Cel mai dulce eveniment din vestul ţării! Când va avea loc Târgul Apicol de la Ghiroda?
Organizatorii Târgului Apicol de la Ghiroda păstrează tradiţia şi pregătesc o nouă ediţie a evenimentului, care se desfăşura pe parcursul a două zile.
Târgul va avea loc în perioada 11 – 12 martie 2023, în curtea Căminului Cultural din comună.
“Am ajuns la cea de-a XII-a ediție a Târgului Apicol, un eveniment mult așteptat de comunitatea din Ghiroda și împrejurimi și locul de întâlnire a tuturor iubitorilor de produse apicole. În cele două zile de târg, curtea Căminului Cultural din Ghiroda va fi amenajată pentru a găzdui apicultori și comercianți din toate regiunile țării, spectacole și momente artistice, ateliere de pictură, desen și multe alte surprize”, transmit organizatorii.
Apicultorii interesaţi să participe la eveniment trebuie să se înscrieapelând numărul de telefon +40 755 081 340 – persoană de contact, Felician Demea.
Pentru vizitatori, intrarea este liberă.
Lasă un răspuns