Video: Explozie după un incendiu violent. Două butelii au sărit în aer, în timp ce pompierii luptau cu flăcările

Intervenție de urgență a pompierilor, în această dikmineață, când un incendiu puternic a izbucnit la o gospodărie și a fost urmat de explozia a două butelii de aragaz.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la o locuință aflată în imediata apropiere.
Totul s-a întâmplat în satul hunedoaream Galați, comuna Pui, iar pompierii de la Baru au fost primii ajunși la fața locului. Eu au găsit acoperișul casei cuprins în totalitate de flăcări și, având în vedere amploarea incendiului și riscul ridicat de propagare, forțele de intervenție au fost suplimentate cu echipaje de la Petroșani și Totești, precum și cu un echipaj SMURD.
În timpul intervenției, două butelii de aragaz au explodat. Din fericire, pompierii stabiliseră încă de la început un perimetru de siguranță și luaseră măsurile necesare pentru protejarea echipajelor și a persoanelor din zonă, astfel că exploziile nu au provocat victime.
În urma incendiului au ars anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați.
Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat însă extinderea focului la casa învecinată, limitând astfel pagubele.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost folosirea focului deschis lăsat nesupravegheat.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Atenție, șoferi! De mâine se închide circulația, pe mai multe străzi din Timișoara
La solicitarea Delgaz Grid, a Societății Drumuri Municipale și a companiei AHM SMARTEL, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în câteva zone din oraș, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Video: Explozie după un incendiu violent. Două butelii au sărit în aer, în timp ce pompierii luptau cu flăcările
Intervenție de urgență a pompierilor, în această dikmineață, când un incendiu puternic a izbucnit la o gospodărie și a fost urmat de explozia a două butelii de aragaz. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la o locuință aflată în imediata apropiere. Totul s-a întâmplat în […]

Turneul Internațional Stradivarius ajunge la Timișoara cu un concert dedicat lui Constantin Brâncuși!
Timișorenii sunt invitați, luni, 22 iunie, la un nou concert din cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Video: Incendiu uriaș, în miez de noapte! Trei case s-au făcut scrum, iar zeci de păsări au ars de vii
Un incendiu de proporții a izbucnit azi-noapte, când trei locuințe au fost cuprinse de flăcări violente care amenințau și o a patra casă. Sursa de Vest See Full Bio

Vremea se schimbă radical în vestul țării! A fost emis un Cod Galben de furtuni
După zilele cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, vremea se schimbă brusc în vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

I-a pus cuțitul la gât, pentru 50 de lei! Individ capturat de polițiști și aruncat în arest
Un tână de 25 de ani a trăit coșmarul vieții sale, în timp ce mergea spre magazin să facă unele cumpărături. Sursa de Vest See Full Bio

Absolvenții de clasa a VIII-a intră mâine în febra examenelor! În Timiș, aproape 5.300 de elevi sunt așteptați să susțină Evaluarea Națională
Absolvenții clasei a VIII-a intră de mâine, în febra Evaluării Naționale 2026, primul examen important din parcursul lor școlar. Sursa de Vest See Full Bio

Alertă extremă, după dispariția unui copil din Timișoara! A fost trimis mesaj Ro-Alert
Sunt căutări ample, la această oră, pentru găsirea lui Rareș Andrei Manciu, care a dispărut fără urmă, iar părinți se tem de ce este mai rău. Sursa de Vest See Full Bio

„Hall of fame” va răsuna în orașul de pe Bega! Celebra trupa irlandeză The Script urcă pe scenă la „Ziua Timișoarei”! Când este programat evenimentul?
Orașul de pe Bega se pregătește să găzduiască o nouă ediție a evenimentului „Ziua Timișoarei”, de data aceasta sub sloganul „Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi. Diversitate”. Sursa de Vest See Full Bio

Impact violent, pe autostradă! Două victime, printre care și un minor
Accident rutier grav, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 Timișoara-Lugoj, provocat de un tânăr de 20 de ani. Sursa de Vest See Full Bio
Dormi pe spate? Poziția în care te odihnești poate fi motivul pentru care sforăi! Recomandările unui expert din UK
Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Sursa de Vest See Full Bio
Incendiu violent, aproape de Timișoara! Proprietarii casei cuprinse de flăcări au avut nevoie de ajutorul medicilor
S-a dat alarma, în această dimineață, când o vâlvătaie puternică a izbucnit la o locuință din Utvin, județul Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Muzica ajunge din nou în spitalele din Timișoara! Două concerte vor avea loc săptămâna viitoare pentru pacienți și cadre medicale
Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Sursa de Vest See Full Bio
Mașină izbită de tramvai, într-o intersecție din Timișoara! Șoferul a ajuns la spital
O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Timișul are un nou prefect! Paul Finta a depus astăzi jurământul
Paul Finta este, începând de astăzi, noul prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio
Va fi forfotă în școlile din Timișoara, și pe timpul verii! Primăria anunță că vor continua reparațiile
Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Temperaturi de foc, în jumătatea de vest a țării! Meteorologii au emis cod galben de caniculă
Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio
16 ore de supraviețuire cu vampiri! Cum vrea un antreprenor român să transforme Transilvania într-un magnet pentru turiștii de aventură
Daniel Bîcîilă, fondator FangLand explică de ce românii plătesc pentru experiențe intense și cum poate legenda lui Dracula deveni un produs turistic exportabil. Sursa de Vest See Full Bio









Lasă un răspuns