Skip to main content

Scandalul participării la deschiderea TM2023 continuă! Nici consilierii locali nu au primit invitaţii

XPilates & Spa

Nicolae Robu a deschis Cutia Pandorei, prin anunţul că nu a fost invitat la evenimentele oficiale din deschiderea programului Timişoara Capitală Europeană a Culturii.

Viceprimarul Cosmin Tabără s-a oferit să facă lumină în acest caz şi a anunţat în această dimineaţă, că a făcut verificări iar fostul edil a fost invitat.

“În urma postării mele de ieri, prin care am luat poziție pentru neinvitarea unor persoane care au avut o contribuție în obținerea acestui titlu, mi s-a confirmat că profesorul Nicolae Robu a fost invitat, invitația fiindu-i trimisă pe adresa de yahoo.com. Indiferent dacă nu și-a verificat această adresă de email sau a mințit cu bună știință, tocmai pentru a întreține acest război, putem spune că, prin afirmațiile făcute, Nicolae Robu și-a dat încă un GOL eventualei credibilități publice”, a scris Cosmin Tabără, pe facebook.

CITEŞTE ŞI: Timișoreanul, Flavius Biea, va boxa pentru titlul mondial! Gala are loc în luna mai

Ce nu spune Tabără este faptul că la Primăria Timişoara are probleme cu poşta electronică.

Şi consilierii locali, şi jurnaliştii au reclamat, în repetate rânduri că nu primesc toate informările pe mail.

Nici invitaţiile pentru deschiderea TM2023 nu au ajuns la toţi destinatarii.

“Eu nu am primit nicio invitaţie, dar în urmă cu o săptămână-două, m-a sunat o doamnă de la Primărie să confirm prezenţa. I-am spus că nu am primit niciun mail, i-am dat o altă adresă, iar în cele din urmă am primit invitaţia”, spune consilierul local PSD, Radu Ţoancă.

La fel a păţit şi Ştefan Sandu de la PNL, care nici nu ştie dacă invitaţia mai este valabilă, dat fiind faptul că nu a reuşit să repecte termenul limită pentru confirmare.

“M-a sunat cineva din Primărie, la începutul lunii februarie, ca să confirm că am primit e-mailul. Am spus că nu am primit şi i-am dat o altă adresă de e-mail, după care am confirmat prezenţa la eveniment. Nu ştiu dacă este sau valabilă confirmarea, pentru că nu am mai primit niciun feedback, iar eu am depăşit cu câteva zile termenul limită pentru confirmare”, a declarat pentru Sursa de Vest, Ştefan Sandu, consilier local PNL.

Nici Simion Moşiu nu a primit invitaţia pe e-mail, dar a fost anunţat verbal că ar fi pe lista de participanţi.

Însă dincolo de problemele tehnice, Moşiu critică modalitatea de transmitere a acestor invitaţii.

Ar fi fost mult mai elegant şi mai transparent ca participanţii la deschiderea TM2023 să primească invitaţii tipărite şi chiar personalizate.

“Este jenant că am ajuns în această situaţie. Pentru un astfel de eveniment, care este unul istoric, invitaţiile ar fi trebuit trimise în plic, cu antetul Primăriei şi al Capitalei Europene a Culturii. Nu are Primăria bani să trimită nişte plicuri?!? Bine că de Paşte şi de Crăciun, poate să trimită, dar nu şi pentru un astfel de eveniment. O invitaţie în plic arată respect şi faţă de oraş şi faţă de persoana căreia i te adresezi. Şi la nuntă trimiţi invitaţie tipărită, nu e-mail. Totuşi… este corespondenţă oficială… nu trebuie făcută prin mail. În plus, o astfel de listă cu invitaţi, ar fi trebuit să fie făcută publică, în presă”, a declarat Simion Moşiu, de la PNL.

Sunt totuşi şi consilieri mai norocoşi, care au primit invitaţia la timp şi au apucat să confirme prezenţa la evenimente.

Printre aceştia se numără şi Marius Craina de la Pro România.

“Am primit invitaţia pe adresa de hotmail. Am deschis-o, dar nu am apucat să confirm, însă după câteva zile am fost sunat de cineva de la Primăria, care m-a rugat să confirm”, a spus Craina.

CITEŞTE ŞI: Panică noaptea trecută, într-un bloc! Oameni treziți din somn și evacuați după ce un apartament a luat foc. Chiriașul e cel care a provocat incendiul

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.

Person signing a document with a black and gold pen at a white desk.

Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.

Aerial view of a railway construction site with a passenger train on the left and workers building along the tracks on the right, with houses and trees in the background.

Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.

Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.

Close-up of a hand holding car keys and a blue ticket/permit, with a highway and a 'Video Control' surveillance sign in the background.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trage un semnal de alarmă pentru șoferii din România: nu toate site-urile care vând roviniete sunt autorizate, iar unele percep costuri suplimentare ascunse.

Three-story beige-orange building with decorative window frames and an arched entrance, flags by the facade, under a clear blue sky.

Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi.

Drug paraphernalia spread on a dark marble countertop: jars with herbs, grinders, rolling papers, foil, and small containers; police logos appear in the corners, suggesting law enforcement involvement.

Un tânăr de 24 de ani din Timișoara este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Portrait of a man in a blue suit and white shirt standing against an aerial view of a rural town.

Risipă de bani publici, pe mofturile primarului. Se întâmplă într-o comună din județul Timiș, unde edilul a creionat bugetul pentru anul în curs, ținând cont de prietenii și poftele angajaților, nu pe investițiile necesare în localitate.

Societatea de Transport Public Timișoara anunță o serie de modificări privind circulația mai multor tramvaie din oraş, ca urmare a lucrărilor din Piața Traian.