Skip to main content

Blocaj pe drumul de la Sânandrei spre autostrada A1! Sorin Grindeanu reziliază contractul cu firma Todini

XPilates & Spa

La aproape două luni de la ultimatul pe care ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, l-a dat firmei Todini Costruzioni Generali, nemulțumit de stadiul lucrărilor de pe șoseaua care va lega Timișoara de autostrada A1, prin zona localităţii Sânandrei, acesta anunță rezilierea contractului.

Grindeanu spunea încă din luna aprilie că ia în calcul această variantă, însă a mai așteptat, deoarece constructorul subcontractase unele lucrări și spera ca șantierul să avanseze.

Dar, pentru că lucrurile nu s-au pus în mișcare, ministrul Transporturilor a decis să încheie colaborarea cu italienii de la Todini și să caute o firmă mai serioasă care realizeze drumul către autostradă.

„Răbdarea a ajuns la capăt. Reziliem contractul. Modul în care au gestionat aceată lucrare nu poate fi acceptat. Au făcut progres, de la începutul anului, de 5-6%. E un lucru pe care nu-l pot accepta. Nu sunt adeptul rezilierilor de contracte, pentru că nu e treaba unui ministru să facă lucrul acesta. Dar, atunci când lucrurile nu merg, trebuie să iei decizii (…) S-a terminat! Reziliem contractul”, a declarat ministrul Transporturilor, prezent astăzi, la Timișoara.

Grindeanu spera ca în cel mul șase luni să poată fi organizată o nouă licitație, iar câștigătorul lucrării să își ia rolul în serios și să respecte termenii stabiliți.

Contractul cu Todini a fost semnat în ianuarie 2021, iar valoarea era de 189.571.920,62 de lei plus TVA.

Temenul de execuţie era de 6 luni pentru proiectare şi 18 luni (de la semnarea ordinului de începere) pentru lucrările propriu-zise, ceea ce înseamnă că drumul ar fi trebuit să fie gata în martie 2023.

Termenul a fost prelungit până la finalul anului, însă abia 25% dintre lucrări au fost executate.

Lucrările la drumul care ar urma să faciliteze accesul timişorenilor pe autostrada Nădlac-Deva are o lungime de 10 kilometri și câte două benzi pe fiecare sens.

Va începe de la intersecția DN69 cu drumul spre Sânandrei iar viteza cu care se va circula va fi de 100 km/oră.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest