UVT, gazda celei mai importante conferințe europene dedicate tehnologiilor geospațiale open-source

Timișoara devine, în această vară, unul dintre cele mai importante centre europene pentru comunitatea geospațială.
Orașul de pe Bega a fost ales să găzduiască ediția FOSS4G Europe, cea mai importantă conferință dedicată software-ului geospațial liber și cu sursă deschisă.
Evenimentul este organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Asociația geo-spatial.org și Agenția Spațială Română și va avea loc în perioada 29 iunie – 3 iulie 2026.
Conferința revine în România după o pauză de șapte ani și va reuni peste 300 de experți, dezvoltatori și cercetători din peste 34 de țări, care vor dezbate cele mai noi tendințe în domeniul geoinformaticii și al tehnologiilor geospațiale open-source.
Programul va include trei zile de conferințe și sesiuni plenare, urmate de ateliere tehnice practice și un Code Sprint, dedicat colaborării pe proiecte open-source. Organizatorii pregătesc, de asemenea, evenimente de networking și întâlniri B2B pentru a facilita colaborarea dintre mediul academic și companiile din domeniu.
Potrivit organizatorilor, alegerea Timișoarei reflectă profilul orașului ca centru academic și tehnologic, dar și deschiderea sa internațională. Fostă Capitală Europeană a Culturii în 2023, Timișoara își consolidează astfel poziția pe harta marilor evenimente europene din domeniul tehnologiei.
Evenimentul beneficiază de sprijinul unor companii precum Quarticle, GeoCat și HERE Technologies, alături de alți parteneri locali și internaționali.
FOSS4G Europe se desfășoară sub egida Open Source Geospatial Foundation (OSGeo), organizație internațională non-profit care promovează la nivel global utilizarea tehnologiilor geospațiale open-source și a standardelor deschise. Organizatorii spun că ediția din 2026 își propune să lase o moștenire durabilă pentru comunitatea geospațială din România și Europa.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
„Danube Revisited” aduce Dunărea în prim-plan la Muzeul Apei Timișoara
Iubitorii artelor frumoase sunt invitați la vernisajul expoziției colective Danube Revisited, eveniment găzduit de Muzeul Apei Timișoara și organizat de Galeria Brăteanu, cu sprijinul Fundației Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

UVT, gazda celei mai importante conferințe europene dedicate tehnologiilor geospațiale open-source
Timișoara devine, în această vară, unul dintre cele mai importante centre europene pentru comunitatea geospațială. Orașul de pe Bega a fost ales să găzduiască ediția FOSS4G Europe, cea mai importantă conferință dedicată software-ului geospațial liber și cu sursă deschisă. Evenimentul este organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Asociația geo-spatial.org și Agenția […]

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în aproape toată țara! Nici Timișul nu scapă
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de vreme caldă, valabilă astăzi între orele 12:00 și 21:00. Sursa de Vest See Full Bio
Ateliere de DJ dedicate copiilor, jocuri supradimensionate sau face painting! CODRU se alătură evenimentului „Ziua Timișoarei”!
CODRU se alătură programului Ziua Timișoarei cu trei zile de activități dedicate copiilor și familiilor, ateliere interactive și momente muzicale care reflectă valorile comunității construite în jurul conceptului. Sursa de Vest See Full Bio

O capodoperă uitată timp de peste un secol va răsuna în premieră în România, la Timișoara!
Publicul din Timișoara va avea ocazia să asculte, în premieră națională, una dintre cele mai fascinante lucrări din istoria muzicii europene. Sursa de Vest See Full Bio
Sorin Grindeanu propus premier! PSD a decis ca șeful partidului să preia funcția de la Palatul Victoria!
Partidul Social Democrat a decis, în ședința Biroului Permanent Național desfășurată astăzi, să își asume guvernarea și să îl propună pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. Sursa de Vest See Full Bio

Zile de foc în vestul țării! Meteorologii anunță cod galben de caniculă și disconfort termic în mai multe regiuni ale țării
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare și două atenționări cod galben de vreme călduroasă, caniculă și disconfort termic accentuat, valabile astăzi și mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Bărbat din vestul țării, dispărut după ce a plecat în Franța! Familia nu mai știe nimic despre el din luna martie
Polițiștii din vestul țării caută un bărbat de 50 de ani din municipiul Deva, despre care familia spune că nu mai are nicio veste de mai bine de trei luni. Sursa de Vest See Full Bio
Bani europeni pentru o nouă grădiniță, în Plopi! A fost semnat contractul de finanțare
Proiectul privind transformarea „Școlii Mici” din cartierul Ploi, într-o grădiniță cu program prelungit, primește sprijin financiar european. Administrația locală a semnat contractul de finanțare cu ADR Vest. Sursa de Vest See Full Bio

Dezbatere aprinsă pe viitorul circulației pe două roți în centrul Timișoarei! Unii bicicliști spun că măsurile sunt necesare, alții că e loc de mai bine!
Discuțiile privind viitorul circulației bicicletelor, trotinetelor și a altor mijloace alternative de transport în centrul Timișoarei stârnește reacții diferite în rândul comunității de bicicliști. Sursa de Vest See Full Bio

Cinci puncte de prim ajutor vor fi deschise în Timișoara în zilele toride! Vezi locațiile în care vor funcționa centrele anticaniculă
Timișorenii afectați de temperaturile extreme vor avea la dispoziție, și în această vară, cinci puncte de prim ajutor unde vor putea primi apă potabilă și asistență medicală de bază. Sursa de Vest See Full Bio

Gata și cea de-a doua probă a Evaluării Naționale! În Timiș, peste 5.000 de candidați au susținut examenul la matematică! O elevă a fost eliminată
Astăzi a fost cea de-a doua zi de examen pentru absolvenții ciclului gimnazial, și pentru majoritatea, ultima. Sursa de Vest See Full Bio

Muzicon Hub aduce la Ziua Timișoarei un showcase al scenei alternative contemporane
Muzicon Hub se alătură programului Ziua Timișoarei cu trei zile de concerte care reunesc artiști și proiecte muzicale din zone stilistice diverse, de la muzică electronică live și performance audio-vizual, până la world music, ambient, melodic techno și experimente sonore contemporane. Sursa de Vest See Full Bio

Noi locuri de parcare și spații verzi, într-un cartier din Timișoara!
Veste bună pentru locuitorii cartierului Dâmbovița din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! Se închide traficul pe strada Drubeta, timp de o săptămână
La solicitarea Societății Drumuri Municipale, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea parțială a traficului rutier pe strada Drubeta. Sursa de Vest See Full Bio

Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Timișoara prin ceremonii militare și religioase
Timișorenii sunt invitați să participe joi, 26 iunie, la manifestările dedicate Zilei Drapelului Național al României, organizate în centrul orașului. Sursa de Vest See Full Bio
Timișoara prinde culoare! Ansambluri folclorice din mai multe țări se reunesc la Festivalul Inimilor
Festivalul Inimilor, cel mai important festival internațional de folclor din România și unul dintre cele mai reprezentative evenimente de profil din Europa, revine la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Colegiul Național Bănățean va avea o sală multifuncțională modernă! Investiția depășește 24 de milioane de lei
Primăria Timișoara pregătește o nouă investiție în infrastructura educațională a orașului. Sursa de Vest See Full Bio







Lasă un răspuns