Skip to main content

Povestea emoționantă a lui Tedy, câinele care a fost împușcat de opt ori și a supraviețuit!

XPilates & Spa

Un câine a fost găsit, aproape mort, pe un câmp, dar a avut zile, fiind salvat de câțiva localnici și voluntari.

Povestea patrupedului, botezat Tedy, a început după ce acesta a fost găsit pe un câmp din cartierul arădean, Sânicolau Mic, aproape fără suflare.

Localnicii, cărora le-a ieșit în cale, și-au dat seama că bietul animal este grav rănit, însă ce aveau să descopere era mult mai grav de atât.

Salvatorii câinelui au crezut că a fost lovit de mașină și au cerut imediat ajutorul voluntarilor pentru protecția animalelor, în speranța că vor reuși să îi salveze viața.

Aceștia l-au dus la medicul veterinar, unde au aflat că bietul animal fusese împușcat, iar în corp îi rămăseseră opt alice.

„Iniţial, a fost preluat de reprezentanţii adăpostului canin al municipalităţii, dar l-am luat de acolo pentru că nu aveau condiţiile să-i salveze viaţa. L-am dus în stare gravă la un medic veterinar, care a scos opt alice din corpul câinelui. În zona Sânicolau Mic ar mai fi fost împuşcate animale, după cum ne-au spus unii localnici, de aceea consider că este foarte grav ce s-a întâmplat şi am sesizat Poliţia Animalelor”, a declarat Sonia Turzuman, voluntara care a preluat cățelul, conform jurnaliștilor de la Agerpres.

Medicul veterinar, Raul Tătar, a reușit să îi salveze viața lui Tedy, însă acesta a suferit răni foarte grave: o fractură de maxilar și luxație de mandibulă.

„A ajuns la noi în stare deplorabilă, dar am reușit să-l stabilizăm, iar acum este mult mai bine. Cu ajutorul voluntarilor, sperăm să-i găsim un cămin după ce va fi vindecat”, a declarat medicul veterinar pentru Agerpres.

Cazul patrupedului, care a fost împușcat cu cruzime, a fost postat de voluntari pe rețelele sociale, iar situația i-a pus pe jar pe arădeni, mai ales că Tedy nu este singurul animal care a fost împușcat în acea zonă.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Yellow city bus with a large white logo on its side parked along a street with trees and buildings in the background.

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 22 iunie, mijloacele de transport în comun vor circula după programul de vacanță, cunoscut și ca programul de vară. Sursa de Vest See Full Bio

restrictii trafic

La solicitarea Delgaz Grid, a Societății Drumuri Municipale și a companiei AHM SMARTEL, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în câteva zone din oraș, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Firefighter in helmet and turnout gear on a heavily damaged tiled roof, directing a water spray as smoke rises from the burned house.

Intervenție de urgență a pompierilor, în această dikmineață, când un incendiu puternic a izbucnit la o gospodărie și a fost urmat de explozia a două butelii de aragaz. Sursa de Vest See Full Bio

Firefighters on a burning building roof at night as flames and thick smoke rise, with a fire engine in view at the right. (Informative)

Un incendiu de proporții a izbucnit azi-noapte, când trei locuințe au fost cuprinse de flăcări violente care amenințau și o a patra casă. Sursa de Vest See Full Bio

După zilele cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, vremea se schimbă brusc în vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Un tână de 25 de ani a trăit coșmarul vieții sale, în timp ce mergea spre magazin să facă unele cumpărături. Sursa de Vest See Full Bio

Side-by-side image: a young man with curly hair and round glasses on the left; on the right is a Romanian RO-ALERT screen with a missing-person notice text.

Sunt căutări ample, la această oră, pentru găsirea lui Rareș Andrei Manciu, care a dispărut fără urmă, iar părinți se tem de ce este mai rău. Sursa de Vest See Full Bio

Two vehicles damaged in a highway collision: a crushed small car on the left with responders nearby; a dented white van on the right with an ambulance behind.

Accident rutier grav, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 Timișoara-Lugoj, provocat de un tânăr de 20 de ani. Sursa de Vest See Full Bio

Couple in bed: man sleeping with mouth open while the woman looks alarmed under the pillows and blanket

Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Sursa de Vest See Full Bio

A small outdoor string ensemble performing on a portable stage in a park, with sheet music stands and a banner in the background.

Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Sursa de Vest See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest