprește apa în Timișoara, iar în mai multe localități din județ presiunea va fi redusă! Aquatim anunță noi lucrări la rețele

Joi, 25 ianuarie, între orele 8-18 se va executa o conectare de conducte la intersecția străzilor Herodot și Batania din Timișoara.
Lucrările fac parte din proiectul de execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud – Lot 3, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Batania, Pindului, Herodot, Căprioarei, Levănțica, Torac, Apateu, Virgiliu, Sucului și Dumbrava Roșie.
Tot joi, 25 ianuarie, între orele 9-15, în Liebling, Voiteg și Ciacova presiunea va fi scăzută pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Din aceeași cauză, pe 25 și 26 ianuarie, zilnic între orele 8-16 presiunea va fi scăzută în Cenad și Lovrin.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
”La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, transmite Aquatim.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Motociclist izbit de o autoutilitară, după o depășire neregulamentară! A fost transportat la spital
Un tânăr de 17 ani a ajuns la spital, după ce motocicleta i-a fost izbită de o autoutilitară.

VIDEO: Pericol de explozie, pe o șosea din vestul țării, după ce un tir încărcat cu butelii de oxigen a fost cuprins de flăcări!
S-a dat alarma, în această după-amiază, după ce, din primele informații, un tir încărcat cu butelii de oxigen a fost cuprins de flăcări.

Muzica, între artă și terapie! Eveniment european dedicat sănătății prin sunet, la Timișoara!
Timișoara devine, în perioada 9–12 iunie, un important punct de întâlnire pentru profesioniștii din domeniul muzical, odată cu găzduirea celei de-a 14-a ediții a European Forum on Music.

Sportivi timișoreni au reprezentat cu succes România, la Campionatul European de Culturism și Fitness 2026! Cea mai importantă performanță i-a revenit Mădălinei Stanca
România a fost reprezentată cu succes în cadrul Campionatului European de Culturism și Fitness IFBB 2026, desfășurat în perioada 30 aprilie – 2 mai, la Santa Susanna (Barcelona, Spania).

Se va întrerupe apa sau presiunea va fi scăzută, săptămâna următoare, în mai multe localități din județ. Vezi aici anunțul Aquatim!
Aquatim anunță lucrări, în perioada următoare.

Atenție, șoferi! Noi restricții de circulație intră în vigoare pe mai multe străzi din Timișoara, de săptămâna următoare
Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat mai multe restricții de circulație începând de luni, în vederea realizării unor lucrări la branșamentele de gaz și rețelele de apă.

A vrut să își ia zborul! Cu ce viteză a putut să circule un șofer, prins de polițiști pe o șosea din Timiș?
Inconștiență maximă, la volan! Un bărbat de 33 de ani a depășit viteza admisă pe sectorul de drum pe care circula cu 111km/h.

Mită, la frontieră! Un cetățean bulgar a încercat să își plătească ieșirea din țară! Ce nereguli au descoperit polițiștii?
Un cetățean bulgar, care a încercat să mituiască un polițist de frontieră, pentru a putea ieși din țară cu autoturismulsău, fără permis de conducere, este cercetat acum de oamenii legii.

OncoHelp organizează ediția aniversară a proiectului „Ora de Autoîngrijire” care urmărește să sprijine pacienții oncologici și familiile acestora
Un diagnostic oncologic nu înseamnă doar tratament. Înseamnă teamă, întrebări fără răspuns, decizii dificile și, de multe ori, nevoia de a învăța, de la zero, cum să ai grijă de tine.

Începe o nouă acțiune de dezinsecţie împotriva ţânţarilor și căpușelor, la Timișoara! Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții
Municipalitatea continuă acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului.
EZOTERIC FEST revine la Timișoara! Trei zile dedicate echilibrului interior, terapiilor alternative și energiilor pozitive
EXPO TIMIȘOARA INTERNAȚIONAL în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș readuc în atenția publicului EZOTERIC FEST, un festival dedicat armoniei dintre minte, corp și suflet, eveniment care se înscrie în conceptul mai amplu „Timișoara Terapeutică”.
Stagiune estivală, în Parcul Rozelor! Punctul culminant, un concert susținut de trupa ALPHAVILLE
Sezonul verii va debuta în forță, la Timișoara. Casa de Cultură anunță organizarea primei ediții a unei stagiuni estivale, „Rosarte”, în Parcul Rozelor.

VIDEO: Incendiu uriaș de vegetație! Intervin zeci de pompieri și un elicopter
Pompierii cărășeni s-au mobilizat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și pășune împădurită, în zona localității Ilova, comuna Slatina-Timiș.

Ești DJ începător? Festivalul „Launmomentdat în parc” te așteaptă pe scena din Timișoara
Festivalul „Launmomentdat în parc” revine la Timișoara cu cea de-a 9-a ediție. Astfel, între 12 și 14 iunie, Parcul Regina Maria devine din nou punctul de întâlnire al scenei independente și alternative.
Circulația a două trenuri internaționale, perturbată de lucrările la calea ferată! Pasagerii vor fi transbordați cu mijloace auto, între Recaș și Remetea Mare
Pasagerii a două trenuri internaționale ale CFR Călători vor fi transbordați cu mijloace auto, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară din județul Timiș.

Copii dispăruţi fără urmă. Dacă îi vezi, sună imediat la 112!
O fată şi un băiat, ambii în vârstă de 15 ani, au fost daţi în urmărire naţională.

Cros caritabil, la Timișoara, în sprijinul animăluțelor fără stăpân de la Asociația Poli!
Asociația Poli organizează un nou eveniment caritabil care să vină în sprijinul animăluțelor salvate, care nu au găsit încă o familie iubitoare.

Cu bicicleta, în Serbia! Se redeschide punctul de trecere a frontierei, de pe malul Begăi
Și în acest weekend, timișenii vor putea trece granița în Serbia, pe pista de biciclete de pe malul Begăi, care leagă Timișoara de Zrenjanin.








Lasă un răspuns