Skip to main content

UVT deschide Săptămâna de Inițiere cu trei evenimente culturale de marcă, alături de Cristian Tudor Popescu şi Doru Căstăian

XPilates & Spa

Universitatea de Vest din Timișoara invită publicul la trei evenimente culturale deosebite în cadrul Săptămânii de Inițiere.

Cristian Tudor Popescu și Doru Căstăian vor susține discuții captivante, iar săptămâna se va încheia cu spectacolul stradal de poezie „Balcoolaurul și gladiautorii”.

Astfel, mâine, de la ora 17:00, în Aula Magna, cei interesaţi sunt ateptaţi la discuția „Despre potențialul (post) umanist al științei” cu Doru Căstăian, moderată de Conf. Univ. Dr. Mădălin Bunoiu.

CITEŞTE ŞI: Bunicuţă, salvată de pompieri, în creierii nopţii! În ce stare era bătrâna, la sosirea echipelor de intervenţie?

Miercuri, 27 septembrie, începând cu ora 17:00, în Aula Magna UVT, Cristian Tudor Popescu va aborda subiectul „Despre manipulare în presă”, într-un dialog moderat de Robert Șerban.

Joi, 30 septembrie, la ora 20:00, în Piața Sf. Gheorghe din Timișoara, publicul va fi parte din spectacolul stradal de poezie „Balcoolaurul și gladiautorii”, inspirat din antologia semnată de Eugen Bunaru și interpretat de Bogdan Spiridon și studenții-actori.

„Diversitatea evenimentelor culturale din perioada deschiderii anului universitar se constituie în momente de neuitat pentru studenți și pentru publicul larg și reprezintă maniera privilegiată prin care artiștii din cadrul comunității noastre universitare se remarcă și în această toamnă, sub genericul „La UVT, Cultura este Capitală!”. Vă așteptăm cu bucurie la UVT! Arta este în mijlocul comunității!”, transmite rectorul UVT, Marilen Pirtea.

CITEŞTE ŞI: După 13 ani de procese, o vilă din centrul Timişoarei ajunge în patrimoniul statului! Ce destinaţie va avea clădirea de pe Bulevardul Loga, nr. 52?

Aceste evenimente reprezintă momente deosebite pentru studenți și publicul larg și reflectă angajamentul Universității de Vest în promovarea culturii și artei în comunitate.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Sursa de Vest See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Sursa de Vest See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Sursa de Vest See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Sursa de Vest See Full Bio

Scrap-yard scene: heaps of metal and debris in a grassy field, a small utility vehicle in front, and a white van in the background.

Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Sursa de Vest See Full Bio

Three men on a sidewalk examine a small yellow portable generator, one bending over and one crouching nearby.

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest