Skip to main content

Atmosferă de sărbătoare la Timișoara! Târgul de Paște își deschide porțile în weekend! Iată programul evenimentelor

XPilates & Spa

Au mai rămas trei zile până la deschiderea celei de-a XV-a ediții a Târgului de Paște de la Timișoara.

Târgul de Paște își va deschide porțile duminică, 31 martie, marcând astfel sărbătoarea Paștelui Catolic.

Astfel, începând cu ora 12:30, Alaiul Primăverii, animat de îngerul gigantic al Asociației Teatru pe Roți și de un grup de copii de la școala de dans Mini-Mini Reflex, va porni de la Domul Romano-Catolic din Piața Unirii, spre Piața Libertății, unde va avea loc și un scurt spectacol al micilor „îngerași”.

Seara, începând cu ora 18:00, Piața Libertății va răsuna în acordurile orchestrei simfonice „Lira”, protagonista concertului extraordinar de Paște.

De la deschiderea oficială și până la finalul Târgului, pe 6 mai, oaspeții de toate vârstele sunt invitați să se bucure de peste 70 de evenimente – de la concerte și recitaluri muzicale, la spectacole de dans, folclor, teatru, film, animație stradală, picnic, dar și ateliere pentru copii.

Acestea vor avea loc în trei piețe emblematice ale Timișoarei: Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Traian, unde Târgul de Paști se va deschide pe 20 aprilie.

În perioada 6-28 aprilie, fosta florărie din Piața Victoriei va găzdui ateliere cu tematică pascală, pentru copii, care vor fi deschise de luni până vineri, între orele 9:00-12:00, iar la sfârșiturile de săptămână, între orele 10:00-13:00 și 15:00-18:00, urmând ca programul detaliat al atelierelor să fie anunțat în perioada următoare, pe paginile web, dar și pe facebook ale Primăriei.

De Florii, pe 28 aprilie, Târgul de Paște va fi reîmprospătat cu activități și surprize florale, menite să onoreze această sărbătoare importantă.

Cei interesați pot consulta programul complet al activităților desfășurate în cadrul târgului, în documentul de mai jos.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest