Medicii trag un nou semnal de alarmă! Unul din trei accidente de trotinetă electrică implică un copil
Tot mai mulți copii sunt victime ale accidentelor cu trotinete electrice. Este anunțul medicilor de la Spitalul Județean Timișoara, conform cărora unul din trei accidente de trotinetă implică un copil.
Specialiștii spun că perioada verii aduce o creștere semnificativă a numărului celor care se prezintă la unitatea medicală cu traumatisme, ca urmare a unor căzături cu trotineta.
Medicii atrag atenția că cei mai vulnerabili sunt copiii cu vârste sub 14 ani. Viteza excesivă, neatenția și utilizarea trotinetelor în zone necorespunzătoare pot transforma o simplă plimbare într-un incident cu urmări grave.
În acest context, specialiștii fac apel la părinți să acorde atenție sporită modului în care copiii folosesc aceste mijloace de deplasare și să impună reguli clare privind folosirea echipamentelor de protecție, respectarea limitelor de viteză și deplasarea în zone sigure.
Amintim, în urmă cu mai bine de două săptămâni, un copil de 15 ani a fost grav rănit și este, în prezent, în comă, după ce a căzut de pe o trotinetă electrică, la Dumbrăvița.
De asemenea, în ultima perioadă, tot mai mulți copii pe trotinete electrice au fost filmați sfidând regulile de circulație în trafic. În imagini se observă cum circulă cu viteză, fac slalom printre mașini și chiar se aruncă în fața tramvaielor.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Rata șomajului a scăzut ușor, în Timiș! Câte persoane s-au angajat, luna trecută, prin AJOFM?
Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș anunță o ușoară scădere a ratei șomajului în județ. Bianca Albei See Full Bio

De la vila lui Cârpaci la grădiniță! Primăria face primul pas pentru integrarea clădirii de pe Loga 52, în circuitul școlar
Așa cum a anunțat primarul Timișoarei, încă de la recuperarea ei, vila de Bulevardul Loga nr. 52, va fi transformată într-o grădiniță cu program prelungit. Bianca Albei See Full Bio
Ștrandul STPT, închis temporar din cazua unor probleme tehnice
Reprezentanții STPT anunță închiderea temporară a ștrandului din cadrul bazei de agrement a societății. Bianca Albei See Full Bio
Medicii trag un nou semnal de alarmă! Unul din trei accidente de trotinetă electrică implică un copil
Tot mai mulți copii sunt victime ale accidentelor cu trotinete electrice. Este anunțul medicilor de la Spitalul Județean Timișoara, conform cărora unul din trei accidente de trotinetă implică un copil. Specialiștii spun că perioada verii aduce o creștere semnificativă a numărului celor care se prezintă la unitatea medicală cu traumatisme, ca urmare a unor căzături […]

Au încercat să le ofere bani polițiștilor de frontieră, pentru a-și continua deplasarea! Doi bărbați, cercetați pentru dare de mită
Surpriză pentru polițiștii de frontieră, care au oprit pentru control două autoturisme. Bianca Albei See Full Bio

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de „Îmbunătățirea continuă a proceselor”
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar al Proiectului „#Skills4Future:Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei” – ID 311110, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, lansează o nouă serie a cursului gratuit de „Îmbunătățirea continuă a proceselor”. Bianca Albei See Full Bio
Schimbare spectaculoasă în centrul unei localități din Timiș! Parc muzical, loc de joacă, teren multisport și scenă pentru evenimente
Locuitorii din Jebel se vor putea bucura de o nouă zonă de agrement și petrecere a timpului liber. Primăria a lansat licitația pentru realizarea unui parc tematic. Bianca Albei See Full Bio
Experiență internațională pentru Muzeul Apei din Timișoara, prin Aquatim
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional „Croatian Inspiration”, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Bianca Albei See Full Bio
Salubrizare Timișoara face angajări pentru mai multe posturi operative
Salubrizare Timișoara anunță recrutarea de personal pentru posturile de șofer profesionist și muncitor pentru întreținerea căilor publice, în vederea consolidării activităților de curățenie și întreținere urbană din municipiu. Bianca Albei See Full Bio

Video: A fost capturat individul care a deschis focul și a făcut patru victime!
Individul care a deschis focul asupra mașinei în care era fosta lui iubită și rudele acesteia, printre care și un copil, a fost prins de polițiști. Bianca Albei See Full Bio

Alertă, după ce un bărbat a scos o armă și a început să tragă! A împușcat mai mulți oameni
Scene de coșmar, în această după-amiază, când un bărbat a început să se certe cu partenera lui, iar la un moment dat și-a iesit din minți. Bianca Albei See Full Bio

Se întrerupe furnizare apei, în mai multe localități din județ! Aquatim spală rețelele de distribuție
Pentru lucrări de spălare a rețelelor de distribuție, furnizarea apei va fi întreruptă în mai multe localități din județ. Bianca Albei See Full Bio

Au vrut adrenalină, dar au ajuns după gratii. Doi tineri au fost reținuți după o plimbare nebună, cu ATV-ul
Doi tineri au ajuns în arest după ce au furat un ATV și s-au plimbat cu acesta prin oraș, deși cel care îl conducea nici măcar nu avea permis de conducere. Bianca Albei See Full Bio

Atenție, șoferi! Sunt anunțate noi restricții de circulație, la Timișoara, pentru desfășurarea unor lucrări
Șoferii trebuie să se „înarmeze” cu multă răbdare în perioada următoare, întrucât vor fi instituite restricții de circulație, în mai multe zone ale Timișoarei. Bianca Albei See Full Bio

Vrei să înveți să cânți, să dansezi sau să pictezi? Școala de Vară de la Centrul de Cultură și Artă își deschide porțile, la Timișoara
Vrei să urmezi cursuri de pian, vioară, canto, dans, pictură sau fotografie, în această vară? Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează un program dedicat. Bianca Albei See Full Bio

Emoții pentru mii de elevi din Timiș! Mâine încep probele Bacalaureatului 2026 cu evaluarea competențelor
Emoții pentru mii de absolvenți de liceu din județul Timiș. Mâine încep probele examenului național de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie–iulie, la care sunt așteptați aproximativ 3.500 de candidați. Bianca Albei See Full Bio

Scandal în trafic, la Timișoara! Un șofer nervos a coborât din mașină și l-a luat la pumni, pe un alt conducător auto
Într-un nou episod de violență în trafic, un șofer nervos a fost acuzat că și-a pierdut cumpătul la un semafor din Timișoara și l-a luat la pumni pe conducătorul auto aflat în fața sa. Bianca Albei See Full Bio

Bursă, masă, cazare și practică în companii. Oferta de nerefuzat, pentru elevii din Timișoara care termină clasa a VIII-a
Elevii care termină clasa a VIII-a și se pregătesc să își aleagă liceul au la dispoziție o alternativă care le poate asigura nu doar o calificare profesională, ci și șanse reale de angajare după absolvire. Bianca Albei See Full Bio







Lasă un răspuns