Skip to main content

Înregistrări explozive din birourile DIICOT! Un fost poliţist din Timiş vorbeşte despre dosare fabricate şi luare de mită în formă continuată

XPilates & Spa

Acuzaţii grave, la adresa lui Alex Florenţa, procurorul general al României, și al lui Mihai Șandor, procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Timişoara, făcute de un fost polițist în cadrul Secției 2.

Dragan Ilin vorbeşte despre luare de mită în formă continuată şi dosare fabricate şi își susține acuzațiile printr-o serie de înregistrări ambientale făcute atât de el, personal, cât şi de DNA Timișoara.

Aceste dovezi au stat la baza rechizitoriului întocmit de către procurorii anticorupţie, agentului de poliție Mihăiţoaia Fiat Nicu.

Ilin vorbeşte şi despre metodele neortodoxe la care apelează anchetatorii, pentru a încropi probe împotriva unor persoane, la care nu există dovezi privind săvârşirea infracţiunilor de care sunt acuzaţi.

Într-una dintre înregistrările puse la dispoziția redacției şi prezentate în podcastul Sursa de Vest fără Filtru, se aude cum procurorul DIICOT Mihai Șandor, îl ruga pe fostul polițist să facă denunț împotriva lui Lucian Boncu, deoarece în dosarul pe care procurorul îl instrumenta nu avea dovezi.

“Acum, erați apropiat de Boncu. Vă știați, erați apropiați, ați fost acolo. Dați în scris, să facem o poveste. Că erau grupuri, că mai mergeau, că lopătau pe unii, nu știu, că ați auzit, că ați văzut (În proces mă ajutați în contextul în care noi avem o colaborare mai veche, ne știm, am povestit. Nu sunteți străin de demersurile astea în fața organelor judiciare. Ați mai făcut, fiți bărbat! (…) S-au mai bătut, mai mergea Boncu, îl lua pe ăla, pe ăla, pe ăla din trupa lui, asta numai un pic, trebuie să-i pictăm. Și cam atât. Ați înțeles? Hai, vă rog! Ziceți! Ascultați! Fiți bărbat și ziceți! Eu v-am spus-o direct, fără menajamente”, îi spune procurorul DIICOT, Mihai Șandor, poiliţiştului Dragan Ilin, într-una dintre înregistrări.

Înregistrările integrale pot fi ascultate AICI.

Dragan Ilin, a declarat, în exlusivitate pentru Sursa de Vest, că procuroul DIICOT Mihai Șandor l-a obligat să semneze nu mai puțin de 12 denunțuri împotriva unor antreprenori din Timișoara, pe care nici măcar nu îi cunoștea.

Fostul polițist îi aduce acuzaţii grave şi lui Alex Florenţa, actualul procuror general al României, care a condus câțiva ani structura DIICOT Timișoara.

“Domnul procuror Alex Florența m-a informat că am calitatea de martor într-un dosar de-al lui Lucian Boncu. În realitate, domnul procuror voia să știe ce materiale compromițătoare dețin despre doamna judecător Adriana Stoicescu și polițistul DIICOT, Mihăițoaia Fiat Nicu, cu care avea o relație. Domnul procuror i-a pus pe doi polițiști să îmi ia telefoanele mobile cu forța, iar mai apoi m-a dezbrăcat în pielea goală de față cu avocata mea. M-a umilit, făcea glume pe seama mea, cum că nu m-am epilat pe picioare”, a declarat Dragan Ilin, fost polițist în Timișoara.

Acuzaţii similare face şi Florentina Mărișcaș, care în perioada în care era studentă la Facultatea de Drept, făcea practică la DIICOT Timișoara, chiar la biroul procurorului Mihai Șandor.

Tânăra povesteşte că a avut o relație cu polițistul Nicu Mihăițoaia și că acesta avea foarte mare încredere în ea, lucru care reiese şi din rechizitoriul trimis în instanță de DNA, dar şi din înregistrările ambientale făcute în biroul procurorului Mihai Șandor de către Dragan Ilin.

Florentina Mărişcaș făcea parte din schema de luare de mită, fiind interfața dintre mituitor și mituit.
Ea este cea care lua banii de la inculpații cercetați în dosare DIICOT și îi ducea polițistului Nicu Mihăițoaia, care la rândul său dădea mai departe procurorului Șandor.

Sistemul era simplu, aveau încredere în mine, participam la discuții în birou, luau șpagă. Nicu (polițistul Mihăițoaia) punea presiune pe inculpați și negocia sumele de bani. Eu primeam banii, îi dădeam lui Nicu, iar Nicu îi dădea la procurorul Șandor, iar el dădea mai departe și tot așa. Ca să fiu sinceră, în DIICOT, nu mai știai cine sunt infractorii și care sunt oamenii legii. Se punea presiune, se făceau înțelegeri și se manipula la greu”, a declarat Florentina Mărișcaș pentru Sursa de Vest.

Florentina Mărișcaș a fost prinsă într-un flagrant organizat de DNA în anul 2016, în timp ce lua mită de la fostul agent de poliție Dragan Ilin.

Tot atunci, fostul polițist a reușit să ajute şi la organizarea celui de-al doilea flagrant, de această dată polițistului Nicu Mihăițoaia, care lucra în biroul procurorului Mihai Șandor.

Mihăiţoaia a fost condamnat atunci la şase ani de închisoare cu executare, dar a reuşit să fugă din ţară, înainte de pronunţarea sentinţei.

Anul trecut a murit în condiţii suspecte, în Germania, unde îşi ispăşea pedeapsa, în regim deschis.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Gelu Gheorghe See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Gelu Gheorghe See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Gelu Gheorghe See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Gelu Gheorghe See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Gelu Gheorghe See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Gelu Gheorghe See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Gelu Gheorghe See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Gelu Gheorghe See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Gelu Gheorghe See Full Bio

author avatar
Gelu Gheorghe