Skip to main content

Strada Cezar, acaparată de ţiganii de mătase din Timişoara, deschisă pentru traficul pietonal! Vor fi demolate toate construcțiile ilegale ridicate în ultimii ani

XPilates & Spa

O importantă cale de acces, ocupată de mai mulți ani de două clanuri de romi, cunoscute de timișoreni din cauza nedreptăților făcute de-a lungul timpului, va fi eliberată de construcțiile ridicate ilegal, devenind pietonală.

Este vorba despre Strada Cezar, care asigură legătura între Parcul Copiilor și bulevardul C.D. Loga.

Aici, membrii familiilor Cârpaci şi Stancu, după ce au pus stăpânire pe zeci de clădiri din zonă, au reamenjat şi domeniul public.

Au construit fără autorizații două clădiri, trei alei pietonale, două garduri de împrejmuire din zidărie, poartă de acces auto și un gard frontal.

Practic, timișorenilor li s-a interzis accesul, fiind nevoiți să ocolească o bună bucată de drum, pentru a ajunge de pe bulevard, în parc și invers.

Acum, municipalitatea anunță că aceste construcții vor fi puse la pământ, iar cei care și-au însușit terenul care nu le aparținea, vor fi nevoiți să plătească toate cheltuielile de demolare.

„Cu fiecare nou caz de recuperare a terenurilor orașului vedem dimensiunea halucinantă a acestei caracatițe care a acaparat Timișoara timp de decenii. Este absolut revoltător faptul că nimeni nu a avut curaj să pună piciorul în prag și să oprească aceste furturi din bunurile timișorenilor. Practic, în acest caz, clanurile au construit direct pe o stradă și au închis accesul timișorenilor pe aici, posibil la mica înțelegere cu fosta administrație locală. Strada publică a devenit curtea lor. Vremurile în care patrimoniul Timișoarei era prădat cu complicitatea administrației au trecut. Teren cu teren, vilă cu vilă recuperăm ce e al timișorenilor”, a declarat primarul Dominic Fritz.

După demolarea construcțiilor, strada Cezar va fi pietonală și va asigura, din nou, legătura între bulevardul C.D. Loga și Parcul Copiilor. 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest