Skip to main content

Timișoreanul, Flavius Biea, va boxa pentru titlul mondial! Gala are loc în luna mai

XPilates & Spa

Flavius Biea va boxa în 5 mai la Mioveni într-o gală ce i-ar putea aduce primul tiltu mondial din carieră, IBA World Title Middleweight Division.

Campionatul mondial IBA, deși considerat un titlu de treaptă, a ieșit din anonimat atunci când nume sonore ale nobilei arte și l-au adjudecat, Oscar de la Hoya, Arturo Gati, Roy Jones Jr și chiar Floyd Mayweather.

O eventuală victorie a bănățeanului în gala de la Mioveni, l-ar transforma pe Biea în cel de al cincilea campion mondial originar din România, după Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute și Adrian Diaconu.

Adversarul românului va fi, cel mai probabil, un ecuadorian, Abel Mina, care înaintea confruntării cu Biea are 16 victorii (8 KO) și doar două înfrângeri, fiind clasat în primii 90 din lume la categoria sa.

În cadrul aceleiași gale, fanii boxului îi vor putea urmări în ring și pe alți pugiliști români de top, Amansio Paraschiv, James Chereji, Florin Cardoș, Mirel Drăgan, Andrei Arădoaie, Claudiu Ienci, dar și pe Mihai Nistor, singurul român care l-a învins la amatori pe campionul mondial al greilor, Anthony Joshua.

Flavius Biea, care a anunțat că va rămâne fidel echipei de antrenori cu care s-a pregătit pentru gala de la Timișoara, columbianul Johnatan Martinez alături de Andrei Cherecheș, se arată încrezător în victorie, chiar dacă primul test pe care va trebui să îl treacă va fi al cântarului. 13 kilograme trebuie să slăbească Biea până la ora meciului pentru titlu mondial.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

Man on a phone in a crowded airport terminal with travelers waiting in line behind him.

Inspectoratul de Poliție Timiș reacționează după scandalul izbucnit ieri, pe Aeroportul Internațional Timișoara, în timpul grevei de avertisment a vameșilor. Sursa de Vest See Full Bio

Public transit bus front view with a driver in a yellow shirt; Timisoara branding and accessibility icons on the bumper.

Societatea de Transport Public Timișoara a semnat un nou contract colectiv de muncă ce prevede majorări salariale pentru angajați, în contextul creșterii veniturilor proprii ale companiei. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest