Timișoara și Lugoj își pregătesc centrele de prim-ajutor pentru temperaturi extreme! Vor fi deschise de sâmbătă

Direcția de Sănătate Publică Timiș va deschide, începând de sâmbătă, 27 iunie, puncte de prim-ajutor destinate populației în perioadele de caniculă, atunci când temperaturile ating sau depășesc pragul de 35 de grade Celsius.
În municipiul Timișoara, punctele de prim-ajutor vor funcționa zilnic, de luni până duminică, între orele 10:00 și 18:00, în următoarele locații: Opera Română din Piața Victoriei, Piața Iosefin și Piața Badea Cârțan. Un punct suplimentar va fi amenajat la Oficiul Poștal nr. 1 de pe Bulevardul Revoluției 1989 nr. 2, cu program de luni până vineri, între orele 10:00 și 18:00.
În municipiul Lugoj, punctele de prim-ajutor vor deveni operaționale începând de luni, 29 iunie 2026. Acestea vor funcționa de luni până vineri, între orele 10:00 și 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 1 și la Piața Agroalimentară de pe Splaiul Morilor nr. 1.
Potrivit DSP Timiș, cele șase puncte de acordare a primului ajutor sunt deservite de personal provenit din cadrul școlilor postliceale sanitare și al Societății de Cruce Roșie – Filiala Timiș. Apa îmbuteliată necesară funcționării acestor centre este asigurată de Primăria Municipiului Timișoara.
Reprezentanții instituției subliniază că punctele de prim-ajutor au rolul de a oferi asistență de bază persoanelor afectate de temperaturile ridicate și nu înlocuiesc consultațiile medicale de specialitate sau serviciile oferite de medicii de familie.
În contextul valului de căldură, DSP Timiș recomandă populației să evite deplasările în intervalele cu temperaturi maxime, să limiteze expunerea la soare și efortul fizic intens între orele 11:00 și 18:00 și să consume cel puțin doi litri de lichide pe zi. De asemenea, sunt recomandate alimentația bazată pe fructe, legume și iaurturi, evitarea băuturilor alcoolice, a celor cu conținut ridicat de cofeină sau zahăr, precum și purtarea unor haine lejere și deschise la culoare.
Autoritățile atrag atenția asupra pericolului reprezentat de lăsarea copiilor sau a animalelor de companie în autoturisme și recomandă consultarea medicului de familie la apariția oricărui semn de disconfort sau suferință cauzat de temperaturile ridicate.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Atenție, șoferi! Restricții de trafic în centrul Timișoarei pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Național
Traficul rutier va fi restricționat mâine, pe Bulevardul Regele Ferdinand I din Timișoara, în zona Monumentului Crucificării din fața Catedralei Mitropolitane! Sursa de Vest See Full Bio

12 jucători de la SCM USV Timișoara, convocați la echipele naționale după câștigarea titlului la rugby în șapte
După câștigarea titlului național la rugby în șapte, jucătorii de la SCM USV Timișoara au intrat într-o scurtă perioadă de pauză. Totuși, mai bine de jumătate din lotul formației timișorene nu se va bucura de vacanță, fiind convocat la diferite reprezentative naționale. Sursa de Vest See Full Bio
Spitalul „Louis Țurcanu” va deschide un Centru de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor! Primăria pune la dispoziție clădirea
Primăria Timișoara susține inițiativa Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” de a înființa un Centru de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor destinat copiilor, adolescenților și adulților. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara și Lugoj își pregătesc centrele de prim-ajutor pentru temperaturi extreme! Vor fi deschise de sâmbătă
Direcția de Sănătate Publică Timiș va deschide, începând de sâmbătă, 27 iunie, puncte de prim-ajutor destinate populației în perioadele de caniculă, atunci când temperaturile ating sau depășesc pragul de 35 de grade Celsius. În municipiul Timișoara, punctele de prim-ajutor vor funcționa zilnic, de luni până duminică, între orele 10:00 și 18:00, în următoarele locații: Opera […]
Impact devastator, pe o șosea din vestul țării! Patru victime, dintre care una încarcerată
Echipaje de medici, pompieri și polițiști s-au mobilizat de urgență, în această dimineață, la locul unui accident rutier grav. Sursa de Vest See Full Bio

CCIA Timiș lansează cea de-a doua grupă a cursului gratuit „Operator introducere, validare și prelucrare date”, pein proiectul FlexCop
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță lansarea celei de-a doua grupe a cursului de calificare „Operator introducere, validare și prelucrare date”. Sursa de Vest See Full Bio
Neatenția la volan poate avea consecințe grave! Șoferii și vatmanii STPT au participat la o sesiune de conducere preventivă
Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat o sesiune de instruire intitulată „Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”. Sursa de Vest See Full Bio
„Danube Revisited” aduce Dunărea în prim-plan la Muzeul Apei Timișoara
Iubitorii artelor frumoase sunt invitați la vernisajul expoziției colective Danube Revisited, eveniment găzduit de Muzeul Apei Timișoara și organizat de Galeria Brăteanu, cu sprijinul Fundației Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

UVT, gazda celei mai importante conferințe europene dedicate tehnologiilor geospațiale open-source
Timișoara devine, în această vară, unul dintre cele mai importante centre europene pentru comunitatea geospațială. Orașul de pe Bega a fost ales să găzduiască ediția FOSS4G Europe, cea mai importantă conferință dedicată software-ului geospațial liber și cu sursă deschisă. Sursa de Vest See Full Bio

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în aproape toată țara! Nici Timișul nu scapă
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de vreme caldă, valabilă astăzi între orele 12:00 și 21:00. Sursa de Vest See Full Bio
Ateliere de DJ dedicate copiilor, jocuri supradimensionate sau face painting! CODRU se alătură evenimentului „Ziua Timișoarei”!
CODRU se alătură programului Ziua Timișoarei cu trei zile de activități dedicate copiilor și familiilor, ateliere interactive și momente muzicale care reflectă valorile comunității construite în jurul conceptului. Sursa de Vest See Full Bio

O capodoperă uitată timp de peste un secol va răsuna în premieră în România, la Timișoara!
Publicul din Timișoara va avea ocazia să asculte, în premieră națională, una dintre cele mai fascinante lucrări din istoria muzicii europene. Sursa de Vest See Full Bio
Sorin Grindeanu propus premier! PSD a decis ca șeful partidului să preia funcția de la Palatul Victoria!
Partidul Social Democrat a decis, în ședința Biroului Permanent Național desfășurată astăzi, să își asume guvernarea și să îl propună pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. Sursa de Vest See Full Bio

Zile de foc în vestul țării! Meteorologii anunță cod galben de caniculă și disconfort termic în mai multe regiuni ale țării
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare și două atenționări cod galben de vreme călduroasă, caniculă și disconfort termic accentuat, valabile astăzi și mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Bărbat din vestul țării, dispărut după ce a plecat în Franța! Familia nu mai știe nimic despre el din luna martie
Polițiștii din vestul țării caută un bărbat de 50 de ani din municipiul Deva, despre care familia spune că nu mai are nicio veste de mai bine de trei luni. Sursa de Vest See Full Bio
Bani europeni pentru o nouă grădiniță, în Plopi! A fost semnat contractul de finanțare
Proiectul privind transformarea „Școlii Mici” din cartierul Ploi, într-o grădiniță cu program prelungit, primește sprijin financiar european. Administrația locală a semnat contractul de finanțare cu ADR Vest. Sursa de Vest See Full Bio

Dezbatere aprinsă pe viitorul circulației pe două roți în centrul Timișoarei! Unii bicicliști spun că măsurile sunt necesare, alții că e loc de mai bine!
Discuțiile privind viitorul circulației bicicletelor, trotinetelor și a altor mijloace alternative de transport în centrul Timișoarei stârnește reacții diferite în rândul comunității de bicicliști. Sursa de Vest See Full Bio

Cinci puncte de prim ajutor vor fi deschise în Timișoara în zilele toride! Vezi locațiile în care vor funcționa centrele anticaniculă
Timișorenii afectați de temperaturile extreme vor avea la dispoziție, și în această vară, cinci puncte de prim ajutor unde vor putea primi apă potabilă și asistență medicală de bază. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns