Skip to main content

Veste bună! Aproape 3 milioane de euro, pentru modernizarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean Timişoara

XPilates & Spa

514 milioane de lei plus TVA este valoarea investiţiilor care se vor face în perioada următoare, la cele 55 de ambulatorii din ţară, care au avut proiecte eligibile pentru finanţare prin PNRR.

Printre acestea se numără şi cel de la Spitalul Judeţean Timişoara, care a depus anul trecut, două proiecte de modernizare.

Unul dintre acestea este câştigător, urmând ca în primăvară să înceapă lucrările de execuţie.

CITEŞTE ŞI: VIDEO: Accident înfiorător, în care au fost implicate o maşină şi două tiruri! Intervine un elicopter SMURD

„Cele două proiecte vizau ambulatoriul integrat al spitalului și modalități pentru prevenirea și reducerea infecțiilor nosocomiale. Primul proiect este aprobat. Proiectul denumit „ Modernizarea, extinderea și dotarea ambulatoriului integrat SCJUTimișoara”  a primit punctajul  85 și suma de 12, 277,162.42  lei din fonduri europene, sumă   la care se adaugă contribuția  CJ Timiș,  de 1, 282, 391 .72 lei,  aprobată de către președintele CJT Alin Nica”, transmite Spitalul Judeţean Timişoara.

Banii europeni nerambursabili vor fi utilizați pentru înființarea, reabilitarea, extinderea sau dotarea cu aparatură medicală de înaltă performanță a ambulatoriilor de specialitate.

“Este o reală surpriză și mare bucurie.   Ambulatoriul spitalului va primi astfel aparatură de înaltă performanță și,  foarte important, vom readuce asistența medicală din ambulatoriul sportiv și din cel studențesc la parametrii pe care îi merită Timișoara:  asistență medicală performantă și dotare de excepție”, spune  Andreea Rață, coordonatorul Unității de implementare proiecte din cadrul SCJUT.

CITEŞTE ŞI: Afaceri cu câini şi pisici fără stăpân! Sute de animale de companie, exportate ilegal din România

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest