Skip to main content

VIDEO: Căutări disperate, după ce un copil a fost înghiţit de ape! Din păcate, băiatul a fost găsit mort

XPilates & Spa

Scafandri, pompieri, echipaje medicale, dar şi voluntari, au intervenit pentru găsirea unui copil de 10 ani, care a dispărut în Crişul Negru.

Alarma s-a dat după ora 17:00, când un martor a sunat la 112 şi a anunţat că a văzut trupul unui copil, plutind în zona localităţii Tinca din judeţul Bihor.

CITEŞTE ŞI: Direcţia cu acronim hilar, în care sportul şi transportul feroviar sunt la pachet! “Cadoul”administraţiei Fritz pentru Culiţă Chiş, care şi-a recâştigat postul, în instanţă

Un elicopter SMURD şi mai multe drone au survolat zona, pentru găsirea băiatului în vârstă de 10 ani, iar după două ore scafandrii au scos din apă, trupul neînsufleţit al copilului.

„În jurul orei 19.30, după aproximativ două ore de căutări, copilul a fost găsit de scafandri, la o adâncime de circa 2.50 – 3 metri, însă din nefericire, băiatul nu a mai putut fi salvat, medicul prezent la fața locului declarând decesul acestuia. În acest context, tragem, din nou, un semnal de alarmă referitor la pericolul pe care îl implică ignorarea măsurilor specifice de prevenire a înecului, adresându-vă rugămintea de a supraveghea în permanență, copiii aflați în apă sau în proximitatea acesteia, de a vă scălda și de a le permite copiilor să se scalde doar în locuri special amenajate pentru înot. De asemenea, vă recomandăm să nu intrați în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare și să evitați scăldatul solitar sau pe timp de noapte”, transmite ISU Bihor.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

Man on a phone in a crowded airport terminal with travelers waiting in line behind him.

Inspectoratul de Poliție Timiș reacționează după scandalul izbucnit ieri, pe Aeroportul Internațional Timișoara, în timpul grevei de avertisment a vameșilor. Sursa de Vest See Full Bio

Public transit bus front view with a driver in a yellow shirt; Timisoara branding and accessibility icons on the bumper.

Societatea de Transport Public Timișoara a semnat un nou contract colectiv de muncă ce prevede majorări salariale pentru angajați, în contextul creșterii veniturilor proprii ale companiei. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest