Skip to main content

Accident cumplit pe o șosea din vestul țării! O camionetă și un tir încărcat cu lemne s-au izbit violent! A fost solicitat și elicopterul SMURD

Retim – Fereşte-te de eticheta roşie!

Accident grav cu mai multe victime implicate, pe o șosea din Banat. La fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Accidentul s-a petrecut pe DN 58, între localitățile Păltiniș și Brebu, și au fost implicate o camionetă și un tir ce transporta lemne.

În total au fost implicate cinci persoane, patru aflate în camionetă și șoferul autocamionului.

Două dintre victimele din autoutilitară au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Un bărbat, în vârstă de aproximativ 25 de ani, a fost preluat de ambulanța SAJ, cu traumatisme la membrele inferioare și transportat la spital.

O a doua victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, cu traumatism cranian, a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, apoi a fost preluat și transportat la spital de către elicopterul SMURD.

Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin, un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și elicopterul SMURD”, transmite ISU Caraș-Severin.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și urmează să stabilească ce s-a întâmplat mai exact.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Timp de patru zile, până în 23 mai, orașul Frankfurt este centrul global al turismului de afaceri și evenimente, odată cu deschiderea oficială a IMEX Frankfurt.
În urmă cu puțin timp, social democrații care s-au reunit într-o ședință a Consiliului Național al partidului, au ales ca interimatul după demisia lui Marcel Ciolacu, să fie asigurat de Sorin Grindeanu.
Primăria Lugoj eficientizează sistemul de iluminat public din oraș. A demarat procedura de licitație pentru găsirea unei firme care să se ocupe de furnizarea și instalarea corpurilor necesare modernizării rețelei de iluminat.
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a găzduit, în Aulă Magna „Iulian Drăcea”, festivitatea de premiere a echipei de rugby SCM-USVT, câștigătoarea Supercupei României.
La mai bine de patru ani de când administrația locală anunța construirea primului adăpost public pentru animalele fără stăpân, Primăria a inițiat achiziția serviciilor de proiectare.
Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o conferință dedicată viitorului surselor regenerabile și al stocării energiei în România.
Pe 30 și 31 mai, parcul Căminului Cultural din Giroc găzduiește a treia ediție a Festivalului „Întoarcerea la Folk”.
Meteorologii au emis, în această dimineață, un cod galben de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru toată țara.
Au fost centralizate deja peste 98,19% dintre procesele verbale din secțiile din țară și de peste hotare, iar Nicușor Dan, candidatul susținut de USR, este pe primul loc.