Colegiul Ana Aslan și Clinicile Noi, reabilitate termic cu bani din PNRR! Au fost semnate contractele
Primăria Timișoara a obținut finanțare pentru încă două proiecte de eficientizare energetică. Contractele pentru fonduri europene au fost semnate.
Primăria Timișoara a obținut finanțare pentru încă două proiecte de eficientizare energetică. Contractele pentru fonduri europene au fost semnate.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Curtea de Arbitraj Comercial Internațional au organizat un seminar dedicat arbitrajului privat ca modalitate alternativă de soluționare a litigiilor aflată la dispoziția mediului de afaceri, a autorităților publice și a persoanelor fizice.
O familia a fost distrusă, după ce un bărbat și-a ucis soția, după care și-a pus capăt zilelor.
Filarmonica Banatul Timișoara pregătește publicului o întâlnire față în față cu dirijorul și solistul concertului vocal – simfonic extraordinar de joi, 9 februarie, de la ora 17:30.
Persoanele refugiate din Ucraina, din cauza războiului au cu greu acces la servicii medicale, în special din cauza problemelor de limbă.
CJ Timiș deschide, mâine, 9 februarie apelul pentru proiecte culturale. Cei interesați pot consulta criteriile de eligibilitate și procedura de depunere pe pagina web dedicată programului de finanțare, www.timcultura.cjtimis.ro.
Consiliul Județean Timiș reacționează în urma imaginilor apărute pe rețelele de socializare cu un drum județean nedeszăpezit.
Este vorba despre un tronson de drum din estul județului, și anume DJ 681 între Nădrag și Hăuzești.
Cel care a filmat gheața de câțiva centimetri de pe drum este chiar primarul localității Nădral, Liviu Muntean.
Imaginile au ajuns la prefectul județului, Mihai Ritivoiu care a atras atenția asupra acestei situații, Consiliului Județean, instituție responsabilă de curățarea drumurilor județene.
”Solicit Consiliului Județean Timiș să acționeze de urgență pentru deszăpezirea DJ 681 către Nădrag! Filmarea este făcută de primarul Nădragului, Liviu Muntean, azi la ora 10:00, la mai bine de trei zile de la momentul intemperiilor. Dacă în această perioadă, când ne-a ferit Dumnezeu de zăpezi, situația se prezintă astfel, nu pot decât să sper că nu va mai ninge în acest an!”, a fost reacția prefectului județului, Mihai Ritivoiu.
La scurt timp după ce imaginile au fost postate pe rețelele de socializare, reprezentanții Consiliului Județean Timiș au venit cu o reacție. Firma responsabilă de deszăpezire în zona respectivă va fi sancționată pentru că nu și-a făcut treaba.
”În urma sesizărilor primite în legătură cu modul în care s-a acționat pentru prevenirea și combaterea înzăpezirii pe DJ 681 sectorul Nădrag – Hăuzești, responsabili din cadrul Direcției de Drumuri și Transport au efectuat o verificare pe teren în vederea stabilirii modului concret de remediere a problemelor și identificarea responsabililor. La fața locului s-a constatat că problemele au apărut exclusiv pe un sector de cca. 150 m. În zona respectivă, șanțurile au fost distruse de activitatea de exploatare forestieră, fiind astfel împiedicată scurgerea corespunzătoare a apelor de-a lungul drumului în afara părții carosabile. Prestatorului i se vor aplica sancțiuni maxime, conform clauzelor contractuale, atât pentru neîndeplinirea obligațiilor de a interveni preventiv și activ, cât și pentru neraportarea în timp util a situației din teren, putându-se ajunge până la rezilierea contractului. Considerăm inacceptabilă situația de față și nu vom tolera repetarea unei astfel de abateri”, transmit reprezentanții Consiliului Județean Timiș.
Momente de panică într-un autobuz plin cu elevi, după ce a început să se umple de fum, în timpul mersului.
Trafic îngreunat pe DN 6, pe raza localității Belinț, în urma unui accident în care a fost implicat un autoturism și o autoutilitară.
Continuă campania de prevenire și combatere a violenței „Școala ta în siguranță”, derulată în Timiș!
Salonul Industriei Ușoare inaugurează calendarul expozițional al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pentru anul 2023.
Municipalitatea face un apel la solidaritate, în ceea ce privește ajutorul imediat pe care timișorenii îl pot da persoanelor fără adăpost, acum când temperaturile sunt negative, iar riscul de hipotermie este unul ridicat.
Timișorenii mai au de așteptat până când vor putea folosi prima parcare multietajată, ridicată de municipalitate. În momentul de față încă se lucrează la documentație și se așteaptă avizele necesare.
Zeci de pompieri și medici români au plecat în această după amiază în Turcia, pentru a da o mână de ajutor la căutarea și salvarea victimelor cutremurelor ce au avut loc în această țară.