Impact devastator, pe o șosea din vestul țării! Patru victime, dintre care una încarcerată
Echipaje de medici, pompieri și polițiști s-au mobilizat de urgență, în această dimineață, la locul unui accident rutier grav.
Două mașini s-au izbit puternic pe raza localității Slatina-Timiș, din județul Caraș-Severin.
La fața locului, ajutoarele au găsit mai multe victime, dintre care una încarcerată printre fiarele contorsionate ale unuia dintre autovehicule.
Pompierii au acționat imediat pentru eliberarea sa. Au reușit să o extragă din interiorul mașinii în siguranță, aceasta fiind predată unui echipaj medical, pentru a fi evaluată și transportată la spital, pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
Totodată, alte două persoane, aflate în același autoturism cu victima încarcerată au ajuns la spital.
Și șoferul celeilalte mașini implicate în accident a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind ulterior transportat la o unitate medicală.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și fac cercetări peentru a stabili cum s-a produs accidentul.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Timișoara și Lugoj își pregătesc centrele de prim-ajutor pentru temperaturi extreme! Vor fi deschise de sâmbătă
Direcția de Sănătate Publică Timiș va deschide, începând de sâmbătă, 27 iunie, puncte de prim-ajutor destinate populației în perioadele de caniculă, atunci când temperaturile ating sau depășesc pragul de 35 de grade Celsius. Bianca Albei See Full Bio
Impact devastator, pe o șosea din vestul țării! Patru victime, dintre care una încarcerată
Echipaje de medici, pompieri și polițiști s-au mobilizat de urgență, în această dimineață, la locul unui accident rutier grav. Două mașini s-au izbit puternic pe raza localității Slatina-Timiș, din județul Caraș-Severin. La fața locului, ajutoarele au găsit mai multe victime, dintre care una încarcerată printre fiarele contorsionate ale unuia dintre autovehicule. Pompierii au acționat imediat […]

CCIA Timiș lansează cea de-a doua grupă a cursului gratuit „Operator introducere, validare și prelucrare date”, pein proiectul FlexCop
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță lansarea celei de-a doua grupe a cursului de calificare „Operator introducere, validare și prelucrare date”. Bianca Albei See Full Bio
Neatenția la volan poate avea consecințe grave! Șoferii și vatmanii STPT au participat la o sesiune de conducere preventivă
Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat o sesiune de instruire intitulată „Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”. Bianca Albei See Full Bio
„Danube Revisited” aduce Dunărea în prim-plan la Muzeul Apei Timișoara
Iubitorii artelor frumoase sunt invitați la vernisajul expoziției colective Danube Revisited, eveniment găzduit de Muzeul Apei Timișoara și organizat de Galeria Brăteanu, cu sprijinul Fundației Aquatim. Bianca Albei See Full Bio

UVT, gazda celei mai importante conferințe europene dedicate tehnologiilor geospațiale open-source
Timișoara devine, în această vară, unul dintre cele mai importante centre europene pentru comunitatea geospațială. Orașul de pe Bega a fost ales să găzduiască ediția FOSS4G Europe, cea mai importantă conferință dedicată software-ului geospațial liber și cu sursă deschisă. Bianca Albei See Full Bio

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în aproape toată țara! Nici Timișul nu scapă
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de vreme caldă, valabilă astăzi între orele 12:00 și 21:00. Bianca Albei See Full Bio
Ateliere de DJ dedicate copiilor, jocuri supradimensionate sau face painting! CODRU se alătură evenimentului „Ziua Timișoarei”!
CODRU se alătură programului Ziua Timișoarei cu trei zile de activități dedicate copiilor și familiilor, ateliere interactive și momente muzicale care reflectă valorile comunității construite în jurul conceptului. Bianca Albei See Full Bio

O capodoperă uitată timp de peste un secol va răsuna în premieră în România, la Timișoara!
Publicul din Timișoara va avea ocazia să asculte, în premieră națională, una dintre cele mai fascinante lucrări din istoria muzicii europene. Bianca Albei See Full Bio
Sorin Grindeanu propus premier! PSD a decis ca șeful partidului să preia funcția de la Palatul Victoria!
Partidul Social Democrat a decis, în ședința Biroului Permanent Național desfășurată astăzi, să își asume guvernarea și să îl propună pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. Bianca Albei See Full Bio

Zile de foc în vestul țării! Meteorologii anunță cod galben de caniculă și disconfort termic în mai multe regiuni ale țării
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare și două atenționări cod galben de vreme călduroasă, caniculă și disconfort termic accentuat, valabile astăzi și mâine. Bianca Albei See Full Bio

Bărbat din vestul țării, dispărut după ce a plecat în Franța! Familia nu mai știe nimic despre el din luna martie
Polițiștii din vestul țării caută un bărbat de 50 de ani din municipiul Deva, despre care familia spune că nu mai are nicio veste de mai bine de trei luni. Bianca Albei See Full Bio
Bani europeni pentru o nouă grădiniță, în Plopi! A fost semnat contractul de finanțare
Proiectul privind transformarea „Școlii Mici” din cartierul Ploi, într-o grădiniță cu program prelungit, primește sprijin financiar european. Administrația locală a semnat contractul de finanțare cu ADR Vest. Bianca Albei See Full Bio

Dezbatere aprinsă pe viitorul circulației pe două roți în centrul Timișoarei! Unii bicicliști spun că măsurile sunt necesare, alții că e loc de mai bine!
Discuțiile privind viitorul circulației bicicletelor, trotinetelor și a altor mijloace alternative de transport în centrul Timișoarei stârnește reacții diferite în rândul comunității de bicicliști. Bianca Albei See Full Bio

Cinci puncte de prim ajutor vor fi deschise în Timișoara în zilele toride! Vezi locațiile în care vor funcționa centrele anticaniculă
Timișorenii afectați de temperaturile extreme vor avea la dispoziție, și în această vară, cinci puncte de prim ajutor unde vor putea primi apă potabilă și asistență medicală de bază. Bianca Albei See Full Bio

Gata și cea de-a doua probă a Evaluării Naționale! În Timiș, peste 5.000 de candidați au susținut examenul la matematică! O elevă a fost eliminată
Astăzi a fost cea de-a doua zi de examen pentru absolvenții ciclului gimnazial, și pentru majoritatea, ultima. Bianca Albei See Full Bio

Muzicon Hub aduce la Ziua Timișoarei un showcase al scenei alternative contemporane
Muzicon Hub se alătură programului Ziua Timișoarei cu trei zile de concerte care reunesc artiști și proiecte muzicale din zone stilistice diverse, de la muzică electronică live și performance audio-vizual, până la world music, ambient, melodic techno și experimente sonore contemporane. Bianca Albei See Full Bio

Noi locuri de parcare și spații verzi, într-un cartier din Timișoara!
Veste bună pentru locuitorii cartierului Dâmbovița din Timișoara. Bianca Albei See Full Bio







Lasă un răspuns