Skip to main content

Calum Scott, Editors și Faithless – cele mai noi nume din lineup-ul CODRU Festival!

XPilates & Spa

CODRU Festival anunță nume noi care vor urca pe scenă la Timișoara la ediția de anul acesta. 

Calum Scott, Editors și Faithless sunt cei mai noi artiști care completează lineup-ul evenimentului ce va avea loc între 30 august și 1 septembrie. CODRU, festivalul care plantează, aduce la Timișoara și anul acesta trei zile de muzică, artă și sustenabilitate. Cei trei se alătură altor nume sonore precum Patrice, Wilkinson, Vița de Vie sau Vama.

Ediția de anul acesta se mută din Pădurea Bistra în inima Timișoarei, în Parcul Central din oraș. Aflat la cea de-a patra ediție, CODRU a fost inclus de două ori în top 10 festivaluri din Europa la categoria Best Medium Festival în cadrul European Festival Awards. Peste 100.000 de persoane sunt așteptate la Timișoara între 30 august și 1 septembrie.

Festivalul CODRU revine anul acesta cu surprize pentru fanii festivalului. În primul rând, cu un nou concept de festival, care aduce farmecul naturii în centrul orașului. Conceptul creativ de anul acesta promite să aducă „Inima CODRULUI în inima orașului”. Ediția de anul acesta, care va avea loc la kilometrul 0 al Timișoarei, în Parcul Central, pregătește multe activități pentru întreaga familie.

Anul acesta avem parte de cea mai importantă ediție a festivalului CODRU. Va fi prima ediție ce se va desfășura în Parcul Central din Timișoara. Mutarea festivalului în inima orașului nu doar că menține nota verde, dar o și amplifică prin utilizarea resurselor sustenabile și accesul facil pentru participanți. Festivalul devine astfel un model de sustenabilitate urbană și un exemplu de cum se pot organiza evenimente de anvergură fără a compromite mediul înconjurător”, Victor Balaniuc, co-fondator și General Manager CODRU Festival.

Programul va cuprinde două scene principale, concerte live, DJ set-uri, instalații artistice (land art), performance-uri și zone special amenajate pentru copii. Organizatorii au pregătit anul acesta o selecție a unora dintre cei mai îndrăgiți artiști de renume internațional din diferite genuri muzicale. Calum Scott revine în România, alături de Editors, Faithless, Patrice și Wilkinson. Cu toții vor crea o atmosferă vibrantă cu multe ore de muzică live în Parcul Central din Timișoara. Organizatorii urmează să anunțe alte nume noi în perioada următoare.

Încă de la început, festivalul CODRU și-a dorit să promoveze artiștii autohtoni. Pe lângă trupe deja consacrate, CODRU a lăsat scena deschisă și pentru artiștii locali. Lineup-ul internațional este completat de o serie de artiști îndrăgiți de la noi precum Vița de Vie, Vama, Erika Isac, Ian, Nane, Nouă Unșpe, Oscar, Puya, Rava, care vor electriza atmosfera în cele trei zile de festival.

Biletele pentru ediția de anul acesta a festivalului CODRU se pot cumpăra de pe www.codrufestival.ro.


Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Smiling man in a blue suit and striped tie with a residential building behind him.

Au fost publicate datele financiare ale firmelor, pe anul 2025, iar cifrele arată o creștere spectaculoasă, în cazul societății controlate de Alfred Simonis, de când e președinte al Consiliului Județean Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Reprezentanții STPT anunță închiderea temporară a ștrandului din cadrul bazei de agrement a societății. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

Tot mai mulți copii sunt victime ale accidentelor cu trotinete electrice. Este anunțul medicilor de la Spitalul Județean Timișoara, conform cărora unul din trei accidente de trotinetă implică un copil. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar al Proiectului „#Skills4Future:Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei” – ID 311110, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, lansează o nouă serie a cursului gratuit de „Îmbunătățirea continuă a proceselor”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Public garden with winding white gravel paths, flower beds, and several people walking and sitting on benches.

Locuitorii din Jebel se vor putea bucura de o nouă zonă de agrement și petrecere a timpului liber. Primăria a lansat licitația pentru realizarea unui parc tematic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Conference room training session: a presenter and a facilitator at the front delivering slides to a seated audience around long white tables.

O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional „Croatian Inspiration”, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

A street crew cleans a puddled road with a large white utility truck, spraying water from a hose held by a worker in a safety vest and cap.

Salubrizare Timișoara anunță recrutarea de personal pentru posturile de șofer profesionist și muncitor pentru întreținerea căilor publice, în vederea consolidării activităților de curățenie și întreținere urbană din municipiu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

A man sits on grass with hands behind his back as three Romanian police officers surround him; face blurred, police logos visible above.

Individul care a deschis focul asupra mașinei în care era fosta lui iubită și rudele acesteia, printre care și un copil, a fost prins de polițiști. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Scene de coșmar, în această după-amiază, când un bărbat a început să se certe cu partenera lui, iar la un moment dat și-a iesit din minți. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Pentru lucrări de spălare a rețelelor de distribuție, furnizarea apei va fi întreruptă în mai multe localități din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doi tineri au ajuns în arest după ce au furat un ATV și s-au plimbat cu acesta prin oraș, deși cel care îl conducea nici măcar nu avea permis de conducere. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

restrictii trafic

Șoferii trebuie să se „înarmeze” cu multă răbdare în perioada următoare, întrucât vor fi instituite restricții de circulație, în mai multe zone ale Timișoarei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Vrei să urmezi cursuri de pian, vioară, canto, dans, pictură sau fotografie, în această vară? Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează un program dedicat. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Emoții pentru mii de absolvenți de liceu din județul Timiș. Mâine încep probele examenului național de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie–iulie, la care sunt așteptați aproximativ 3.500 de candidați. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ