Skip to main content

Agenţii economici din judeţ, informaţi despre aspectele legislative privind ocuparea forței de muncă, într-un seminar organizat de CCIAT

XPilates & Spa

CCIA Timiș continuă seria sesiunilor de informare și instruire a agenților economici timișeni privind noutăți legislative în diferite domenii de activitate.

Astăzi a avut loc seminarul organizat în colaborare cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, sub egida Instituţiei Prefectului Judeţul Timiş, având ca temă: Aspecte legislative privind ocuparea forței de muncă.

Noi considerăm acest seminar foarte important care cred ca va aduce un plus valoare business-ului din Timiş, datorită faptului ca fiecare firma mare, aia mici se mai descurca, fiecare firma mare duce lipsa forţei de muncă. De aceea sunt aici specialiştii. Am participat acum câteva zile la un eveniment organizat de Clubul Economic German şi Camera Romano-Germană, unde tot doamna director (nr. Roxana Kassai) era alături de o firma de recrutare şi cu firme cu capital german, foarte multe şi foarte mari, dar credeţi-mă că din punctul meu de vedere, dacă aş fi fost om de afaceri, m-aş fi dus înspre ce a explicat doamna director, şi nu în partea cealaltă, la firma de recrutare. Pentru ca este mai normal să recalifici un om sau să vezi dacă sunt posturi vacante, decât să aduci de la nu ştiu ce distanţă, să cazezi, şi aşa mai departe„, a spus Florica Chirita, directorul general al CCIAT.

Agenţii economici din judeţ au fost informaţi cu privire la locurile de muncă vacante, despre beneficiile pentru șomerii care se încadrează în muncă înainte de expirarea perioadei de șomaj, despre subvențiile acordate angajatorilor care încadrează în muncă șomeri aparținând unor grupuri țintă, greu integrabile pe piața muncii, importanța și beneficiile economiei sociale și exemple de bune practici, precum şi despre platforma PULS.

Cred ca este foarte important sa se intalneasca angajatorii cu institutiile publice si sa gaseasca o solutie si trebuie sa ne aplecam catre tineri, pentru ca sunt un potential de forta de munca foarte bun. Trebuie sa ii calificam. Avem nevoie de sprijinul firmelor sa ne spuna pe ce specializari au nevoie. La fel, am vrut sa le povestim putin despre ucenicie, care este o masura alternativa a invatamantului dual, ucenicia la locul de munca. La nivel national, anul trecut au fost 18.000 de contracte de ucenicie inregistrate. Prin programul european de ocupare ANOFM are alocati 90 de milioane de euro doar pe masurile acestea din bani europene pentru a sustine masurile active privind subventionarea locului de munca. Colegii mei pe care i-am adus astazi le vor raspunde angajatorilor cu mai multe detalii despre ucenicie, calificare la locul de munca. Este o masura care este remunerata cu 2250 de lei pe luna intre 6 si 36 de luni, deci chiar e o alternativa la forta de munca calificata. Mai avem masurile pentru angajarea tinerilor, pentru angajarea persoanelor peste 45 de ani. In fiecare luna semnam conventii ordonantari de plata pentru angajatorii care au venit la noi si au depus cereri, ii indrumam si ii sutinem in continuare„, a spus Roxana Kaşai, directorul AJOFM Timis.

Seminarul a avut loca astăzi în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri din Timişoara fost susținut de specialiști din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Yellow city bus with a large white logo on its side parked along a street with trees and buildings in the background.

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 22 iunie, mijloacele de transport în comun vor circula după programul de vacanță, cunoscut și ca programul de vară. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

restrictii trafic

La solicitarea Delgaz Grid, a Societății Drumuri Municipale și a companiei AHM SMARTEL, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în câteva zone din oraș, începând de mâine. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Firefighter in helmet and turnout gear on a heavily damaged tiled roof, directing a water spray as smoke rises from the burned house.

Intervenție de urgență a pompierilor, în această dikmineață, când un incendiu puternic a izbucnit la o gospodărie și a fost urmat de explozia a două butelii de aragaz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Firefighters on a burning building roof at night as flames and thick smoke rise, with a fire engine in view at the right. (Informative)

Un incendiu de proporții a izbucnit azi-noapte, când trei locuințe au fost cuprinse de flăcări violente care amenințau și o a patra casă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

După zilele cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, vremea se schimbă brusc în vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un tână de 25 de ani a trăit coșmarul vieții sale, în timp ce mergea spre magazin să facă unele cumpărături. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Side-by-side image: a young man with curly hair and round glasses on the left; on the right is a Romanian RO-ALERT screen with a missing-person notice text.

Sunt căutări ample, la această oră, pentru găsirea lui Rareș Andrei Manciu, care a dispărut fără urmă, iar părinți se tem de ce este mai rău. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two vehicles damaged in a highway collision: a crushed small car on the left with responders nearby; a dented white van on the right with an ambulance behind.

Accident rutier grav, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 Timișoara-Lugoj, provocat de un tânăr de 20 de ani. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Couple in bed: man sleeping with mouth open while the woman looks alarmed under the pillows and blanket

Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

A small outdoor string ensemble performing on a portable stage in a park, with sheet music stands and a banner in the background.

Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ