Skip to main content

VIDEO Angajata unei săli de jocuri, ameninţată cu cuţitul, de un bărbat cu cagulă! I-a luat toţi banii din încasări

XPilates & Spa

Angajata unei săli de joc, amenințată cu un cuțit de un tânăr mascat. I-a luat banii și s-a făcut nevăzut.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, într-o sală de jocuri din Deva. Tânăra a sunat imediat la Poliţie şi a anunţat că un bărbat necunoscut, cu fața acoperită, a intrat în local și a amenințat-o cu un cuțit, pentru a-i da banii proveniţi din încasări.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată şi au început cercetările pentru a da de urma individului, pe care l-au şi identificat între timp. Oamenii legii şi-au dat seama că bărbatul a fost ajutat de un prieten pentru a jefui sala de jocuri.

Poliţiştii au stabilit că, în cursul nopții 22/23 ianuarie 2023, tânărul de 29 de ani, având fața acoperită, a intrat în incinta sălii de jocuri din Deva și a amenințat-o cu un cuțit pe angajata sălii, determinând-o să îi dea 8.700 de lei (bani proveniţi din încasări), acesta beneficiind de complicitatea bărbatului de 33 de ani, care, anterior comiterii faptei, a fost în sala de jocuri și s-a asigurat să nu fie niciun client în interior, în momentul în care tânărul a acționat„, transmite IPJ Hunedoara.

Astfel, în cursul zilei de ieri, poliţiştii deveni au pus în executare două mandate de aducere şi trei mandate de percheziție, la adrese situate pe raza județului Sibiu.

Tânărul de 29 de ani din comuna Cristian, judeţul Sibiu şi cel de 33 de ani din comuna Şelimbăr, tot din judeţul Sibiu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Aceştia sunt cecetaţi acum pentru infracțiunile de tâlhărie calificată şi complicitate la tâlhărie calificată.

Cei doi sibieni au fost reţinuţi în Arestul Poliţiei Deva , urmând să fie prezentaţi, în cursul acestei zile, magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea dispunerii măsurilor preventive.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Asociația Poli organizează un nou eveniment caritabil care să vină în sprijinul animăluțelor salvate, care nu au găsit încă o familie iubitoare.

Și în acest weekend, timișenii vor putea trece granița în Serbia, pe pista de biciclete de pe malul Begăi, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Aerial view of a gated luxury villa complex with orange-tiled roofs, white circular markers C1, C2, C3 and a red triangular area; inset shows two men in suits shaking hands.

Proiectul controversat privind schimbul de terenuri dintre Primăria Moșnița Nouă și familia președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a fost adoptat în Consiliul Local, însă în condiții care ridică serioase semne de întrebare.

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.

Person signing a document with a black and gold pen at a white desk.

Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.

Aerial view of a railway construction site with a passenger train on the left and workers building along the tracks on the right, with houses and trees in the background.

Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.

Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.

Close-up of a hand holding car keys and a blue ticket/permit, with a highway and a 'Video Control' surveillance sign in the background.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trage un semnal de alarmă pentru șoferii din România: nu toate site-urile care vând roviniete sunt autorizate, iar unele percep costuri suplimentare ascunse.

Three-story beige-orange building with decorative window frames and an arched entrance, flags by the facade, under a clear blue sky.

Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi.

Drug paraphernalia spread on a dark marble countertop: jars with herbs, grinders, rolling papers, foil, and small containers; police logos appear in the corners, suggesting law enforcement involvement.

Un tânăr de 24 de ani din Timișoara este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.