Skip to main content

Reacţia lui Marian Constantin Vasile la scrisoarea deschisă în care i se aduc mai multe acuzaţii! Ce spune fostul liberal?

XPilates & Spa

Scrisoarea deschisă adresată presei şi conducerii PLUS Timiş, în care i se transmite lui Marian Constantin Vasile că nu este agreat de noii colegi, nu a rămas fără ecou.

Fostul consilier judeţean din partea PNL spune că totul este doar o încercare de discreditare, care nu are nicio bază reală.

CITEŞTE ŞI: ”Și caii se împușcă, nu-i așa?”, premiera Teatrului Național Timișoara, la început de an!

“Așa-zisa scrisoare deschisă trimisă astăzi presei cu privire la persoana mea reprezintă o tentativă de calomniere ce nu are niciun fundament. Acest document a fost trimis de pe adresa de email a unei persoane decedate, făcând referire la aspecte care pot fi demontate foarte ușor de către orice persoană de bună credință. O singură exemplificare voi face în acest sens și anume referirea la <<afacerile principale pe care le-am desfășurat cu Statul Român>>. Toate declarațiile mele de avere și interes sunt publice, cu respectarea – sub semnătură – a Codului Penal, astfel că se poate constata că nu am avut niciodată niciun contract de afaceri pe bani publici”, spune Marian Constantin Vasile.

Acesta consideră că scrisoarea deschisă vine ca urmare a faptului că a deranjat mulţi oameni politici în luna decembrie, când şi-a făcut publică viziune de dezvoltare a Timişoarei.

CITEŞTE ŞI: Scandal în partidul lui Cioloş! Primirea lui Marian Constantin Vasile, contestată de membrii PLUS Timiş

“Dragi cetățeni, dacă dorim să ieșim din situația în care se află societatea românească astăzi și să promovăm o dezvoltare a Timișoarei la adevăratul ei potențial, avem datoria de a respinge în mod categoric și definitiv aceste practici, purtând în mâinile, mintea și sufletul nostru o atitudine pozitivă, constructivă și morală pentru asigurarea bunăstării comunității noastre”, a transmis Marian Constantin Vasile.

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Side-by-side image: a young man with curly hair and round glasses on the left; on the right is a Romanian RO-ALERT screen with a missing-person notice text.

Sunt căutări ample, la această oră, pentru găsirea lui Rareș Andrei Manciu, care a dispărut fără urmă, iar părinți se tem de ce este mai rău. Sursa de Vest See Full Bio

Two vehicles damaged in a highway collision: a crushed small car on the left with responders nearby; a dented white van on the right with an ambulance behind.

Accident rutier grav, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 Timișoara-Lugoj, provocat de un tânăr de 20 de ani. Sursa de Vest See Full Bio

Couple in bed: man sleeping with mouth open while the woman looks alarmed under the pillows and blanket

Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Sursa de Vest See Full Bio

A small outdoor string ensemble performing on a portable stage in a park, with sheet music stands and a banner in the background.

Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Sursa de Vest See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest