Se va putea ajunge mai rapid de la Timișoara la Ciacova! Un drum județean intră în reabilitare

Un drum județean intră în reabilitare! După finalizare, acesta va permite scurtarea timpilor de parcurs de la Timișoara la Ciacova.
Este vorba despre sectorul de drum cu o lungime de 8,8 km, parte dintr-un segment de aproximativ 16 km, care pornește din Parța (DJ 593) și face legătura cu DJ 693B la Petroman.
Consiliul Județean Timiș anunță că a finalizat procedurile privind atribuirea contractului de execuție. Lucrările vor fi realizate de SC Porr Construct.
În prezent, structura tehnică a șoselei este alcătuită din pietruiri vechi, alternând cu straturi din balast și piatră spartă, dar și cu sectoare de pământ. Mai mult, pe unele porțiuni, lățimea părții carosabile este redusă, iar marginile nu mai sunt uniforme.
Proiectul tehnic prevede, pe lângă intervențiile specifice, și corecții de traseu, și lărgirea secțiunilor mai înguste, astfel încât, la finalul lucrărilor, șoseaua să se încadreze în standardele de clasificare ca drum județean, respectiv de 3 m/sens.
„Și această lucrare se înscrie în seria celor prin care ne dorim să le asigurăm timișenilor care traversează zona condiții mai bune de siguranță și confort în trafic și să facilităm, în același timp, mobilitatea între comunele mai puțin conectate”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Valoarea investiției este de aproximativ 16 milioane de lei, iar lucrările vor începe după predarea amplasamentului. Drumul trebuie finalizat în 12 luni.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Start vot! Astăzi se alege președintele României!

Trei adulți și doi copii, victime ale unui accident cumplit! O femeie și-a pierdut viața

Scandal monstru la Șandra! Primarul, bătut de socrul unui consilier local, la predarea secției de vot

VIDEO: Alertă la Timișoara! Mai mulți scafandri caută un bărbat care s-ar fi înecat în râul Bega

Tânără șantajată de un bărbat, cu fotografii compromițătoare, pentru a-i trimite bani! Individul a fost reținut de polițiști

Trafic îngreunat în vestul țării! Ultimul convoi agabaritic de peste 700 de tone a pornit spre Termocentrala Mintia

FOTO: Stadiul lucrărilor pentru racordul din zona Sânandrei cu autostrada a trecut de 60%!

Trafic dat peste cap, astăzi, pentru desfășurarea unui eveniment sportiv! Afectată va fi și circulația pietonilor

Momente de groază pentru o femeie din vestul țării! A fost bătută de soț, în propria casă

Competiție specială, pe râul Bega! Se vor întrece mai multe bărci teleghidate

Flăcări violente au cuprins o gospodărie din vestul țării! Pompierii au intervenit de urgență

Românii își aleg, mâine, președintele! Iată ce trebuie să știi despre procesul de votare

Un nou miting pro-european la Timișoara! Ce mesaje au transmis cei prezenți?

Motociclist și pasagera sa, transportați la spital, după un impact violent cu un autoturism!

Viceprimarul Paula Romocean a votat în diaspora: E despre democrație versus dictatură”!

Accident teribil! Un bărbat a murit, după ce a lovit violent un stâlp de pe marginea drumului!

CCIA Timiș a continuat seria seminariilor online sectoriale România-Israel

Lasă un răspuns