Skip to main content

Război între consilierii locali și județeni ai PSD și PNL! Totul din cauza ședințelor prea dese și a punctelor suplimentare

XPilates & Spa

Aleșii locali ai PSD trag un semnal de alarmă vizavi de modul în care se desfășoară ședințele Consiliului Local Timișoara.

CITEȘTE ȘI: CCIAT și Asociația Banat IT organizează o nouă ediție a evenimentului CLIMATHON, pe durata a 24 de ore!

Liderul grupului social democraților din CLT, Dan Idolu este revoltat de faptul că la fiecare ședință primarul Nicolae Robu adaugă proiecte suplimentare ce sunt supuse votului, fără ca acestea să poată fi studiate în prealabil.Situația care a pus capac și i-a revoltat pe social democrați a fost cea de vineri. Când a fost convocată o ședință de îndată la Consiliul Local pe a cărei ordine de zi se aflau două proiecte. Când au ajuns în sală sală pe ordinea de zi erau defapt patru proiecte, iar edilul a venit cu alte 11 proiecte suplimentare. Aleșii locali ai PSD au refuzat să voteze proiectele depre care nu știau nimic, moment în care edilul s-a enervat la culme și i-a acuzat pe PSD-iști că blochează proiectele orașului. Cele 11 proiecte au ajuns din nou pe ordinea de zi a ședinței care a avut loc ieri, pe care mai erau încă 71 de puncte. În plus, social democrații se plâng că în sala de plen nu sunt specialiștii din cadrul Primăriei care ar trebui să răspundă la întrebări dacă există nelămuriri din partea aleșilor pe anumite proiecte.

Din moment ce am votat 82 din 83 de puncte, pentru că am citit în weekend cele 11 puncte suplimentare, totuși mai aveam întrebări și aveam pe cine să întrebăm. La toate întrebările răspundea primarul Nicolae Robu, ceea ce  nu e în regulă. Îl respect, dar nu cred că are competențe în toate domeniile. E politician… Nu este prima dată când se întâmplă asta, am tot dat semnale, l-am rugat ca data viitoare să aibă grijă, să nu mai voteze așa, am dat semnale. El trebuie să respecte acest Consiliu, pe noi și pe colegii de la PNL. Vă spun eu că și ei sunt în aceeași situație, atât doar că ei nu au libertatea noastră să voteze conform conștiinței, pentru că le e teamă. Dar discutăm înainte de ședințe și ne roagă și pe noi să facem cumva să nu mai fim puși în situația să votăm ceva ce nu cunoaștem. E  o lipsă de respect față de întreg Consiliul Local,  nu doar față de grupul PSD. E o lipsă de respect față de toată lumea. Periodic încercăm să dăm credit, pentru că nu vrem să blocăm proiectele, dar până la un punct. Să ne cheme la o ședință de îndată, de azi pe mâine, să ni se spună că sunt două puncte, după amiază aflăm că sunt patru, ok, lăsăm tot, plecăm de unde suntem, am rugat toți colegii să vină și când ajungem în sală aflăm că mai sunt încă 11, pentru care nu avem materiale. Cum să votăm în blanc? Nu se poate așa ceva. Ajungem la o limită peste care nu putem trece, plus modul de adresare, cu jigniri, dar nu se poate la nesfârșit să jignești și să îți bați joc prin punerea pe ordinea de zi a unor subiecte care nu au fost analizate înainte, care  nu sunt asumate nici măcar de aparatul Primăriei prin semnătură. Nu e în regulă”, a explicat liderul grupului PSD din Consiliul Local Timișoara, Dan Idolu.

În replică la ceea ce s-a întâmplat au răspuns consilierii județeni, în plenul de ieri. Mai exact, aceștia s-au revoltat că sunt prea multe ședințe extraordinare în ultima perioadă. Mihai Ritivoiu, ales județean din partea PSD le răspune însă acestora și spune că deși situațiile par asemănătoare, acestea sunt diferite din toate punctele de vedere.

CITEȘTE ȘI: [FOTO] Armata Română, sărbătorită la Timișoara! Piața Libertății ”asediată” de militari!

Vreau să fac o scurtă comparație, referitor la modul în care se desfășoară lucrurile la Consiliul Județean și la discuțiile iscate ieri pe subiecte similare.  O diferență clară pe care vreau să o fac este între cele două chestiuni aparent în oglindă, dar care nu se leagă. Unu, sunt subiectele suplimentară pe ordinea de zi la o ședință ordinară sau extraordinară, și aici excelează în sensul negativ, Primăria Timișoara, băgând subiecte suplimentare și ședințele extraordinare de care suntem noi acuzați acum la Județ că ar fi prea multe, și care înseamnă cu totul și cu totul altceva. Ședințele extraordinare, așa cum scrie și în lege, sunt punctuale pentru niște subiecte de urgență, nu știu cum este la Primărie, dar la Consiliul Județean subiectele și temeiul în baza cărora se convoacă aceste ședințe sunt justificate. În ședința de ieri am avut strict două puncte pe ordinea de zi, amândouă de importanță mare. Intenția inițială a aleșilor liberali, ca represalii a ceea ce s-a întâmplat în ședința de îndată de la Primărie de vineri, era să nu voteze și să nu se poată valida aceste hotărâri, dar pentru că amândouă subiecte au fost importanță maximă nu au avut de ales și au votat și atunci cu atât mai mult se duc în ridicol când acuză că sunt prea dese aceste ședințe. La Consiliul Județean procedurile sunt respectate. Convocările și modul cum se țin ședințele respectă în totalitate regulamentul de ordine și funcționare pe care de două ori l-am modificat în ultimii patru ani la inițiativa colegilor liberali, ședințele, subiectele preliminare și suplimentare dacă există sunt mult mai puține la CJT, ele beneficiază de un material  care se încarcă pe tabletă în timp util și se află și fizic la ședințe. La noi nu există să apară un subiect, să fie votat fără să avem documentația. Și specialiștii Consiliului Județean sunt întotdeauna prezenți să  dea toate explicațiile necesare”, spune Ritivoiu.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Two vehicles damaged in a highway collision: a crushed small car on the left with responders nearby; a dented white van on the right with an ambulance behind.

Accident rutier grav, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 Timișoara-Lugoj, provocat de un tânăr de 20 de ani. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Couple in bed: man sleeping with mouth open while the woman looks alarmed under the pillows and blanket

Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

A small outdoor string ensemble performing on a portable stage in a park, with sheet music stands and a banner in the background.

Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ