Skip to main content

Ca în vestul sălbatic! 3 ţigani s-au bătut cu bâtele, în centrul Timişoarei. Unul dintre scandalagii este din clanul Cîrpaci

XPilates & Spa

Poliţiştii din Timişoara au intervenit în această seară, să aplaneze un conflict în care au fost implicaţi trei bărbaţi de etnie romă.

Indivizii s-au luat la bătaie pe bătaie pe bulevardul Vasile Pârvan, chiar lângă Parcul Copiilor.

CITEŞTE ŞI: Video: Încep lucrările la noul Terminal al Aeroportului Timişoara! Cum va arăta investiţia de 20 de milioane de euro?

Cei trei şi-au împărţit pumni şi picioare, însă au folosit şi bâte, cu care s-au lovit în neştire.

Poliţiştii care platrulau în zonă au reuşit să îi prindă pe doi dintre protagonişti şi i-au dus la audieri.

Al treilea a reuşit să fugă, însă oamenii legii încearcă acum să îl identifice şi să îl ducă la audieri.

La data de 2 noiembrie a.c, polițiștii timișoreni au fost sesizați să intervină pe bulevardul Vasile Pârvan din municipiul Timișoara la un scandal iscat între 3 bărbați. Ajunși la fața locului , polițiștii au constatat că trei bărbați, în vârstă de 28, 35 și 36 de ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu, s-au agresat fizic cu bâte, bărbatul de 28 părăsind locul incidentului. Bărbații, de 35 și 36 de ani, au fost conduși la sediul secției de poliție pentru audieri. Totodată, polițiștii efectuează investigații în vederea depistării bărbatului de 28 de ani„, transmite IPJ Timiş.

Unul dintre indivizi este din clanul Cârpaci.

CITEŞTE ŞI: Hub industrial, tehnologic şi universitar, lângă Timişoara! Se conturează primul edge city din România

Poliţiştii au deschis în acest caz, un dosar penal pentru loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest